La final de an am încins Netflix și unul dintre multele filme văzute a fost Laapataa ladies.
După nume v-ați dat seama că este vorba despre o producție indiană.
🎬 Laapataa ladies – Premisă 📖
Scoateți darul de nuntă că sunteți invitați la câteva puneri de pirostrii tipice acelei țări, adică pe orbește și după negocieri legate de zestre.
Gata, s-a terminat petrecerea și două dintre mirese, Phool (Nitanshi Goel) și Jaya (Pratibha Ranta), din zone diferite ale Indiei sărace, sunt luate pe sus de soțiorii lor pentru a fi parcate în noile locuințe.
Ce atâta trăncăneală, că pierdem trenul, cum în vagon lumea este înghesuită ca milogii la șaorme, unul dintre bărbați se scoboară la stația lui cu altă soție.
Este de înțeles eroarea, că toate au vălul tras pe față și toate au aceeași vestimentație de nuntă.
De aici începe calvarul celor două tinere ajunse la destinații diferite, în sânul unor familii necunoscute, fără să aibă, la rândul lor, prea multe detalii despre „sufletele pereche‟ la care trebuie să ajungă.
💭 Laapataa ladies – Comentariu 🍿
N-aveam nicio treabă să mă uit la acest film pentru că este clar că nu îmi este destinat având în vedere că-n prim-plan sunt femei care trec prin diverse peripeții picate din neant.
Cu toate astea, era prea lăudat pentru a-l trece cu vederea. Și bine am făcut că l-am urmărit pentru că este senzațional prin simplitatea poveștii care este, în același timp, și plină de profunzime.
Nu avem antagoniști, nu avem un conflict devastant, nu avem tragedii mortuare, nu există jelanie de parastas și, cu toate acestea, filmul este incredibil de emoționant.
Prezintă o față a Indiei pe care producțiile grandioase o cam trec cu vederea, anume India rurală, India atât de săracă încât dacă-ți dai un pumn în stomac să mai amesteci un pic mâncarea de ieri înseamnă că ești un om fericit.
Însă nu este o sărăcie din aceea jegoasă, ci o sărăcie cinstită, oamenii muncesc din greu pentru a-și asigura minimul necesar unei existențe frugale, dar o fac cu inima curată și cu speranță într-un viitor mai bun.
Aș putea spune că tot filmul este ca o ceașcă plină cu ceai fierbinte pe care o bei după ce dai la lopată câteva ore într-o zăpadă până la genunchi pentru că atât de mult mi-a încălzit sufletul.
Cele două domnițe foarte tinere și niște giuvaere de feminitate sunt total diferite.
Una este sfioasă și speriată de situația în care se regăsește, aproape că este un copil neprihănit aruncat brusc într-o lume străină.
Cealaltă este țâfnoasă, înțepată și stăpână pe sine, știe ce vrea de la viață și nu se lasă atât de terfelită de cutumele învechite ale culturii ei care i-au pus o verighetă pe deget fără consimțământul ei.
Și nu doar ele sunt diferite, ci și situațiile maritale în care se regăsesc sunt unele aflate la poli opuși.
Felurile în care fiecare încearcă să se descurce în același context, aflate printre străini, la mare depărtare de destinația finală, sunt opuse prin decizii și acțiuni.
Funcționează mai degrabă ca o comedie pentru că am râs destul de mult, și asta datorită prezenței unor polițiști cărora nu le vine deloc a crede încurcătura mirilor, cum naiba să-ți pierzi nevasta?
Interacțiunile dintre ei și cu cei intervievați generează niște glume demențiale, care m-au luat pe nepusă masă, ceea ce a făcut ca efectul ilar să fie mai puternic.
Însă, de departe, lucrul care m-a impresionat cel mai mult este candoarea tinerei Phool, are o figură atât de inocentă, un glas atât de suav și un suflet atât de generos încât mă distrugea emoțional ori de câte ori apărea pe ecran.
Bineînțeles, filmul este și unul incisiv pentru că, dincolo de scenetele comice, atacă direct, fără menajamente și cu vorbe tăioase această mentalitate învechită a culturii hinduse în ceea ce privește tratamentul aplicat femeii.
Mâncare și moștenitori, la aceste două roluri este redusă femeia hindusă, cel puțin prin părțile rurale (care sunt majoritare) unde progresul încă nu și-a făcut loc pe ulițele mocirloase.
Orice dorință de educație, orice năzuință de a deveni și altceva decât o mașină de gătit cu ovarele productive și orice încercare de a se rupe de arhaismul ideologic care le ține-n lanțuri sunt distruse din start de către o familie autoritară care nu concepe altceva în afară de ce a fost transmis din moși-strămoși.
Avem și o mică bucată de thriller enigmatic, dar nu insist pe tema asta pentru că nici scenariul nu se aventurează în a dezvolta pentru mult acest subiect care este interesant și are un rol important în poveste.
🏆 Laapataa ladies – Verdict 👍 sau 👎
Dulce și fermecător, aceste film a fost un deliciu surprinzător care mi-a spulberat orice așteptare.
Probabil că exagerez, dar cred că am urmărit cele 2 ore cu o lacrimă în colțul ochiului, dar nu de durere, ci de fericire că mai există, totuși, o rază de umanitate în cocina în care ne scăldăm.
Sunt și oameni care ajută din bunăvoință, nu cu un scop ascuns, care te încurajează cu o vorbă bună atunci când ai cea mai mare nevoie de ea și care-ți oferă un umăr de sprijin când greutățile vieții te doboară.
Este ca un panaceu care te scapă de griji, cel puțin pentru 120 de minute, și-ți dă tăria de a merge mai departe și, de ce nu, de a-ți schimba atitudinea față de cei din jur care au nevoie de o mână de ajutor, chiar dacă nu-i cunoști.
Singurul lucru care m-a deranjat, deși nu-s sigur dacă este o scăpare a scenariului, a fost faptul că rătăcitele nu aveau deloc informații referitoare la locul unde trebuie să ajungă.
Deși, la cum sunt privite de către cei din jur care le văd ca pe niște ființe supuse care îndeplinesc comenzile soților fără să crâcnească, nu m-aș mira ca această reprezentare a lor să fie realistă.
Știu că scriu, în mare parte, degeaba despre filmele indiene, că foarte mulți strâmbă din nas, dar o fac din plăcere, nu din obligație, eu mă bucur extraordinar de mult când dau peste un astfel de film.
Pur și simplu, mi-a pansat sufletul și m-a făcut să mai sper un pic, nu toată lumea este cinică și egoistă, există și oaze de bunătate.
De aceea, am să-i ofer, drept zestre, 9 brățări din aur.