Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Nu puteam să nu bifez și Shutter, un film horror, desigur varianta originală thailandeză, nu remake-ul rahitic american.
🎬 Shutter – Premisă
Lansat în 2004, acest film ne duce în sânul unei găști de buni prieteni unde facem cunoștință cu Tun (Ananda Everingham).
Este fotograf, nu încă vreun mare expert, că pozele pe care le trage ies cam strâmbe și neclare.
Sau nu ăsta este motivul?
Oare o fi altceva la mijloc?
Posibil, mai ales că într-o noapte, după o băută cu amicii, Tun și amica lui, Jane (Natthaweeranuch Thongmee), lovesc cu mașina o tânără și apoi părăsesc locul accidentului.
Și de atunci încep să apară problemele pentru Tun, cu toate că nu el a fost la volan.
El doarme destul de liniștit, dar Jane suferă, știind că a omorât pe cineva și nu poate să își găsească pacea.
Așadar, revin la gândul inițial, pozele lui Tun sunt stricate pentru că nu apasă el bine pe buton sau vreun spirit cu chef de caterincă demonică îi strică ploile?
💭 Shutter – Comentariu 🍿
O scriu din capul locului, să-mi ridic o greutate de pe umeri, Shutter nu arată prea grozav la nivel tehnic, dar nu o spun ca un reproș, ci doar ca o constatare.
Filmul este realizat pe un buget minuscul, actorii nu sunt dintre cei mai buni și uneori încropirea imaginilor lasă de dorit pentru că sunt evidente momentele în care apar îmbinările între cadre.
Dar nici nu are a face pentru că Shutter, la nivel de scenariu, este senzațional.
Și nu mă feresc de cuvinte, mai rar am văzut un film de groază atât de bine construit din punct de vedere al firului narativ.
Aproape că am curajul să zic că dacă Nolan s-ar înhăma la un film horror, probabil în acest gen ar ieși povestea.
Una plină de surprize colosale care nu te lasă să ghicești deloc ceea ce se petrece cu adevărat în film.
Asta chiar dacă ai la dispoziție aproape toate indiciile necesare, doar că nu știi cum să le pui cap la cap și ce să faci cu ele.
Este a doua când am urmărit Shutter și, deși știam care este twistul final, tot am rămas bulversat de multiplele răsturnări de situație venite pe parcursul acțiunii.
Și, mai ales, mi-am dat seama de cât de inteligent este scenariul pentru că la a doua vizionare unele informații devin foarte clare și capătă alte conotații pentru că acum am realizat la ce se referă.
Cred că am numărat, fără să exagerez, pe puțin trei schimbări bruște în poveste care-ți răstoarnă toate teoriile pe care le-ai construit cu migală până atunci.
Shutter te transformă într-un Sisif neobosit deoarece îți muncești până la epuizare creierul să vină cu o soluție în ceea ce privește enigma pozelor stricate, ca filmul să ți-o dizolve instantaneu.
Apoi o iei de la capăt. Și iar de la capăt.
Poate că vă pun o povară suplimentară în cârcă, dar vă recomand să fiți extrem de atenți la toate gesturile personajelor, mai ales ale celor principale, pentru că vă vor ajuta mult în munca detectivistică pe care o veți depune.
Deși este mai mult un film dramatic cu accente psihologice, Shutter rămâne eminamente o producție horror.
Aici excelează magna cum laude pentru că reușește să îmbine clișeele clasice cu un nou gen de sperieturi pe care îl tot așteptam de la aceste filme.
Așa cum ați ghicit, în momente bine alese zdrăngăne muzica mai tare ca lanțurile ocnașilor din gulag, anunțându-ne că trebuie să ne speriem.
Nu mai insist pe acest aspect, unul deja obositor și iritant, mă duc cu laudele spre scenele în care teroarea vine în mod natural, scene în care liniștea te asurzește.
Acolo da, altă viață, inima-ți tresaltă cu de la sine putere, nu este nevoie de stimuli suplimentari să-ți spună că ai nevoie de hârtie igienică.
Pe mine respectivele secvențe m-au cutremurat pentru că în absența muzicii gălăgioase nu mă așteptam să am parte de ceva experimente traumatizante.
Asta m-a făcut să fiu foarte atent la fiecare colț de cadru, să mă uit cu maximă concentrare în fiecare pixel, tot sperând sau, din contră, temându-mă să văd ceva mi-ar da coșmaruri în plină zi.
🏆 Shutter – Verdict 👍 sau 👎?
Nu este un film plin cu sânge și mațe pe pereți, sperieturile sunt mai degrabă la nivel mintal decât vizual, deși avem și aici câteva apariții în stilul asiatic obișnuit, că au și ei o fixație cu fantomele cu păr lung.
În schimb, imaginea lugubră, atmosfera sinistră, tensiunea teribilă, misterul care plutește amenințător, ideea că nu tot ce vezi este realitate, toate astea la un loc au un efect mai potent decât cisterne de bulion răsturnate pe sistem digital.
Aș putea trage de urechi filmul un pic pentru o șmecherie narativă care taie un pic din suspans, dar îl iert pentru ea pentru că nu apelează prea des la acest tertip.
Am fost temător că la revizionare nu îmi va mai părea atât de bun ca acum cine știe câți ani când l-am urmărit inițial, dar m-am înșelat.
Și mă bucur că am făcut-o.
Shutter este un film care-ți răstoarnă toate teoriile conspiraționiste, chiar te bulversează complet pentru că te ia cu adevărat prin surprindere și te sperie autentic.
Iată cum niște amatori comparativ cu industria gigantică de la Hollywood au venit cu un horror superb, proaspăt la nivel de poveste și cu un scenariu de senzație, cum rar vezi în filme în general, darămite în cele de groază.
Da, este una din rarele ocazii când voi face 10 poze cu aparatul Polaroid să imortalizez amintirea lăsată de acest Shutter.
Un alt film care a primit același tratament este The exorcist, dar din cu totul alte motive.
(5 / 5)
