Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Satyameva Jayate este un film indian de limbă hindi care m-a scos din zona de confort a producțiilor cu acțiune extravagantă, lipsite de logică și cu un scenariu sub-mediocru.
Filmul de față este unul serios și este mai mult un thriller polițienesc decât o acțiune nătângă.
John Abraham este Veer, un justițiar care pune poliția indiană pe jar la propriu pentru că îi place să se joace cu chibriturile dar nu într-un mod piroman, doar de dragul de a da foc lucrurilor și a le vedea cum arde.
Nu, Veer trece la nivelul următor, pornește un joc periculos cu poliția, ucigând corupții în uniformă unul câte unul într-un mod înfiorător, le dă foc de vii.
Când cadavrele se fac grămadă, căpeteniile poliției o cam bagă pe mânecă de frică așa că-l cheamă de urgență, din concediul de pescuit, pe Shivansh, cel mai strălucit produs al poliției indiene pentru a-l prinde pe criminal și a-l aduce în fața justiției. Dar, mai ales, pentru a-l opri la timp, înainte de a ajunge cu flacăra și pe la fundul corupților din ierarhia superioară a poliției indiene.
Și uite așa, în Satyameva Jayate se pune de-o cursă între pir-umanul justițiar, care ia dreptatea în propriile mâini, și un polițist cinstit, care știe clar pe cine urmărește Veer, acesta căsăpind doar curcani corupți, dar nu are ce face, jurământul îl obligă să-și ducă la îndeplinire datoria și să-l prindă pe justițiar.
Să scap de-o corvoadă, da, se hăulește în film preț de vreo trei melodii concentrate în prima oră, iar acțiunea prezentă este hiperbolizată dincolo de limitele realismului, cum se observă încă din trailer.
Veer este descris ca un Hercule indian ce nu are probleme în a rupe-n bucăți cauciucuri de mașini și de a smulge cu ușurință portiere, dar deja sunt obișnuit cu exagerările de rigoare și au ajuns să nu mă mai deranjeze pentru că Satyameva Jayate este un film care m-a făcut să uit de acțiunea ridicolă printr-o poveste ce ridică o dilemă morală la care cu greu putem găsi un răspuns corect.
Practic, în film nu există un personaj negativ tangibil, Shivansh este un polițist onest care doar își face datoria de a prinde un criminal, iar Veer, deși este un ucigaș, este îmbrățișat de public drept un erou, pentru că elimină doar scursurile din poliție care merită să o întindă la cele cerești cât mai repede din cauza caracterului infect și a inimii negre, pline de putregai, care-i transformă în monștri.
Cu cine să ții și pe cine să hulești? Cu polițistul onest, ce-și face datoria, sau cu justițiarul ucigaș de corupți?
Acest joc de-a șoarecele și pisica dă naștere unor scene destul de tensionate, pentru că Veer își asumă riscuri tot mai mari în misiunea lui de a face dreptate, iar poliția îl pândește la fiecare colț, abia așteptând să-i pună cătușele la mâini și pulanul între coaste. Nici Shivansh nu-i vreun prostovan cu diploma luată pe neveu, așa că îl duce bibilica și se prinde de ceea ce are de gând Veer să facă.
Filmul dă la greu cu bocancu-n gura sistemului corupt ce sălășluiește în inima poliției indiene și nu numai, nefiind deloc propagandistic, ci prezintă o realitate cruntă, aceea că foarte mulți uniformiști sunt mânjiți cu mită și corupție până și în dunga de la chiloți.
Scenariul colcăie de cotituri subite în evoluția poveștii, fiind presărat cu dezvăluiri surprinzătoare. Pesemne că sunt încă anesteziat de atâtea filme bombastice de acțiune cu scenariu slab, încât, și recunosc asta, nu m-am prins de anumite chestii în film decât când era prea târziu.
Prin venele filmului curge destulă melodramă care ne întărește ideea că indienii sunt maeștri în așa ceva, creând scene lacrimogene din aproape nimic, dar își și atinge scopul dorit, fără batiste uscate, ăsta pare motto-ul filmului.
Nu știu ce dracului nu le-a plăcut unora de au dat 1 acestui film, poate faptul că nu ridică India în slăvi așa cum o fac filme tâmpe de acțiune precum War sau Baaghi în care indianul este onest până la moarte și nu există corupție.
Eu unul m-am bucurat de un thriller reușit, plin de tensiune, punctat ici și colo de câte-o secvență neverosimilă de acțiune, cu mult dramatism și răsturnări bruște de situație, unele previzibile, că doar este film indian, altele nesuspectate de mine care m-au luat pe nepregătite.
Că se putea o actorie mai cizelată din partea lui John Abraham? Că mergea și fără muzică într-un film atât de serios? Că scenariul colcăie de jelanie indiană? La toate răspunsul este da, însă astea nu m-au deranjat atât de mult încât să mă scoată din atmosfera încinsă în care m-a aruncat Satyameva Jayate, așa că eu îi dau un 8.
Ei, așa mai merge din punctul meu de vedere, la 8-9-10 filme indiene urmărite, mai dau și peste unul cu adevărat bun. Acum sunt curios să urmăresc Romeo Akbar Walter, film din 2019, tot un thriller cu același John Abraham.
(4 / 5)
Trailer:
