Înainte să-mi înfig proteza în Escape Room, mi s-a părut culmea ironiei ca Original Films, compania producătoare, să aducă pe marele ecran filmul Escape Room, al patrulea film cu același nume din ultimii 2 ani. Original, nu?
Numele filmului nu lasă loc de surprize în ceea ce privește punctul central al poveștii.
Șase străini, aleși pe sprânceană din cele mai diverse medii economice și pături sociale, de la o studentă timidă și genială la un veteran de război și de la un coate-goale fără mari speranțe la o viață bună până la un om deja împlinit pentru care o barcă ar fi o idee de cadou.
Toți se trezesc cu un pachet misterios la ușă, de fapt o invitație la un escape room, cu promisiunea unui premiu de 10.000 de dolari (doar atât?) pentru cel care va reuși să scape primul.
Evident, nimeni nu stă pe gânduri, că nah, ce să pară suspect în toată treaba asta și toți se îngrămădesc claie peste grămadă să dea curs invitației, cu ochii sclipind la biștăreii care ar fi de ajutor oricui i-ar câștiga.
Odată ajunși la clădirea abandonată la mama dracului, în mijlocul unei pustietăți, din nou, nimănui nu i se pare că ar fi ceva necurat în toată treaba asta, cei șase pretendenți la titlul de negânditorul anului se trezesc într-o situație la care nu se așteptau.
Escape room-ul nu este chiar atât de simplu pe cât anticipau și, ce este și mai grav, nu este deloc inocent, scoțând la iveală capcane tot mai periculoase pentru viața lor.
După ce iau în derâdere primele încercări, devine tot mai evident faptul că aici nu mai este vorba de distracție, ci de scapă cine poate.
Filmul este o combinație de Cabin in the woods, Saw, Cube și Final destination, conceptul fiind foarte asemănător.
Escape room este un film interesant mai ales din punct de vedere al unor escape rooms, pentru că sunt câteva cu adevărat inovative și care impresionează prin ingeniozitatea capcanelor sau a indiciilor salvatoare. Alte camere sunt destul de banale și nu aduc nimic nou în peisaj.
Acțiunea este clasică, personajele trec dintr-o cameră în alta încercând să descopere cât mai repede indiciile pentru a părăsi în timp util cușca high tech și pentru a scăpa definitiv din acest joc mortal.
Escape room este un film relativ simplu, tot așteptam ceva să mă dea pe spate din punct de vedere al poveștii, obișnuit cu fel și fel de răsturnări de situații. Am rămas cu așteptatul.
Construcția personajelor este înșelătoare, dar asta transpiră relativ repede și îți dai seama că nu sunt alese deloc la întâmplare, ci că există un fir invizibil care le leagă pe toate șase într-un ghem uman cu care se joacă maestrul ceremoniilor, la fel de invizibil și el.
Nu prea am reușit să mă lipesc de vreunul din personaje, pentru că nu se pierde mult timp cu chestii profunde, câte-un flashbasck pe ici, pe dincolo și gata, alegeți-vă favoritul.
Ca scenariu, în afară de cele câteva camere meseriașe, Escape room nu dă dovadă de prea multă zbatere când vine vorba de îmbrăcat povestea într-un tot unitar, coerent, dacă stai să iei la puricat filmul realizezi că sunt multe elemente ilogice în film
Cei care organizează jocul cunosc amănunte imposibil de știut, alteori își bazează chiar construcția camerelor plecând de la premisa că toți cei invitați se și vor prezenta la datorie. Ce să mai pomenesc de anumite acțiuni ce sunt complet neverosimile din punct de vedere temporal.
Cât despre personaje? Oare câți dintre noi am da curs unei astfel de invitații? De la cineva necunoscut care ne îmbie cu bani să mergem într-un loc pustiu să jucăm ceva? Așa sună premisa răpirilor de copii. Aș mai aminti și de anumite decizii stupide pe care le iau personajele de îmi venea să arunc cu floricelele nefăcute în ecran, dar vă las pe voi să vă enervați.
Este și destul de previzibil pentru că începe cu o secvență de la final și mi s-a părut că au făcut o greșeală pentru că îți dai seama în următoarele cinci minute, când filmul te aruncă înapoi în timp, că nu poți pune bază pe acea secvență.
Actorii sunt în mare parte necunoscuți, doar pe tipa jurnalistă din Daredevil am recunoscut-o.
Filmul putea fi mult mai bun dacă era acordată o mai mare atenție unor detalii, cum ar fi un premiu mai mare, care să facă să merite un asemenea salt în necunoscut, poate chiar și o altă modalitate de a atrage oamenii în acest joc, nu în felul acesta misterios care, în realitate, ar speria oamenii normali și, de ce nu, o editare mai bună și eliminarea unor tâmpenii ilogice care strică experiența vizionării unei idei deloc noi, dar care dă dovadă de imaginație surprinzătoare când și când.
Oricum, un lucru este cert, Escape room este cel mai bun film cu acest titlu dintre cele patru ieșite recent și este un film decent pentru această perioadă a anului, dar nu mai mult de 6.
Aștept o continuare, și va fi una,
Și ca o stranie coincidență morbidă, la începutul anului în Polonia 5 adolescente au murit în timpul unui astfel de joc și în Escape Room, fără legătură cu evenimentul din Polonia, se face referire într-un ziar tocmai la un astfel de incendiu.
(3 / 5)Trailer: