Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
(4,5 / 5)
Predestination e un film tare complicat, pe lângă el Interstellar mi se pare pistol cu apă. De data asta o variantă mai simplă, fără spoilere pentru că e păcat să-l stric, filmul e magnific, unul dintre cele mai bune filme mindblowing, mindfuck, mind ce mai vreţi voi.
E un film micuţ australian, cu un buget microscopic, se zvoneşte că în jur de 7 milioane dolari, un SF noir dar ce poveste, wow, mă refer la Predestination din 2014, nu ăla din 2013.
În esenţă e un film cu călătorii în timp, semănând, dar doar într-o mică parte, cu Minority report, împiedicarea crimele înainte ca ele să se întâmple, dar nu pe cele viitoare, ci pe cele care deja au avut loc prin trimiterea înapoi în timp a unor agenţi pentru a preveni din timp crimele.
Porneşte cu personajul interpretat de Ethan Hawke, un personaj fără nume care eşuează din nou în misiunea lui de a prinde un ucigaş misterios intitular Fizzle Bomber care le tot scapă printre degete, suferă nişte arsuri grave, trece printr-o reconstrucţie facială şi este retrimis înapoi în timp pentru a reîncerca să îşi ducă la bun sfârşit misiunea pentru ultima oară.
Ajunge ca barman în anul 1970 unde întâlneşte un personaj interesant care nu are altă treabă decât să-i povestească barmanului întreaga sa viaţă, cum a fost abandonat la un orfelinat, cum a crescut şi şi-a dat seamă că e diferit de restul prin inteligenţă şi forţă fizică şi aşa mai departe.
Şi uite aşa jumătate de film trece şi ei încă povestesc în acelaşi bar efectiv fără să se întâmple nimic.
Ce-i drept povestea prezentată este una fascinantă, incredibilă, care îţi menţine vie atenţia deşi e cu totul altfel decât îţi imaginai astfel încât după 45 de minute te întrebi la ce dracu film mă uit, ce călătorii în timp, ce crime, că aici e Viaţa bate filmul.
Și fix când îţi pui aceste întrebări începe filmul cu adevărat.
De aici încolo e păcat să mai dau ceva din casă pentru că întreaga experienţă va fi stricată, cu cât ştii mai puţin, cu atât mai bine pentru tine.
Însă credeţi-mă, fiecare fază de aici încolo te va demola psihic, fiecare minut va crea un alt paradox, trebuie să fii atent la cel mai mic detaliu, nici nu trebuie să clipeşti, pentru că fiecare amănunt pierdut îţi va îngreuna misiunea de a pricepe filmul.
Şi la început nu vei da crezare poveştii reale care ia naştere, atât de paradoxală e, însă cu fiecare scenă care trece din film, ea capătă din ce în ce mai mult sens deşi devine din ce în ce mai halucinantă, dacă se poate aşa ceva, cu cât devine mai complicată cu atât devine mai uşor de înţeles.
La final, după ce pui cap la cap toate informaţiile şi ai imaginea de ansamblu ai un singur lucru de făcut: să-ţi ridici falca de pe podea şi să-i înjuri pe regizori că ţi-au omorât foarte mulţi neuroni şi tot nu poţi procesa pe de-a-ntregul toată povestea.
Cu cât despici firul mai mult cu atât vei fi mai bulversat, cu cât vei fi mai bulversat, cu atât îţi vei da seama că povestea e de fapt simplă, cu cât ţi se pare că e mai simplă, cu atât mai mult despici firul şi …. aţi înţeles ce am făcut aici?
Realizarea tehnică nu e una de excepţie, am mai spus, bugetul e minuscul, dar uneori nu ai nevoie de sute de milioane pentru a realiza un film de excepţie, maşina timpului e o simplă valiză de vioară, nu e acţiune mai deloc sau nu de genul la care te aștepți de la un film cu asemenea premisă, totul se bazează în special pe dialog şi punerea la treabă a privitorului.
Actorii joacă excelent cu un Ethan Hawke bun cum de mult nu l-am mai văzut, îl simţi cum îşi pierde efectiv minţile din cauza atâtor călătorii înainte şi înapoi, cinismul şi oboseala psihică i se citesc pe faţă, şi o nou-venită Sarah Snook de care eu acum aud pentru prima oară şi care, în film, arată terifiant de asemănător cu Leonardo diCaprio şi care scoate din ea o performanţă de excepţie ţinând cont de rolul jucat, durere, ură, mânie, tristeţe, singurătate, depresie, fiecare secundă reprezintă altă stare şi te captivează.
Predestination e regizat/scris de fraţii Spierig adaptat după o poveste scurtă de 10 pagini scrisă în anii 50 de aceea atmosfera viitorului şi chiar viitorul închipuit pot părea demodate dar eşti absorbit în totalitate.
Aş mai avea multe de povestit dar asta ar însemna să stric în totalitate filmul aşadar pregătiţi-vă pentru un rollercoaster de paradoxuri care mai de care mai greu de priceput dar atât de simple şi la un deznodământ pe care începi să-l miroşi relativ rapid dar în nici un caz la o scară atât de grandioasă.
Ca un mic spoiler de final, fiţi foarte atenţi la povestea din bar, deşi pare absurdă, e esenţială, mai ales că este aruncat din senin şi un mesaj (nu zic despre ce-i vorba) căruia nu îi dai nici o atenţie dar care, la rândul lui, e un indiciu foarte mare (dar îţi dai seama de asta abia la final, după ce ai terminat de asamblat acest puzzle).
Gata, nu mai zic nimic că iar mă întind la vorbe şi nu e bine pentru un asemenea film.
Predestination primeşte nota 9 spre 10 pentru că nota 10 o dau excepţional de greu.
Trailer
