Acum 5 ani ieșea la lumină primul film dintr-o, de acum, franciză, așa că Netflix ne fericește cu El hoyo 2.
Continuare meritorie sau producție de pomană?
🎬 El hoyo 2 – Premisă 📖
În prim-plan o avem pe Perempuán (Milena Smit – Madres paralelas) care, de bunăvoie și neforțată, își dă acordul să participe la un fel de experiment eliberator de păcate.
Timp de o lună va împărți o celulă într-un turn vertical cu un alt voluntar.
Șmecheria este că există o platformă cu haleală care coboară nivel cu nivel până la ultimul, iar tu nu poți să mănânci decât un singur fel, cel pe care l-ai ales inițial.
Așa că dacă ai dat un răspuns la sanchi, gen răbdări prăjite, aia e, faci foamea.
Dacă încalci această regulă și tragi cu ochiul la festinul vecinului și te înfrupți din ce nu este al tău, atunci se declanșează haosul.
Desigur, există mai multe porunci sfinte de urmat, nu vi le înșir pe toate, că trebuie să le descoperiți singuri.
💭 El hoyo 2– Comentariu 🍿
Se pare că este ceva în aer în acest start de octombrie pentru că prima săptămână a fost destinată continuărilor inutile.
După Joker: Folie a deux a venit acest El hoyo 2.
Spoiler sau nu, este un prequel, deoarece evenimentele se desfășoară înaintea primului film pentru că m-am întâlnit cu niscai morți.
În esență, reia temele psihologice și filozofice care au înfometat cerebral de milenii societatea cu privire la sensul existenței și natura umană.
Adică fix subiectele abordate și de El hoyo de acum 5 ani, așa că nu vine cu ceva nou care să justifice existența filmului de față.
Se întâmplă, în mare parte, cam aceleași chestii grosolane pe care le aștepți de la o astfel de premisă pentru că mai presus de reguli, onoare și empatie se află foamea care tronează ca o regină neînduplecată.
Când mațele o dau în simfonie, lași deoparte orice rațiune și tot ce vrei este să bagi ceva în gură cu orice risc.
Dacă am apreciat aspectul acesta profund meditativ în producția originală, aici mi s-a părut că-mi regurgitează aceleași mesaje, doar că mestecate ca la sugari, ceea ce nu mi-a picat bine la stomac.
Alegoria bulversantă este acolo și ne scoate în evidență o dilemă greu de rezolvat.
Oare ce este mai bine să alegi?
Să urmezi niște reguli stricte impuse de cineva din umbră ce care îți vor asigura un confort modic de turmă, deși înseamnă să renunți la liberul arbitru în schimbul unei libertăți iluzorii?
Sau să dai frâu liber genei anarhiei și să faci tot ce îți trece prin cap fără să-ți pese de cei din jur și, implicit, să generezi un haos societal care antrenează după el o avalanșă distructivă?
Modul în care oamenii aleg mâncarea de pe platformă este edificatoare cu privire la mentalitatea care le patronează existența.
Unii preferă să se rezume la bucățica lor, nedorind să agite spiritele ierarhiei superioare și gândindu-se și la semenii lor din nivelurile inferioare care au și ei nevoie de hrană.
Alții se dedau la ospețe pantagruelice, îmbogățindu-și burdihanul peste măsură, fără să-i doară-n scobitoare că sub ei se află mulți care vor crăpa de foame.
Sună cunoscut, nu? Ei bine, de asta filmul este o satiră acidă și tristă care condamnă societatea pentru modul meschin și hain în care se comportă.
Dar asta nu este nimic la nivel simbolic, sunt inserate și destule elemente religioase, de la sindromul mesianic până la conceptul de iad care nu este pe un tărâm fantasmagoric, ci chiar aici, pe Pământ.
Vă spun doar că sunt 333 de niveluri. Și coroborând cu prezența a două persoane pe fiecare nivel, vă las pe voi să faceți o simplă socoteală.
Apare și un element ce ține de inocența izbăvitoare, dar mă abțin din a mă cățăra și mai sus pe muntele spoilerelor, rămân la baza lui, că doar nu-s copil să nu fiu în stare să-mi țin gura.
Oricum, să vă așteptați la câteva surprize (ne)plăcute.
Tot acest aspect metafizic este îmbrăcat într-o haină vizuală grotescă pentru că se petrec multe lucruri reprobabile în lupta pentru hrană.
Deși nu este chiar pentru mâncare, ea aici este un pretext pentru a construi o metaforă care, dacă ești mai sensibil din fire, îți poate activa refluxul gastrointestinal.
Este suficient să spun că o să vi se cam taie apetitul urmărind filmul și sunt șanse bunicele să vă îndreptați spre vegetarianism.
🏆 El hoyo 2– Verdict 👍 sau 👎
Filmul nu este chiar o petardă umedă care nu mai bubuie, doar că vine la pachet cu o redundanță sâcâitoare pentru că l-am mai văzut o dată și se numea El hoyo.
Bineînțeles că nu am repetat ce am scris la fratele mai mare, puteți citi fără probleme articolul dedicat acelui film și ideile de acolo se aplică 100% și aici.
Dar și reciproca este valabilă.
Să zic că El hoyo 2 se diferențiază un pic printr-un element supranatural sau presupus supranatural.
Sunt vag pentru că încă nu m-am decis cum să interpretez finalul care se poate duce într-o direcție mistică sau se joacă pervers cu mintea privitorului.
Ah, și sunt șanse mari și pentru o a treia parte, dacă da, atunci sper că nu va dura încă un cincinal pentru lansarea ei, că deja o să uit ce s-a petrecut în primele două.
Aș fi vrut să abordez filmul ca fiind de sine stătător, dar nu pot, trebuie să-l bag în aceeași oală cu Gaura (asta este traducerea corectă) inițială, așa că îl taxez pentru lipsa de originalitate.
Contribuie doar la îmbogățirea mitologiei din acel univers, dar adăugirile nu sunt suficient de mustoase pentru a merita mai mult de 6 farfurii cu mâncare.