Shivaay

Hai să bag un film pe sistem Taken cu bindi-n frunte, de peste 2 ore jumătate, că sunt sătul de wokeisme hollywoodiene. Așa că am dat peste Shivaay, film indian din 2016 regizat și jucat de Ajay Devgn (Tanhaji: The unsung warrior) care aici este un alpinist, un om al munților, care îmblânzește Himalaya cum domesticește cowboy-ul mustangul nărăvaș.

Ah, era să uit, pe munteanul mustăcios îl cheamă Shivaay, iar filmul începe în dulcele stil exagerat bollywoodian, cu o secvență aiuritor de ireală, acompaniată de o cântare care te îmbărbătează, iar această combinație ne trâmbițează că Shivaay este fiul ilegitim al lui Superman și Captain America.

Nimic ieșit din comun până aici, doar că Shivaay are o abordare nespecifică filmelor indiene, eroul nostru se îndrăgostește, blasfemie, de o bulgăroaică, înger picat din ceruri, care îi și trântește un plod, apoi se ușchește în patria natală.

Anii trec, iar Shivaay se duce-n Bulgărica să-și caute Găurica. Scuzați-mi expresia libidinoasă, dar n-are conotații păcătoase, așa o cheamă pe fiica lui, Gaura. De ce o caută? Pentru că niște traficanți de carne vie încă necoaptă au răpit-o de sub nasul acestuia și acum Shivaay intră în modul Duracell și pornește ca un leu înfuriat în căutarea fetei, nimeni și nimic nu-i va sta în cale până la izbânda finală. Are și el un set de abilități speciale pe care le pune la bătaie. Ce, numai Liam Neeson să aibă așa ceva la purtător?

Spre deosebire de filmul Shivaay, nu lungesc aiurea suspansul, așa că intru direct în miezul concluziei. Este un film bun? Nu prea. Este un film original? Deja am răspuns anterior la această întrebare. Este un film lungit inutil? Da, clar, prima oră este de fițe, prezintă povestea de amor dintre Shivaay și Olga și abia după 60 de minute intră în acțiune premisa. Înțeleg nevoia de caracterizare a personajelor și de dezvoltare a relațiilor, dar nici o oră, că mă prinsesem destul de rapid că Shivaay ar face orice pentru a-și proteja odrasla.

Dar, la dracu, Shivaay este un film distractiv odată ce am trecut de corvoada dulcegăriilor diabetice din primele 60 de minute pentru că din momentul în care șatra de traficanți pune mâna pe Gaura (îmi astup dorința de a face glume nesărate pe seama numelui), Shivaay se transformă într-o bestie de neoprit, cu o privire din care țâșnesc fulgere de furie și cu urlete care despică văzduhul terorizat, totul spunându-ne că nu-i de glumit cu Shivaay și că oricine i se pune-n cale ar fi bine să-și scrie testamentul și să-și spună ultima rugăciune cu Înger, îngerașul meu.

Acțiunea este destul de mișto, aici s-a pus cel mai mare accent, fiind piesa de rezistență a filmului. N-or fi efectele speciale cele mai reușite sau realismul la cel mai înalt nivel (de fapt, nici nu prea avem verosimil în film), dar coregrafia luptelor este una brutală, simți contondența loviturilor, iar cascadoriile rutiere sunt și ele reușite.

Nivelul distrugerilor este ridicat, sunt multe mașini prăpădite prin film, se simte că Shivaay nu-i un film ieftin, locațiile nu se rezumă doar la India, s-au cărăbănit taman în Bulgaria (ba chiar la granița cu România, care este și ea pomenită), iar unele secvențe au necesitat un buget consistent pentru o producție indiană.

Dacă ar fi să-l iau la puricat într-un mod cât mai obiectiv, Shivaay ar pica multe teste, fiind ridicol din multe puncte de vedere, cel mai flagrant fiind indestructibilitatea eroului care n-are nici pe dracu orice i s-ar întâmpla, bagi cuțitu-n el, imediat sare sprinten în picioare, îl belești cu mitraliera, în secunda 2 aleargă de i-ar face geloși pe Usain Bolt și Tom Cruise. Sunt și destule scene lipsite de logică, dar cum filmul este unul de acțiune, creierul meu merge pe aburi și iartă gogomănii inacceptabile în alte condiții pentru că este fraierit de prezența unor confruntări furibunde. Dar nu-i mai exagerat ca Revenge, spre exemplu. Și Shivaay abundă în așa ceva, practic ultimele 90 de minute sunt pline de o acțiune non-stop care mi-a amorțit simțurile și mi-a crescut nivelul de adrenalină.

Nu lipsesc semnăturile emblematice ale filmelor indiene, slow motion-ul aplicat la orice și jelania infinită, dar apreciez lipsa dansurilor, a cântecelor neavenite și ruperea ritualică a maieului.

Ajay Devgn nu se screme prea mult cu actoria, cel puțin nu cu replicile, dar moaca îi este expresivă și îi simți furia incontrolabilă din care reiese în mod clar că adversarii, indiferent cât de antrenați și de mulți sunt, au belit-o pe mânecă.

Și fără să exagerez, m-am îndrăgostit, nu știu prin ce miracol al destinului au găsit-o indienii pe poloneza Erika Kaar de au distribuit-o în rolul interesului amoros pentru Shivaay, dar ai, ai, ai, mamacita, mă treceau toți fiorii când Erika își făcea apariția pe ecran.

Shivaay este acel tip de film macho, cu un erou invulnerabil, care dărâmă, la propriu, munții pentru a-și salva demoazela aflată în pericol, cu un nivel ridicat de absurd, dar care livrează secvențe fulminante de acțiune și are momente devastatoare pentru inimioară, declanșând avalanșe de lacrimi atunci când nu mă așteptam.

Dar sunt conștient că nu-i un film bun, însă nici nu pot să-l demolez nemilos pentru că știe pe ce butoane să apese, așa că îi dau 6 păpuși.

Totuși, este de apreciat faptul că abordează un subiect sumbru, cel al traficului de carne vie (în speță minori folosiți drept păpuși sexuale), ceea ce nu-i de colea pentru industria cinematografică indiană.

3 out of 5 stars (3 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Captain America: The first Avenger

Captain America: The first Avenger răstoarnă un proverb și ne arată cum „Cei dintâi vor …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *