2.22

2.22

Era și cazul pentru un film cerebral, și tocmai asta este 2.22, un thriller SF romantic (da, știu, sună ciudat, dar cam așa-l pot caracteriza), micuț ca buget, dar mare ca idee.

Nu o să pierd prea multe cuvinte cu acest film, Dylan (Michiel Huisman, sau Daario Naharis din Game of thrones) este un controlor aerian care are o abilitate specială (nu, nu este supererou), aceea de a găsi rapid tipare acolo unde un om obișnuit nu le vede.

La un moment dat face o greșeală aproape fatală la slujba lui, eroare care s-ar fi soldat cu moartea a 900 de pasageri din 2 avioane pe care mai avea puțin și le punea bot în bot.

Ei bine, acel eveniment teribil se întâmplă la orele 2.22 după amiaza, atenția îi este furată pentru câteva de secunde de ceva ce numai el experimentează și parcă interesul crește brusc pentru intriga acestui film.

Pus pe liber ca urmare a acestei neglijențe chiar cu câteva zile înaintea zilei lui de naștere prin care face trecerea la prefixul 3, Dylan începe să observe niște chestii tot mai ciudate, anumite acțiuni care se repetă în mod ostentativ zi de zi, dar nu ca și când aceeași zi s-ar relua, este un pic mai complicat de explicat, identifică un tipar (că tot se pricepe la așa ceva) în activitatea banală, de zi cu zi, tipar care crede el că va conduce către ceva fie grandios, fie dezastruos.

Nu dau prea multe detalii, dar să vă faceți o idee, la fix același moment în timp o picătură de apă cade pe el indiferent în ce loc s-ar afla, iar după asta, peste fix un anumit număr de secunde, o gânganie moare, la fel, indiferent unde s-ar afla Dylan.

Unde mai pui că toată acțiunea se desfășoară în preajma unui eveniment astronomic de mare importanță care influențează câmpul magnetic al Pământului, bașca își întâlnește iubirea vieții în persoana lui Sarah, unul din pasageri ale căror vieți  le-a pus în pericol, iar Gara Centrală pare a-l atrage ca un magnet pe Dylan, deja povestea devine din ce în ce mai misterioasă.

Deși poate fi asemănat ca idee cu destule filme, 2.22 are totuși ceva original în el, reușește să nu fie o copie palidă a unui Groundhog day, că ăsta îmi vine primul în minte, și să se evidențieze prin scenariul destul de inteligent care te ține în permanență în suspans, hrănindu-ți creierul cu pipeta, de multe ori lăsându-te flămând, să te mai hrănești și singur.

Pe parcurs apar tot felul de coincidențe pentru un om normal dar care înseamnă cu totul altceva pentru Dylan care începe să pună cap la cap tot ce i se întâmplă și nimeni nu-l crede în toate mințile, în afară de spectator care-și dă seama de grozăvia ce urmează să se întâmple într-o anumită zi când ceasul va arăta 2.22.

Filmul este superb, nu beneficiază deloc de un buget semnificativ dar regizorul australian Paul Currie reușește să surprindă niște imagini magnifice și pline de un simbolism profund pe care și acum încerc să îl înțeleg pe deplin.

Sunt oaze scurte de revelații prevestitoare ale unui viitor sumbru pentru personajele principale, momente care te zguduie la propriu. Rar am văzut în filme câteva secunde cu un impact atât de puternic care te zdruncină sufletește când realizezi ce (presupui că) urmează să se întâmple.

Pe de o parte, filmul este destul de scurt, parcă sare anumite etape, te cam lasă în ceață pe alocuri, pe de altă parte, cred că intenționat a fost editat filmul încât să nu îți pună povestea chiar pe tavă, este un film la care spectatorul trebuie să participe activ, să fie atent la orice detaliu minuscul pentru a putea pricepe pe deplin plăsmuirea cinematografică pe care o privim, pe scurt, ești tratat ca un om cu logică și creier, nu ca un idiot care are nevoie de explicații cum să respire.

Nu pot să spun mai multe despre film, nici nu știu cum am dat de el, sunt mort după asemenea povești, chiar dacă subiectul este asemănător și partea romantică nu este pe felia mea, cu toate asta, m-a impresionat și 2.22 merită un 9.

Până și trailerul este editat într-un mare fel, trebuie să fiți atenți la anumite chestii legate de timp care au legătură, evident, cu 2.22.

 

4.5 out of 5 stars (4,5 / 5)

 

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes: Nu are

About admin

Check Also

Spellbound

Spellbound

Neștiind ce să mai văd dintre „vechituri‟, mi s-a arătat în vis acest titlu, Spellbound, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *