Zom 100

Zom 100Zom 100, o să îi zic așa deși se numește Zom 100: Bucket list of the dead, este o producție japoneză pe Netflix.

 

🎬 Zom 100 – Premisă

Este un film care se bazează pe zombi, că de acolo vine, cred, acel Zom din titlu.

Akira (Eiji Akaso) este un tânăr energetic, bucuros că își începe slujba de vis.

Entuziasmul i se duce rapid când dă piept cu realitatea cruntă, că la serviciu nu este distracție, că are un șef malefic și că mai repede doarme la birou, că-i mai eficient financiar.

În fine, trece un an, izbucnește o pandemie de zombi și Akira este fericit că acum poate face tot ce îi trece prin cap atât timp cât se ferește de mușcături.

 

💭 Zom 100 – Comentariu 🍿

Filmul se vrea a fi o comedie plasată într-un univers post apocaliptic dar își ratează complet ținta.

Sau, cel puțin, umorul nu este pe gustul meu. Măcar de aș fi știut în ce secvențe apar așa zisele glume să îmi dau seama dacă trebuia să râd sau nu.

Este foarte banal vreo 90 de minute din cele două ore, nevenind cu nimic aparte în peisajul acestor producții.

Facem cunoștință cu câteva personaje principale care încearcă să supraviețuiască așa cum pot într-o lume invadată subit de nemorți.

Sunt de apreciat machiajele spurcăciunilor care trag la creier, și sunt mulți domnule, zici că a dat ploaie torențială cu ei, și toți arată foarte bine la acest capitol.

Ba chiar unii dintre ei au niște mișcări extrem de flexibile de simțeam cum mă apucă reumatismul urmărindu-le contorsiunile dureroase și eram pregătit să le dau 10 ca Nadiei la Montreal.

Zom 100

 

Însă în afară de acest aspect lăudabil, Zom 100 n-are nimic special care să îl scoată la suprafață.

Ah, că mesajul transmis se referă la a ne bucura de viață cât putem, cum putem, da, de acord, drăguță povață, dar nu era nevoie de 2 ore pentru asta.

Se pare că există și o animație care are recenzii mult mai bune, dar n-am știut asta premergător urmăririi filmului. Evident, ambele sunt bazate pe o manga.

Abia actul final devine mai interesant, nu că ar fi mai bun, ci pentru că este elucubrant și aberant prin imaginația dementă de care dă dovadă scenariul.

Bine că trailerul nu dezvăluie nimic din acea bucată pentru că acolo da, este caterincă, am râs ca lumea, dar ca urmare a faptului că-i atât de prost încât nu poți decât să râzi.

Și acum am un rânjet tâmp pe față când scriu aceste rânduri că mă gândesc iar la acea jumătate de oră ridicolă care a dus fantezia „zombiotă‟ la un alt nivel.

 

🏆 Zom 100 – Verdict 👍 sau 👎?

Doar pentru idioțenia aiuritoare din punctul culminant am simțit nevoia să torn câteva cuvinte despre film deoarece derapează la celelalte capitole.

Personajele nu sunt deloc bine conturate, nu au o complexitate anume, sunt doar niște caricaturi umane fără mentalitate profundă, ba chiar superficială aș spune.

Acțiunea este flască, nu se întâmplă nimic cu adevărat incitant, se fuge la greu de acești zombi și când și când mai izbucnește câte o scărmăneală cu ei, dar destul de palidă.

Să zic că poate are ceva de comentat pe tema corporatismului slugarnic exagerat care transformă angajații în niște sclavi.

Până și într-o asemenea situație extremă societatea se repliază rapid și iar avem șefi ahtiați după bani și control, iar subalternii sunt hămăliți de le sar capacele.

Per total însă Zom 100 a fost o dezamăgire pentru mine, conceptul era interesant, dar s-a pierdut rapid într-o mare de banalitate.

S-a dorit a fi o combinație de Train to Busan cu 28 days later, dar mai lejer în ceea ce privește tonul.

Nu prea i-a ieșit, așa că nu pot să-i adaug mai mult de 5 dorințe în lista de 100 a lui Akira.

2.5 out of 5 stars (2,5 / 5)

Trailer:

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

Machos alfa

Machos alfa

Machos alfa sau Alpha males s-a întors pe Netflix cu un sezon 3 incendiar, deși …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *