Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Oceanul ne cheamă, din nou, să explorăm necunoscutul în Moana 2 și este clar că nu putem refuza o asemenea misiune.
În Europa, din motive de marcă înregistrată, filmul se numește Vaiana 2.
După ce m-am documentat, din motive „jurnalistice‟, bineînțeles, am aflat și motivul, dar nu poate fi pomenit aici, la o animație.
🎬 Moana 2 – Premisă 📖
A noastră scumpă Moana (Auli’i Cravalho – Ralph breaks the Internet) tot investighează împrejurimile pentru a descoperi alte insule locuite. Însă nu are deloc noroc deoarece cercetările sale nu dau roade.
Întoarsă la vatră, dezamăgită și plouată că a venit cu mâna goală, ea este onorată cu un titlu la care nu se aștepta.
Odată cu el vine și un vis ancestral care o îndreaptă spre insula primordială a civilizației, insulă despre care se spune că a fost leagănul omenirii și care lega toate popoarele înainte să fie pierdută în negura timpului.
Așa că Moana se înhamă la o nouă aventură, dar nu singură, ci însoțită de câteva ajutoare localnice și, nu se putea altfel, de semizeul Maui (Dwayne Johnson – Red One), care se bagă și el rapid în seamă.
💭 Moana 2 – Comentariu 🍿
Filmul urmează în mare parte aceeași, era să zic rută navigabilă, aceeași linie narativă ca prima animație, așadar nu prea avea cum să dea chix din acest punct de vedere.
Ia elementele din Moana și le presară cu câțiva stropi de originalitate, dar nu foarte mulți să nu care cumva să riște stricarea gustului.
Singura diferență majoră este că acum Moana nu stă de contre amuzante doar cu Maui, are o întreagă echipă de condus.
Asta duce la o serie de ciocniri verbale ilare pentru că personajele sunt cât se poate de diverse, fiecare având un rol bine determinat.
Avem un bătrân agricultor înțelept, dar mereu bosumflat, avem o matahală plină de mușchi care se udă toată la vederea lui Maui și avem o domnișoară pricepută la toate care repară totul cu nimic.
La personajele bipede se adaugă cele necuvântătoare, găina și purcelușul, care se comportă ca și când ar fi niște suflete umane raționale captive în trupuri de animal.
În ceea ce privește vizualul, nu am multe lucruri de adăugat față de ce am scris la Moana, imaginea este foarte colorată, nu strident să-ți săgeteze ochiul, ci în nuanțe odihnitoare pentru retină.
Personajele nu sunt creionate realist, arată mai butucănos, dar nu este o greșeală de design, așa au fost gândite inițial, iar asta le conferă un aspect straniu, deloc tras printr-un inel.
Așadar, constituția lor fizică încearcă să mimeze verosimilul, fără a fi neapărat verosimile, exagerează proporțiile pentru a transmite ideea că este în regulă să fii și gard, nu doar scândură.
Povestea, deși banală la suprafață, este de-o spiritualitate solemnă ieșită din comun dacă stai să o analizezi pe îndelete.
Nu ne inundă cu mesaje neapărat originale, dar îndemnul la comuniunea cu natura și cu cei din jurul nostru este unul spus clar și răspicat prin intermediul acțiunilor personajelor.
SINGURI SUNTEM NIMIC, ÎMPREUNĂ SUNTEM TOTUL.
Cum să nu rezonezi cu o asemenea povață care-ți sfredelește creierul și-ți sensibilizează sufletul?
Impactul mesajului transmis este amplificat și de muzica, pentru că se cântă, folosită pe parcursul filmului.
Într-adevăr, nu se ridică la nivelul pieselor din original pentru că acolo la cârma orchestrației s-a aflat deja legendarul Lin-Manuel Miranda, aici nu s-a mai implicat.
Și asta se simte, compozițiile sunt bune, nimic de comentat, au ritm, sunt fâșnețe, lipicioase, dar parcă le lipsește ceva pentru a le face și memorabile.
Cele în engleză sunt decente, dai din picioare și-ți vine a dansa când le auzi, dar le uiți odată ce s-a terminat filmul.
Însă cele tribale ce aduc a incantații rostite în limba băștinașă sunt de-a dreptul fenomenale și ele sunt cele care ridică pe cele mai înalte valuri îndemnul narațiunii de a fi alături unii de alții.
Umorul este țintit mai mult către copii, că era musai să fie și ei distrați în vreun fel, aici de bază sunt năzbâtiile cefei de porc și copanelor de pui pe care se pune un accent destul de mare.
Nu lipsesc glumele mature, cu tentă meta, cum ar fi poantele cu prințesa și „e musai să cântați totul?‟, niște dume care aproape ies din ecran să ne lovească peste față cu poanta finală.
De asemenea, peripețiile prin care trec cei implicați în poveste sunt unele pline de pericol, dar fără să treacă acel prag psihologic dincolo de care să te temi pentru soarta protagoniștilor.
Actul final este superb, de departe punctul forte al animației, acolo apar și momentele emoționante și există o scenă care aproape că m-a făcut să lăcrimez atât prin însemnătatea ei, cât și prin muzica folosită.
Pff, cum era să uit de sora cea mică a eroinei? Chiar de ați fi băgați în congelator la Polul Nord, tot vă va topi instantaneu țurțurii care v-au împrejmuit inima ca o fortăreață impenetrabilă.
🏆 Moana 2 – Verdict 👍 sau 👎
Filmul este suficient de diferit încât să se desprindă de Moana, dar și păstrează aceeași structură narativă astfel încât să se simtă ca o continuare logică, nu una forțată.
Este un pas în spate la nivel calitativ în mare parte ca urmare a muzicii care este sub cea din primul film, nu există vreo piesă care să ți se întipărească în minte astfel încât să te trezești că o fredonezi la duș fără să vrei.
Impresionează prin ritmurile tribale pe care, totuși, nu le consider a fi melodii, deși sunt de senzație, mai degrabă ofrande sonore aduse zeilor polinezieni. Ele au un impact puternic, dar doar în contextul poveștii.
Una peste alta, Moana 2 este o animație bună, care merită văzută la cinema.
Și de către cei mici care își vor dori niște animăluțe de companie, dar și de către adulții care vor percuta, sper, la anumite mesaje și care ar vrea aceleași animăluțe, dar sub formă de feluri de mâncare.
Eu nu mai pot să stau cu voi, că am ceva treabă cu 8 kakamora, că da, uitai să menționez, apar acele personaje năstrușnice și în Moana 2.
(4 / 5)
