NiPeMi.ro Recenzii de film, seriale, teatru, cărți
Related Articles
Ca să nu fac degeaba o excursie până la capitală, am legat Malul Vânăt de altă producție autohtonă, De capul nostru, și am văzut într-o zi două filme românești la cinematograf.
Să nu vă aud că nu susțin cultura carpato-danubiano-pontică.
📖 Premisă
Lavinia (Mihaela Subțirică) e o mamă singură dintr-un sat din sudul țării. Deși banii sunt puțini, încearcă să-și extindă casa pentru ca fiul ei de 14 ani, Dani, să aibă parte de ceva mai mult decât i-a oferit ei viața.
Numai că n-are bani suficienți, iar birocrația îi mai pune și ea piedici.
Ea vrea să fie o mamă bună într-o lume în care și un vis modest poate deveni proiect pe termen lung.
Pe fundal curge Dunărea și, în mare, cam asta e acțiunea.
Nu explodează nimic, nu apar răsturnări spectaculoase și nici Sebastian Stan nu vine cu brațul metalic să rezolve problema materialelor de construcție. El doar a produs filmul.
💭 Comentariu
Culmea coincidenței cosmice este că exact în perioada asta, când Dunărea are un nivel foarte scăzut, am văzut la cinema două chestii legate de ea: trailerul documentarului Dunărea Sălbatică și apoi Malul Vânăt.
Probabil universul încerca să-mi transmită ceva. N-am înțeles ce, dar am băgat de seamă.
😈 Lavinia – drăcoaica sufletistă
Lavinia e un personaj care te enervează și te înduioșează aproape simultan. E dură, impulsivă, uneori chiar nesuferită, dar filmul are grijă să nu o transforme nici în victimă perfectă, nici în eroină de carton.
O vezi cum trage ca un bou să facă rost de materiale, negociază, se ceartă și încearcă să mai câștige câte ceva de la viața asta care nu prea îi dă nimic de bunăvoie. Sărăcia te face mai bărbat, iar Lavinia e dovada vie.
Noroc cu relația cu Dani, pentru că acolo începi s-o înțelegi cu adevărat. Îl iubește, numai că nu știe întotdeauna să-i arate asta, iar uneori tocmai dorința de a-l proteja o face să-l rănească.
E un fel de mamă-păianjen care își apără puietul cu dinții, doar că, atunci când trăiești mereu cu nervii întinși, mai muști și unde nu trebuie.
Mihaela Subțirică e atât de firească încât uiți uneori că ești în fața unei interpretări.
Faptul că o mare parte din distribuție este formată din neprofesioniști se simte imediat. Unii sunt foarte naturali, alții mai rigizi, dar tocmai micile imperfecțiuni dau impresia că ai intrat peste niște oameni în casă, nu că te uiți la niște actori.
🎥 Un film care aproape uită că e ficțiune
M-am documentat un pic, nu m-am aruncat în baltă fără colac de salvare și am aflat că regizoarea Andreea Borțun a petrecut ani documentând lumea asta, iar filmările au traversat patru anotimpuri.
Se vede: satul nu e aranjat pentru cameră, casele au urmele vieții pe ele, iar oamenii nu par așezați la semn până iese cadrul perfect.
De aici vine și senzația aia ciudată că uneori nu mai știi dacă te uiți la ficțiune sau la documentar.
Trec anotimpurile, se schimbă vremea și peisajul, Dunărea curge mai departe, dar problemele oamenilor rămân cam aceleași.
Printre cei care au susținut proiectul se află și Sebastian Stan, căruia povestea i-a amintit de relația cu mama lui. Mi se pare simpatic că Bucky din Marvel a pus umărul la un film românesc despre sărăcie și un acoperiș care trebuie cârpit.
🐴 Calul, caietul și Happy TV
Există o scenă cu un cal atât de pitorească încât mă așteptam să înceapă genericul de la Tezaur folcloric. Da, sunt suficient de copt ca vârstă încât să-mi amintesc muzica aia.
Tot din categoria detaliilor foarte românești vine și replica „trece-mă pe caiet”. Dacă ai crescut pe la țară sau în sărăcie, știi exact ce înseamnă.
Caietul de la magazin este un fel de card de credit rural, fără card și fără aplicație. Cine a crescut pe la țară știe exact ce instituție serioasă e caietul ăla.
Din păcate, vine și enervarea. La mine s-a numit Happy TV. Regizoarea insistă atât de mult cu cadre în care televizoarele rulează o telenovelă încât, la un moment dat, aveam impresia că urmăresc în paralel drama Laviniei și viața sentimentală a lui Alfonso, Valentina și Jose Armando.
Pe televizor, oameni frumoși și bogați, măcinați de pasiuni imposibile; în cameră, oameni care își numără banii ca să vadă dacă mai pot cumpăra materiale.
Hm, poate asta a fost ideea. Sau poate o iau razna pe câmpii și caut simbolism acolo unde nu există.
🌾 Moromeții moderni, fără fonciire
Comparația e forțată, dar Malul Vânăt mi-a adus de câteva ori aminte de Moromeții. Nu fiindcă spune aceeași poveste, ci pentru că privește o lume rurală în care timpul nu mai are prea multă răbdare cu nimeni.
Numai că aici ai senzația că destrămarea s-a produs deja, iar oamenii încearcă să trăiască printre resturi.
Pentru Lavinia, extinderea casei devine aproape o epopee. Nu visează la lux, ci la câțiva metri pătrați în plus și la ideea că fiul ei ar putea avea ceva mai bun.
Tocmai asta mi se pare una dintre cele mai triste idei ale filmului: pentru unii, lucruri pe care alții le consideră banale ajung să fie vise greu de atins.
Și aici apare paradoxul Dunării. Privit de la distanță, locul pare bogat, fotogenic, aproape idilic, numai că frumusețea naturală nu plătește facturi și nu înlocuiește geamuri sparte.
Mai țineți minte reclama Connex cu „Viitorul sună bine”? Aici nu prea se aplică. În lumea Laviniei, viitorul sună mai degrabă a apă care curge pe lângă tine și a lucruri pe care trebuie să le repari, deși n-ai bani să le repari.
⚖️ Ce mi-a plăcut și ce m-a ținut la distanță
Cel mai mult mi-a plăcut naturalețea filmului și faptul că Borțun nu încearcă să facă sărăcia „frumoasă” pentru spectator.
Personajele nu sunt transformate în sfinți care trebuie compătimiți, iar Lavinia poate fi antipatică fără ca filmul să se grăbească s-o scuze. Tocmai de aceea lumea ei pare vie.
Problema mea este ritmul. Înțeleg că ritmul lent e intenționat, numai că uneori filmul îmi cere ceva mai multă răbdare decât sunt dispus să-i dau.
Există momente în care unele scene își spun ideea și apoi mai rămân puțin, după care mai rămân puțin, iar eu încep să mă întreb dacă iarba din cadru nu cumva are propriul ei fir narativ.
Nu m-a pierdut complet, pentru că Lavinia și atmosfera m-au tras mereu înapoi, dar e un film care îți cere să intri în ritmul lui. Dacă refuzi, nu vine după tine.
🏆 Verdict
În fond, Malul Vânăt vorbește despre oameni pentru care lucruri absolut banale pentru noi ajung obiective de viață.
Lavinia nu vrea vilă, vacanțe exotice sau cine știe ce minuni, vrea doar să mai facă niște loc în casă pentru copilul ei.
Și tocmai faptul că până și asta se transformă într-o luptă spune destul despre lumea în care trăiește.
Pe mine ritmul m-a mai pierdut pe ici, pe colo, dar Lavinia și atmosfera m-au adus de fiecare dată înapoi.
Iar după film am rămas cu un gând destul de simplu: sunt o grămadă de lucruri pe care le consider atât de normale încât nici nu-mi mai trece prin cap că pentru altcineva ar putea reprezenta un lux.
Trailer
