Lucy este versiunea feminină a lui Limitless dar dus pe tărâmul fanteziei suprarealiste, ideea de baza e aceeași, ce-ar fi dacă ne-am putea folosi creierul la capacitate maximă?
Pe tema asta aș putea vorbi la nesfârșit. E cam cu spoilere trăncăneala asta.
Trec peste premisa ridicolă și o iau de bună, cum că acum ne folosim doar o zecime din capacitatea creierului, oare cum am putea ști asta din moment ce nu știm ce înseamnă 100%. Dacă nu știi unde trebuie să ajungi de unde știi cât mai ai de mers până acolo, cam o astfel de analogie aș putea folosi pentru a fi mai ușor de înțeles.
Avem una bucată fătucă, adică pe madam Scarlett Johansson care, cum-necum, pică în mijlocul unei afaceri cu droguri și ingerează o porție incredibil de mare, dacă o cantitate infinitezimală ar reprezenta echivalentul unei bombe atomice, atunci vă închipuiți ce face jumătate de kilogram. De aici încolo începe treaba adevărată cu o Lucy care își descuie creierul pe măsură ce timpul trece și un Morgan Freeman care încearcă să o ajute. Însă cum poți ajuta pe cineva care la final, e totul și peste tot? Dar să nu o iau înainte.
Filmul e ciudat, la început sunt intercalate secvențe din film cu secvențe din viața animalelor, reprezentând o imagine fidelă a ceea ce se întâmplă în film, Lucy e atacată de niște mafioți, ne sunt arătate niște lei care se aruncă asupra unei gazele. Din momentul în care ingerează drogul care îi descătușează toate conexiunile evident Lucy se schimbă, devine conștientă de treaba asta, urmează partea distractivă, când capătă superputeri, aude tot, simte tot, învață tot, se distrează cu dușmanii.
De fapt, dacă e sa mă folosesc de ideea filmului, nu sunt superputeri, sunt chestii normale doar noi suntem inferiori și ni se par niște superputeri, cam cum unui retard i se pare un lucru miraculos cum ai reușit să îi legi șireturile când pentru tine e o acțiune mai mult decât banală. Însă își dă seama că toată această cunoaștere o dezumanizează, toate emoțiile o părăsesc, devine practic o mașinărie și, după un telefon de adio dat mamei, Lucy nu mai este Lucy, de aici încolo devine o entitate în permanentă expansiune, deja prevede viitorul, are control asupra corpului ei și al celorlalți, asupra materiei, deja devine un Dumnezeu.
Spre final, când ajunge la maxim, nimeni, nimic nu o mai poate atinge, practic Lucy devine una cu esenâa universului.
Ce-i drept, finalul e un pic cam greu de digerat, o serie de întoarceri în timp și spațiu, secvențe psihedelice din care fie nu înțelegi nimic, fie înțelegi totul, în momentul în care Lucy ajunge la 100% dispare din spectrul fizic și devine omniprezentă, omniscientă și omnipotentă, mult mai mult decât ceea ce omenirea consideră a fi un Dumnezeu.
Filmul are o idee de baza interesantă, generatoare de dezbateri și controverse nesfârșite însă se desprind câteva mesaje: oare ce ne împiedică în a fi și mai avansați mintal și mental decât suntem acum? Care e scopul nostru? Se pare ca unul mercantil, suntem conduși de dorința de a avea, nu de a fi, ca să-l parafrazez pe Freeman, nu cumva cu cât avansăm în tehnică, cu cât progresăm pe partea fizică, tactilă, cu atât ne dezumanizăm, ne îndepărtăm de progresul interior?
Gândiți-vă un pic, suntem plini de gadgeturi inteligente, dar cu toate astea parcă devenim din ce în ce mai proști. Atât vă întreb, câte numere de telefon știați pe de rost acum câțiva ani și câte știți acum? Eu unul acum abia îl știu pe al meu. Dacă ne cedează tehnica practic suntem morți, nu mai știm să ne descurcăm singuri. Devenim dependenți de altceva care nu mai ține de noi, ne complăcem în a fi comozi fără să mai depunem efort. Ne transformăm încet în legume, suntem pe o pantă descendentă a evoluției noastre interioare. Și asta ni se pare ca e viața ideală. Oare asta e?
Eu cred ca e doar un pretext asta cu folosirea la capacitate maximă a creierului, de fapt mesajul filmului e ce facem cu viața noastră? Ne-a fost dată ca să ce? Să o pierdem cu lucruri mărunte, cotidiene care sunt egale cu 0 la o scară universala? Și culmea, deși ne dăm seama că așa e, nu vom face nimic pentru a o schimba pentru că suntem prinși pe o plantație imensă, suntem sclavi fără să avem scăpare.
Dar gata cu atâta filozofie, să mai zic ceva și despre film, e scurt, foarte scurt, nu are nici măcar 90 de minute, și mai scad câteva minute bune ocupate de pomană cu un truc pentru a-l face să pară mai lung și anume traducerea, mafiotul vorbește în chineză, altul îi traduce protagonistei în engleză, ea răspunde în engleză, intermediarul îi traduce mafiotului în chineză și tot așa.
Prima jumătate de oră constă în mai nimic, mai mult o introducere a personajelor, a două jumătate de oră reprezintă de fapt ceea ce a dorit publicul, inclusiv eu, acțiunea fără pic de realism și fantasmagorică, iar ultima jumătate de oră a reprezentat partea filozofică, adică tot ce am aberat mai devreme. Trailerul e înșelător, te face să crezi că ai de-a face cu un film de acțiune, dar e mai mult un thriller cu conotații filozofice cu referiri la primordialitate. Nu că ăsta ar fi un lucru rău, mă așteptam la ceva, am primit altceva, chiar dacă nu în porția dorită, mi-aș fi dorit să fie mai bine explorată ideea, se face trecerea prea rapid între stagiile accesării creierului.
Pe de o parte e bun filmul, te pune pe gânduri, pe de altă parte, e ridicol ca poveste, uneori și ca realizare tehnică, iar am pete de sânge care-și schimbă locul, mâini mânjite dar care nu lasă deloc urme, alte mâini mânjite de sânge și o față la fel de mânjită dar restul costumului perfect, laptopuri normale, create de oameni de 10% care niciodată nu ar putea face chestiile pe care le făceau când erau folosite de Lucy care deja depășise cu mult 20% sau dacă erau manipulate de Lucy atunci înghit gălușca dar atunci de ce mai avea nevoie să bată în neștire în tastaturi (mă refer la scena din avion), chestii mărunte dar care te distrag de la savurarea completa a experienței cinematice.
Însă secvențele de acțiune și mai ales cea cu manipularea timpului parca mă fac să iert aceste erori care sunt prezente cam în toate filmele, deh, nu există regizori cu 100%.
Și finalul finalului e iarăși absurd, cu Lucy devenind, cum am mai spus, tot, esența esenței, și ce face? Își transmite cunoștințele, încearcă să dea umanității inferioare o mână de ajutor, dar ce să facă o umanitate de 10% cu niște cunoștințe ale unei entități de 100%?
O recomandare pentru Lucy, să îl caute pe Will din Transcendence, că și el e la fel, peste tot și în toate.
Sau o altă explicație, posibilă și asta, că filmul te cam lasă cu ochii-n soare e că Lucy are o intensă experiență indusă de supradoză de droguri și ce vedem sunt doar halucinațiile ei înainte de a muri. E și ăsta un mod de a interpreta filmul.
Scarlett demonstrează că poate duce singură un film, că este o stea în devenire, Morgan ca de obicei, nimic ieșit din comun, mafioții generici, decupați după tipar, după cum spuneam destul de scurt, de cele mai multe ori mă vait că filmele sunt lungite aiurea, cu trăncăneală inutilă, vezi tot ce ține de Stăpânul inelelor sau Hobitul, de data asta era loc de mai mult și mai bine, nu stricau vreo 2-3 secvențe pe la mijlocul filmului de acțiune de să ramai cu gura căscată ca abia apoi să te lovească la temelie cu filosofia. Filmul nu prea se ia în serios decât la final, nici nu avea cum la o asemenea premisă și trebuie luat ca atare, o distracție scurtă care te lasă cu oarece întrebări.
Ca nota, filmul e departe de a fi perfect, m-am distrat binișor, mi-a muncit un pic sinapsele, îi trag o notă de 7. Ideal ar fi să mai lăsați Internetul, să puneți mâna pe o carte, poate unii vor progresa și vor reuși să ajungă la măcar 5%.
Trailer