Black and white 2 – Dawn of justice

Black and white 2 Dawn of justice

4 out of 5 stars (4 / 5)

Dawn of justice.

Ușurel, nu vă scăpați pe voi, nu este vorba despre Batman vs Superman – Dawn of justice ci despre taiwanezul Black and white – Dawn of justice, dacă vreți titlul original, ghinion, nu îmi scrântesc limba să îl spun.

Ce să zic despre film în afară că e al dracului de distractiv de la început până la sfârșit, nu mă așteptam deloc la așa ceva, o surpriză extrem de plăcută.

Partea nasoală e că filmul este un sequel al unui prim film (nah, că dau şi cu pleonasmu-n voi), care,  la rândul lui, este bazat pe un serial de televiziune, deci am picat cam nasol că nu prea m-am prins de la început cum stă treaba, povestea a presupus că privitorul deja știa despre ce e vorba.

Bun, din ce am priceput, avem 2 polițai care devin parteneri mai mult forțat decât din proprie voință. Și aici nu este vorba de 2 polițiști opuși din punct de vedere al caracterului, unul e gură spartă, altu-i vorbă multă, în schimb unul le are cu armele, altul cu artele marțiale, astfel că se completează reciproc atunci când e nevoie.

Și nu durează mult până intră în acțiune, cam din secunda 10 începe toată treaba și când începe apoi nu se mai termină.

Un maniac care se consideră un Dumnezeu printre muritori concepe un plan sadic, ale cărui rezultate nu ar fi deloc rele dacă nu ar presupune distrugerea unui oraș întreg pe principiului renașterea vine după anihilare. Omul vrea, nici mai mult, nici mai puțin, decât să omoare un oraș întreg folosind o armă chimică complicat intitulată Irukandji, un virus denumit după o minusculă dar mortală meduză.

Cei doi protagoniști, să le zic pe nume, prima și singura dată, Wu Ying și Chen Zhen încep o cursă contracronometru pentru a-l opri pe maniac.

Băi nene, și ce cursă, tensiune la maxim, acțiune non-stop, nu ai timp nici să respiri, ce tărăgăneală cu dezvoltarea personajelor din moment ce filmul are în spate un serial de vreo 24 de episoade?

Și dă-i cu răsturnări de situație și răsturnări de mașini, dă-i cu explozii de adrenalină și explozii de orice altceva, de la clădiri, trenuri până la avioane.

Și când crezi că a ajuns la apogeu, că mai mult de atât nu se poate, îți dai seama că încă mai e o jumătate de oră și că de abia de atunci încolo începe distracția și mai mare.

Finalul e apoteotic, pur și simplu nu mai reziști tensiunii, stai cu genunchii la gură și părul ridicat în cap așteptând cu sufletul cuibărit într-un colțișor momentul satisfăcător în care antagonistul scelerat și-o va lua pe coajă.

Și nu dezamăgește, luptele finale sunt intense, simți durerea personajelor, îi aclami pe cei buni, arunci cu priviri de foc asupra nemernicilor descreierați ca apoi să răsufli ușurat și să te detensionezi, să răsufli uşurat și să te relaxezi, de parcă tu ai fi luptat.

Dar filmul nu e doar acțiune de la cap la coadă, are și destule momente comice, generate în special de interacțiunea dintre cele 2 personaje principale care nu se înțeleg mai deloc și fiecare are un orgoliu mai mare decât celălalt. Nu vă așteptați la poante care să vă facă să râdeți în hohote, sunt doar niște  momente bine plasate ca să te mai aducă un pic cu picioarele pe pământ și să te lase să îți mai tragi un pic sufletul și să rânjești ușor amuzat de ciondăneala celor doi.

Avem și momente dramatice, emoționante, care te aduc în pragul lacrimilor, așa cum îi stă bine unui film din zona estică a lumii, și nu sunt momente înghesuite aiurea, ci vin natural, nu sunt puse doar de dragul de a te face să plângi cu forța și, culmea, nu mereu sunt cei buni care apar în asemenea secvențe.

Filmul abundă în secvențe spectaculoase de acțiune, de la scena de deschidere, cu o urmărire tensionată cu mașini și un jaf foarte elaborat care izolează un oraș întreg până la finalul care aduce a World Trade Center, deja știți la ce mă refer așa că nu mai are rost să zic mai multe.

Desigur, între aceste 2 secvențe mai avem destule, la fel de spectaculoase. Pe lângă acțiunea bazată pe explozii, arme, mașini, elicoptere, avem, că altfel nu se poate, și acțiune clasică, luptele bazate pe arte marțiale, excelente gândite și executate, adăugând astfel un plus de savoare și diversitate acțiunii.

Ce să zic despre actori, spre rușinea mea, din nou, asta e, mea culpa, habar nu am cine sunt Lin Gengxin și Mark Chao, cei doi actori care dau viață personajelor principale (de fapt, mint, singurul film în care i-am văzut este Di Renjie: Young detective Dee). Rolurile nu au fost cine știe ce dificile ca să pot spune wow ce mișto au interpretat băieții ăștia pentru că, până la urmă, la bază, filmul este unul de acțiune. Avem și niscai gagici, că trebuie și ceva frumos în film, iar personajul negativ, ptiu, ăsta e dat dracului, un maniac tâmpit, un nebun de legat pe deasupra și antrenat până în măduva oaselor și în smalțul dinților în tot ce înseamnă lupte. Probabil Hitler se plimba pe lângă el cu carnețelul în mână luând notițe despre noua ordine mondială și renașterea umanității pure fără gunoaie.

Trecând la partea tehnică, ei bine, aici încep bubele filmului pentru că, din păcate, acea zonă a cinematografiei încă nu are acces la tehnica efectelor speciale pe care Hollywood-ul o stăpânește atât de bine. Și deși efectele vizuale sunt peste cele cu care sunt obișnuit la chinezării, pentru că sunt implicaţi şi non-asiatici, încă sunt slabe comparativ cu cele de peste Ocean.

Nu mă leg de nerealismul și absurditatea unor secvențe, că așa e peste tot, că dacă vreau realitate, ies în mijlocul străzii, în schimb nu pot să iert momentele în care, oricât de spectaculoasă și inovativă e acțiunea, totuși are o tușă de fals, se vede clar unde au fost folosite ecranele verzi și lucrul ăsta te rupe un pic din ritm pentru că îți dai seama că ăla nu atârnă la 50 de metri deasupra solului, că mașina care sare în aer e probabil o miniatură, că podul care se prăbușește e făcut din polistiren și zăpadă artificială.

Dar asta e, la aşa buget, cu greu am găsit că s-ar fi folosit vreo 3 milioane de dolari pentru efecte speciale, aşa efecte, dar sunt compensate din plin de scenariu și de secvențele de acțiune, deja mă ia cu fiori ce ar ieși dintr-o colaborare din asta, americanii să vină doar cu partea tehnică și banii iar asiaticii cu povestea și acțiunea.

Filmul are și un mesaj principal, acela că deși suntem cea mai inteligentă specie de pe planetă, suntem în același timp și cea mai dependentă de elemente care odată ce nu le mai avem, suntem sortiți pieirii. Numai secvența în care întreg orașul rămâne fără curent ne demonstrează cât de naivi suntem când ne credem în siguranță și stăpâni peste tot dar de fapt, suntem sclavii unei tehnologii care ne ajută enorm când o avem dar ne și distruge atunci când rămânem fără ea.

Gata, că m-am lungit cam mult, așa că luați niște popcorn, câțiva prieteni și pregătiți-vă pentru un rollercoaster de acțiune, vă urez vizionare plăcută și de încheiere, dau nota 8 filmului, țineți cont că-s subiectiv și mai mereu filmele non-americane vor avea note un pic mai mari.

Trailer

Link IMDB

Link RottenTomatoes2

Link review

About admin

Check Also

The fast and the furious: Tokyo drift

Personal, consider Tokyo drift ca fiind un spin-off al francizei The fast and the furious …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *