Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Iată o coproducție total atipică la care nu m-aș fi gândit.
Dersu Uzala este un film rusesc regizat de un japonez, nimeni altul decât Akiro Kurosawa (Seven samurai).
🎬 Dersu Uzala – Premisă 🕮
Anul este 1902 și zona geografică unde suntem plasați este taigaua neprielnică a Rusiei.
O echipă de câțiva exploratori conduși de căpitanul Arsenyev a primit sarcina de a topografia vasta întindere siberiană.
Nu-i deloc o misiune ușoară, că oamenii nu se află în Bali la soare și căldură, dar ordinul este ordin, n-ai cum să-l discuți, mai ales în maica Rusie de atunci, că știm ce pățești dacă ai îndrăznit să crâcnești în fața marelui lider.
Prin perindările lor în acest teritoriu necunoscut, trupa dă peste personajul după care este numit filmul, Dersu Uzala, un etnic Nanai (sau Goldi, cum își spune).
Văzându-l descurcăreț și familiar cu acele locuri pustii, căpitanul îl adoptă și între ei se naște o prietenie strânsă.
💭 Dersu Uzala – Comentariu 🍿
Se pare că nu doar în România noastră cea dragă valorile sunt hulite și denigrate, că atât ne duce capul, ci și prin Japonia se regăsește acest fenomen nedemn pentru umanitate.
Luat în bășcălie de propriul său popor pentru filmele pe care le făcea, că nu sunt în ton cu gustul audienței care voia altceva, adică filme comerciale și proaste, pentru a nu lua-o razna, Kurosawa a acceptat invitația Rusiei de a regiza acest film.
Producția se depărtează de stilul clasic al regizorului, dar nu are a face pentru că tot a ieșit ceva de calitate. Când ai talent regizezi și un bolovan să pară diamant.
Practic, suntem în prezența unui film de aventură într-o sălbăticie nu prea des redată în producții decât în context negativ deoarece când te gândești la Siberia o asimilezi imediat cu gulagul.
Aici nici vorbă de așa ceva, pare mai degrabă un documentar realizat în sălbăticie, unul menit a ne arăta frumusețile unei naturi aspre, neprimitoare și deloc ofertante la prima vedere.
Prima parte a producției relatează peripețiile personajelor generate de pericole naturale inanimate.
Mai o gheață buclucașă, mai o ploaie nemernică, mai un frig de crapă oasele în tine, oamenii nu duc lipsă de hopuri pe care sunt nevoiți să le sară în taigaua siberiană.
Partea a doua schimbă macazul, și aici constanta devine alta, pe lângă cele enumerate anterior, acum intră și scenă și sălbăticiunile de toate felurile.
Apar animalele prădătoare, atât patrupede, cât și bipede.
Vizionarea acestui film a fost o desfătare relaxantă pentru că povestea nu se bazează pe conflicte umane născute din ura de rasă, ci este una care prezintă dualitatea om-natură.
Atât de frumos este încadrată imaginea, cu niște peisaje vitrege, dar superbe, încât mai că mi s-a făcut poftă să întreprind o călătorie pe acolo.
La cum este caracterizată natura rusească, pare că ar merita înfruntarea tuturor obstacolelor primejdioase pentru a pune piciorul prin acele locuri.
Dincolo de această natură virgină, ce încă nu a cunoscut batjocura umană, un rol important îl are și relația dintre cei doi protagoniști.
Pe de o parte îl avem pe soldatul Arsenyev, reprezentantul civilizației, omul modern și educat, ce respectă reguli și se ghidează după ce spun alții.
Pe de altă parte iată-l pe Dersu Uzala, primitivul, dar nu în sens peiorativ, spiritul liber care este una cu natura și care își face propriile reguli sau le urmează pe cele primordiale existente de la începuturile umanității.
Este o relație de prietenie între ordine și haos, între actual și antic, o relație care, în ciuda divergențelor ideologice, funcționează de minune.
Din pozele pe care le vedem reiese atâta dragoste în privirile lor de nici măcar la cupluri căsătorite de 50 de ani nu le observi.
Mi-a plăcut foarte mult personajul Dersu Uzala, zici că este un Sherlock Holmes crescut în sălbăticie, nimic nu trecea de vigilența lui, era în stare să deducă și ce a mâncat în urmă cu o lună cineva care a tranzitat zona respectivă.
El trece prin mai multe stări sufletești, trăiește fiecare moment după niște cutume doar de el știute și asta face ca evoluția lui să fie una fascinantă.
Când este fericit ca un copil de Crăciun că a primit un cadou adevărat, nu doar un ambalaj gol, când este pătruns de o tristețe sufletească de zici că vine sfârșitul lumii.
Despre partea tehnică am pomenit anterior când am zis de vizual, dar am o chestie care-mi stă pe creier și nu știu cum să o interpretez.
Ori este o eroare tehnică la editarea sunetului, ori este o alegere regizorală voită ceea ce urmează să menționez.
Dacă a doua variantă este corectă, atunci nu am înțeles semnificația alternării sunetului ambiental.
Spre exemplu, când se auzea doar greierul, când se auzea doar susurul apei, dar niciodată împreună.
Oare să fie o trimitere la decrepitudinea care acaparează fizicul odată cu înaintarea în vârstă și unul din simptome este slăbirea auzului?
🏆 Dersu Uzala – Verdict 👍 sau 👎
Chiar dacă mai nimic din tot ce am comentat până acum nu induce ideea că ar fi elemente filozofice (sau nu prea multe) în film, ele există.
Mai ales spre final când se face și o comparație între natura care te îmbie cu libertate și civilizația plină de reguli care înrobește mintea și ofilește sufletul.
Parcă finalul este abrupt și grăbit, dar și aici am o dilemă fără rezolvare.
Nu știu cum ar fi fost mai bine.
Fie cum a procedat scenariul, cu un șut violent în sacul care conține sămânța dătătoare de viață, generând o durere ascuțită, dar care trece repede.
Fie, așa cum mă așteptam, o tortură mai lentă, gen picătura chinezească, unde suferi gradual pentru un timp îndelungat și la final vine lovitura fatală.
În fine, hai că o iau pe câmpii în acest final de articol, așa că-mi revin în simțiri și închei cu un verdict simplu și concludent, filmul merită 8 colți de urs.
Filmul este un remake al unei producții cu același titlu care, la rândul ei, este inspirată din memoriile căpitanului care a existat în realitate.
Și, ca ultimă informație, a primit premiul Oscar pentru cel mai bun film străin.
(4 / 5)
