Call me by your name

admin 02/03/2018 Dramă Leave a comment 2,857 Views

Îmi închei călătoria printre filmele nominalizate la Oscar cu Call me by your name, peliculă a cărei acțiune se desfășoară undeva prin nordul Italiei, în vara anului 1983.

Aici dăm peste Elio, un adolescent aflat în vacanță, care pierde timpul de pomană, asta până când la reședința familiei sale sosește Oliver, americanul venit să îl ajute pe tac-su la niște cercetări arheologice.

Elio nu este o pușlama oarecare, se vede că are niscai ani de educație la activ, performează muzică, în special clasică, la diverse instrumente, o arde fluent în câteva limbi, are în permanență lipită de mână câte-o carte grea. Dar la un singur lucru nu pare a se pricepe, la gagici.

De cealaltă parte, Oliver este mai trecut prin viață, îi place mai mult să petreacă decât să muncească, nu trece mult până când se lipește de o localnică.

Totul pornește relaxat, fiecare se simte bine sub căldura soarelui italian, vremea este superbă, peisajele mirifice, dar ne dăm seama destul de repede spre ce se îndreaptă filmul, cu un Elio tot mai interesat de Oliver, atât de personalitatea lui, cât, mai ales, din punct de vedere sexual.

Call me by your name asta explorează, călătoria intrinsecă pe care Elio o parcurge spre găsirea identității lui sexuale, sperând ca Oliver să îi răspundă cu aceeași monedă.

Mai pe șleau, filmul este povestea a doi bisexuali care petrec o vară de neuitat într-o locație paradisiacă.

Tot filmul este pură poezie în mișcare, ritmul este unul extrem de lent, pentru că în acea perioadă viața curgea mai molcom, nimeni nu se grăbea nicăieri, așa cum o facem în zilele noastre, ai impresia că urmărești un fulg de nea cum se îndreaptă maiestuos spre covorul de zăpadă așternut deja pe jos.

Call me by your name te relaxează total, uiți de griji ca urmare a atmosferei destinse pe care o emană, totul este viu, colorat, avem soare, plajă, livezi cât vezi cu ochii, verdeață infinită, ce să mai, aproape ca un colț de rai.

Și în cadrul acestui peisaj de vis ni se dezvăluie, pas cu pas, relația tot mai profundă dintre cele două personaje principale, Elio și Oliver, care devin din ce în ce mai apropiate, împărtășind sentimente comune și înăbușite multă vreme de frica prejudecății învechite a oamenilor.

Filmul emană senzualitate la fiecare pas, chiar dacă avem în prim-plan două personaje masculine, asta nu înseamnă că nu există romantism.

Putea fi price altă combinație de cromozomi, trebuie să ne dezbrăcăm de zdrențele unei mentalități demult învechite.

Cei doi actori au parte de-o chimie pe măsură, atât Armie Hammer, cât, mai ales, Timothee Chalamet, joacă de excepție și creează o poveste reală, emoționantă, intensă, tensionată, plină de sexualitate.

Sunt și chestii care nu m-au încântat, în primul rând faptul că Olie, chiar dacă nu mai are mult până când devine major, totuși, este încă minor, și filmul pare că elogiază prea mult o relație care poate fi considerată de domeniul pedofiliei, nu înțeleg de ce nu îl puteau crește pe Olie cu încă un an și astfel scăpau de acest aspect care face filmul inconfortabil.

Apoi mi se pare că durează un pic prea mult, chiar dacă sunt plăcute ochiului, multe secvențe lungesc inutil filmul și nu contribuie la esența poveștii.

Și deși se vrea o poveste despre bisexualitate (cu accente puternice pe partea de homosexualitate) filmul se cam codește să fructifice (apropo de fructe, sic) această oportunitate. Mă refer la faptul că scenele de amor heterosexual sunt prezentate destul de amănunțit, dar când vine vorba de scenele dintre Elio și Oliver, camera parcă se rușinează și se apucă să filmeze altceva.

Deși frumos vizual și relaxant atmosferic, fără dramă forțată, Call me by your name a apărut cam târziu pentru binele său, nu mai are impactul dorit pentru că lumea deja și-a deschis orizonturile și o astfel de poveste nu mai este atât de penetrantă emoțional acum față de cum ar fi fost spusă acum 10-15 ani, gen Brokeback mountain, care a generat destule controverse la vremea lui.

Call me by your name este un film destul de bun, cu performante actoricești de pus în ramă, cu un vizual fermecător, dar cu o poveste puțin depășită de timp, nici acest film nu pare a avea cine știe ce șanse la Oscaruri, mă situez pe la un 7.