X

Coșmarul SEO-ului, titluri de film de-o literă, și aici avem parte fix de așa ceva cu acest mare X.

Cică a iscat valuri de controverse acest film de groază și unde este sămânță potentă de scandal mă înființez și eu să scurm în cocină.

🎬 Premisă

Amu` povestea lui X este cam bleagă la prima vedere și pornește previzibil ca orice film slasher cu ceata de carne pârguită întru a fi feliată, adică vreo 6 personaje amestecate, să nu se supere nimeni, care pleacă în pustietatea clasică a unei producții horror.

Și ăștia 6, în anul Domnului 1979, vor să facă un film să devină celebri și să fie în gura tuturor. Dar n-au minte pentru filme cu scenariu complex, așa că producătorul Wayne (Martin Henderson – The strangers: Prey at night) își îndreaptă atenția spre realizarea unui film XXX.

Are marfă de prezentat pe ecran, Bobby-Lynne (Brittany Snow – Hangman) și Maxine (Mia Goth – A cure for wellness) fiind vedetele lui.

Așadar, fără să mai lungesc preludiul că se duc hormonii, echipa de filmare se proțăpește în Cucuiata din Găoaza Lumii, unde nu-i decât un cuplu în etate ce abia își târâie flatulațiile, și se apucă să-și toarne capodopera avangardistă de pornache ieftin.

💭 Comentariu

Și ce să vedeți fraților? Mare surpriză, cred că Radu Jude, după a sa Babardeală cu bucluc, s-a apucat să dea consultații gratis și altor cineaști, iar Ti West (regizorul și scenaristul lui X) cred că i-a sorbit cu nesaț „semenariul‟.

Spun asta pentru că preț de 60 de minute din cele 100 ale filmului nu există niciun dram de horror sau thriller, ci am asistat la un film porno mai soft, cu câteva scene de sex semi-vulgare / semi-cuminți.

Poate de aici și titlul de X, nu-i chiar demn de XXX, dar își merită ratingul R.

Filmu-i destul de discriminatoriu pentru că m-a săturat vizual de rima lui pendulă, dar eu ca misogin, voiam egalitate și măcar un vagin.

Deci ați prins ideea, în X timp de o oră avem parte de nuditate gratuită, fără sens, fără contribuții erectile-n poveste, fără semnificații penetrante, sunt acolo doar să lungească durata filmului.

Dacă știam asta de la bun început, dădeam dracului pe Hustler TV timp de o oră, măcar vedeam ceva profesionist, și abia apoi, epuizat de toată vlaga, reveneam la X în ultimul act să asist și la scenele de groază promise.

Aici pare-mi-se că Ti West s-a inspirat din zicerea ofensatoare românească spusă la draci: „Ce-ai fă, ești nefxtxtă‟?.

V-am băgat în ceață, dar urmărind filmul vă veți da seama că această cimilitură obscenă este potrivită pentru ceea ce se petrece în film.

Pe partea de horror, X își mai spală din păcate pentru că are câteva scene brutale, bine realizate, de-o violență sângeroasă obișnuită filmelor lui Ti West (acel horror de ghiolbani – rednecks).

Nu-i nimic inovator, sunt prezente la datorie eternele vătămări corporale duse la îndeplinire de acțiuni de retezare, sfârtecare, zdrobire, acțiuni bine reprezentate grafic pe ecran care ar trebui să provoace scârbă.

Dar altceva este cauza generatoare de icnete vomitive la unison și poate că trebuia să mă afecteze stomacal mai mult, dar eram deja obișnuit cu asemenea scene văzute într-un anume film polonez de groază cu păduri nedormite.

Lansat sub egida lui A24, X vine la pachet cu ceva miasmă psihologico-filozofală pentru excitarea creierului.

Trebuie să decojești prezervativul superficial reprezentat de scenele horror pentru a ajunge la substratul mustind a mesaje simbolice legate de sexualitatea nesățioasă, de viața trăită la maximum, de povara etății care îți aduce multe regrete eterne. Și câte și mai câte.

Se știe că dacă ești în ograda lui A24 nu ai voie să fii un film simplu, ci este musai să țeși o pânză narativă complexă plină de noduri cerebrale.

🏆 Verdict

Deși am degustat amar mustul picurând din butoiul pilduitor, X n-a avut puterea să mă satisfacă multiplu. De fapt, abia mi-a provocat un simulacru de strigăt de plăcere la scenele de groază, că alea de sex simbolic m-au lăsat impotent intelectual.

Am perceput filmul mai mult ca o alegorie fabulistă pentru a putea înghiți pe sec anumite evenimente arhetipale care n-aveau nicio logică în lumea reală din cauza unor discrepanțe ce nu pot fi trecute cu vederea.

M-a amuzat un pic și efortul inutil de a machia ore întregi niște actori tineri în roluri de boșorogi hodorogiți decrepiți pentru a transmite un mesaj simplu, dar rezultatul a fost unul suprarealist, lipsit de orice urmă de veridicitate.

Timp de o oră am considerat X a fi candidat serios la lista rușinii, dar deznodământul a reușit să-mi fecundeze ovulul singular care s-a divizat în final de 4 ori la nivel celular.

Pff, văd că Ti West este lovit de muză, lucrează asiduu și la un prequel intitulat Pearl.

2 out of 5 stars (2 / 5)

Trailer:

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

Texas chainsaw massacre

Cu un nume tare inspirat, că atât s-a putut, Texas chainsaw massacre, ăsta din 2022 …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.