Criminal este o amestecătură de genuri, o ciorbă de legume care, culmea, e chiar bună. Îmbină acțiunea, spionajul și SF-ul într-o poveste deloc originală, ba chiar pot spune că este deranjant să vezi același actor jucând în 2 filme cu subiect identic la o distanță mică de timp între ele, dar bine pusă pe tapet.
Povestea noastră îl are în prim-plan pe Bill Pope, un agent CIA aflat într-o misiune extrem de sensibilă, de protejare a unui hacker, denumit Olandezul, care a inventat un sistem care îi asigură accesul necondiționat la toate armele posibile și imposibile (nu vă gândiți la pistoale și topoare, ci la rachete și torpile). Așa cum e de așteptat, la aflarea acestei vești, roiesc în jurul lui fel și fel de personaje dubioase cu intenții deloc drăgăstoase care vor să pună labele pe acest sistem.
Cel mai vehement dintre ei este Heimdahl (rețineți numele, că voi scrie ceva simpatic la final), mare priceput și el într-ale computeringului, care pune mâna pe Pope, îl chinuie până dă ortul popii, dar tot nu reușește să afle locația Olandezului.
Dar CIA are un as în mânecă, pe doctorul Franks, mare expert în transferuri de memorie, așa că se pune de-o operație complicată prin care memoriile mortului Pope sunt transferate deținutului Jericho.
La prima vedere, operația este un eșec, Jericho se trezește fiind tot Jericho dar totul este o făcătură pentru că al nostru deținut tace mâlc, el începând să-și amintească frânturi de memorie care-l debusolează și îl dezorientează complet, reușește cumva să scape și începe să umble brambura, ghidat de bucăți de amintiri.
Și se declanșează harababura, CIA îl caută disperată pe Jericho, Heimdahl este și el pe urmele lui Jericho, iar săracul Jericho caută pe dracul să-l ia, că nu mai știe cine este.
Filmul se bazează mai mult pe secvențe de spionaj și destul de puțin pe acțiune, nu avem cine știe ce extravaganță oculară, deși mai răsare din când în când câte-o urmărire cu mașini, o răfuială cu mitraliere sau o ciondăneală cu pumni, picioare și ce se mai găsește la fața locului.
Ceea ce face filmul atractiv, din punctul meu de vedere, este povestea, cum am spus, deloc originală, dar bine ticluită.
Personajul principal este și negativ, este și erou, asta ca urmare a celor două personalități aflate în creierul lui care se ciocnesc permanent.
Jericho cel original este un criminal care nu are remușcări, un psihopat ca la carte, cu un creier nedezvoltat pe partea de lobi temporali, nu are emoții, nu știe ce e iubirea, nu știe ce e ura, nu face diferența dintre bine și rău pentru că nu cunoaște aceste noțiuni, face tot ce îi trece prin cap fără să se gândească la repercusiuni, și nu pentru că nu vrea, ci pentru că nu poate.
De cealaltă parte, Jericho cel de după operație începe să fie acaparat de amintirile lui Pope și începe să aibă emoții, să simtă, să gândească înainte de a acționa, chiar dacă personalitățile sunt într-un conflict permanent și ba câștigă una, ba învinge cealaltă la intervale scurte de timp, ceea ce îl face să se comporte haotic și total imprevizibil, de nu știi dacă te va omorî pentru a-ți lua cafeaua sau te va ajuta să treci strada.
Și odată cu amintirile lui Pope, Jericho îi însușește și abilitățile acestuia de agent CIA, ceea ce îl face o armă vie umblătoare.
Asta e lucrul care impresionează la film, nu acțiunea, care e destul de banală, ci tensiunea creată în jurul acțiunilor întreprinse de Jericho care conferă o stare de urgență filmului pentru că nu știi dacă se poate pune bază pe el în rezolvarea gravei probleme ce se ivește la orizont.
Pe de o parte, este un nenorocit care nu se dă de la nimic pentru a obține ce dorește, îl urăști din tot sufletul pentru nemernicia de care dă dovadă, dar pe de altă parte trebuie să empatizezi cu el pentru că e singura speranță de a duce misiunea la bun sfârșit.
Și Kevin Costner se achită cu brio de această sarcină, este extrem de credibil în acest rol, chiar ai impresia că ai în față un descreierat încercat de momente de remușcare.
Numai pentru performanța lui și tot merită urmărit filmul.
Mi-a plăcut și personajul negativ, chiar dacă nu e prea bine șlefuit, ajungi destul de repede să îl urăști, și asta pentru că amenință personaje la care ajungi să ții, degeaba amenință unii antagoniști cu distrugerea pământului, că de multe ori ți se rupe, nu ești legat emoțional de toată planeta, parcă tot unul care are un pistol la tâmpla unui copil este mai dizgrațios.
De ce ziceam să țineți minte numele lui Heimdahl, cel din Thor?
Ei bine, se pare că părinții acestui film și-au pus în cap să adune actorii care joacă prin filme cu supereroi.
Îi avem pe Wonder Woman (Gal Gadot), pe Deadpool/Green Lantern (Ryan Reynolds), pe tatăl adoptiv al lui Superman (Kevin Costner), pe comisarul Gordon (Gary Oldman) din trilogia Batman a lui Nolan și pe colonelul Chester (Tommy Lee Jones) din primul Captain America.
Criminal este o combinație de The fugitive (în care a jucat și Tommy Lee Jones) cu Self/less (culmea nene, în care a jucat Ryan Reynolds și care are un subiect identic), cam șchiop pe partea de acțiune dar care compensează prin spionajul tehnologic de ultimă oră și prin jocul actoricesc destul de solid pe alocuri, în special Kevin Costner face un rol bun de tot.
După ce am tras linie, mi-a ieșit o notă solidă de 7 pentru Criminal. Se putea mai bine? Evident că da, însă Criminal, pentru ceea ce s-a vrut a fi, un thriller cu buget micro, s-a achitat cu brio de sarcină.
Trailer: