Cu greu m-am urnit să azvârl câteva cuvinte despre All we imagine as light, filmul indian foarte lăudat care a făcut ravagii la Cannes.
După cum am pornit, este clar care este părerea mea.
🎬 All we imagine as light – Premisă 📖
Prabha (Kani Kusruti) și Anu (Divya Prabha), deja m-am încurcat în nume, sunt două asistente medicale în aglomeratul și sufocantul oraș Mumbai.
Cele două locuiesc împreună, muncesc împreună, fac aproape totul împreună.
Însă ele sunt persoane diferite, Prabha este mai înțeleaptă, căsătorită, dar cu soțul plecat teleleu pe la nemți, Anu este tinerică, plină de viață și cu fluturi înamorați în stomac.
Ele trebuie să navigheze, după pricepere și după puteri, printr-o viață deloc ușoară.
💭 All we imagine as light – Comentariu 🍿
Mi-a luat 2 zile să îl termin, l-am început seara, după o oră nu am mai rezistat lentorii inimaginabile a poveștii banale, și l-am reluat a doua zi, urmărind altă oră asemănătoare.
De principiu, nu pot zice că este un film rău, de aruncat la gunoi, că nu gafează impardonabil pe undeva, doar că este incredibil de plictisitor prin prezentarea unui cotidian ordinar.
Destinele celor două prietene sunt sugrumate de o societate, reprezentată aici de nemilosul Mumbai, care le suge orice strop de vlagă prin ritmul infernal, ca de malaxor.
Cum românii pleacă în Spania să culeagă căpșuni, sperând la un trai mai bun, așa și săracii Indiei dau buzna în Mumbai crezând că vor ajunge în vreun El Dorado.
Prabha este încătușată de jurămintele căsniciei, chiar dacă soțul ei plecat peste mări și țări nu mai dă semne de viață decât extrem de rar.
Așa că nu știe ce să facă, dacă să rămână fidelă unui mariaj inexistent sau să dea curs curții făcute de un doctor care îi dă târcoale prin fel și fel de gesturi romantice.
La polul opus, Anu nu are grețuri în a se giugiuli cu prietenul ei, doar că și ea are mari îndoieli dacă să facă publică această relație pentru că gagiul este de altă religie.
Una tânjește după o conexiune umană, dar nu o lasă loialitatea, alta a nimerit-o bine din acest punct de vedere, dar se teme de gura lumii care ar condamna-o că oarde cu un musulman.
Una vrea intimitate, dar nu poate, alta vrea să se facă văzută de lume, dar nici ea nu poate, ambele fiind legate cu niște lanțuri ruginite ale unei culturi ancorate în preistorie.
Așadar, fiecare are o problemă cauzată nu de propriul raționament, ci de superficialitatea unei societăți, mai ales indiene, care înhamă femeia sub jugul unor cutume învechite.
Însă toate aceste aspecte le-am priceput din primele 15 minute, nu aveam nevoie de două ore monotone și repetitive care urmau același tipar narativ plin de clișee.
Are niscai simbolistică pentru că Prabha se comportă aproape ca o călugăriță, ar vrea să-și facă de cap, dar legământul sacru nu îi permite, și pe fundal se aude o muzică meditativă compusă de o călugăriță.
Hai că mi-am făcut un pic temele, chit că nu mi-a plăcut filmul.
De asemenea, sunt secvențe cu substrat filozofic, care încearcă să infuzeze viața tristă cu niște raze de speranță pentru că vizual transmit ideea existenței unor oaze de lumină într-un infinit de întuneric.
Și acele oaze au un numitor comun, iubirea. Că le place celor din jur, că nu le place, contează doar fericirea noastră, că nu suntem lăsați pe acest pământ să le cântăm altora în strună.
Are, totuși, ceva ce apare extrem de rar în producțiile indiene care sunt foarte pudice când vine vorba de prezentarea relațiilor amoroase.
O să vedeți un sân și ceva fire pubiene, poate vi se pare un lucru obișnuit, dar pentru India este aproape o blasfemie.
🏆 All we imagine as light – Verdict 👍 sau 👎?
Filmul, pur și simplu, nu m-a mișcat deloc, am priceput contextul și tumultul sufletesc al personajelor, dar am rămas stană de piatră.
Nu pot pricepe de ce această producție este atât de lăudată, iar Laapataa ladies, care abordează în mare parte aceleași teme, a fost trecută cu vederea.
Acolo am râs alături de personaje, am plâns împreună cu ele, m-am conectat cu ele, deși nici că puteam fi mai diferiți, le-am înțeles necazurile și am rezonat cu dorințele lor.
Aici abia așteptam să se termine lentoarea asta de film să-mi văd de alte treburi pentru că n-am avut motive să mă conectez la poveste.
Filmul este poetic, sensibil, melancolic, pe alocuri suprarealist prin felul în care prezintă orașul ca o ființă vie care te înghite cu totul, dar nu aduce vreun suflu nou în peisajul cinematografic.
Poate mă laud, dar cum am văzut deja peste suta de filme indiene, m-am obișnuit cu felul lor de a fi, cu fluturatul mâinilor care spun mai multe decât vorbele și cu a lor cultură fermecătoare, dar și primitivă.
După ce am urmărit Laapataa ladies, și vă recomand cu maximă căldură să-l vedeți pe Netflix, cât o mai fi pe acolo, All we imagine as light m-a lăsat rece ca după o săptămână-n morgă.
Aia e, nu sunt elevat să percutez la astfel de acte artistice sofisticate, eu sunt pragmatic, vreau dinamic, nu static, de aceea nu pot să-i ofer cadou mai mult de 5 oale pentru pregătit orezul.
(2,5 / 5)
Trailer: