Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Pe Netflix a poposit Sightless, cu o premisă de care m-am săturat recent, că am mai văzut producții de acest gen, dar tot suna interesant.
O violonistă, Ellen (Madelaine Petsch), este atacă brutal noaptea, pe stradă, și agresorul îi dă cu ceva pișălău de broscălău în ochi, că o orbește iremediabil.
Nu, nu povestesc premisa din The eye (2008) care pornește fix la fel, tot cu o violonistă rămasă oarbă, mă fac că nu văd (v-ați prins?) asemănările și dau înainte. Putea, totuși, măcar să-i schimbe instrumentul protagonistei.
Să revin la oalele noastre, Ellen trece cu greu peste șocul pierderii vederii și, ajutată de fratele său, intră într-un program de recuperare pentru a se obișnui cu noua realitate în care va trăi până la finele vieții.
Vă dați seama că pentru început se împiedică de toate, simte că o ia razna, fără vedere este neputincioasă, dar dincolo de astea, chestii normale care apar într-o asemenea situație, Ellen mai simte altceva, că nu ar fi toate în regulă. Începe să depisteze mici chestii supărătoare care încep să o bage la idei.
Oare se petrece ceva cu ea sau este doar imaginația care-i joacă feste din cauza noii situații în care se regăsește?
Sightless ne prezintă o poveste clasică în care o oarbă, chioară, ființă umană privată de simțul vederii, să nu se supere cineva că nu folosesc termenul corect din punct de vedere sensibil, care se simte amenințată de cineva sau ceva. Sau doar aiurează.
Ce să zic despre film? Că este foarte previzibil? Da, este. Însă mă abțin să pomenesc din ce moment devine previzibil pentru că asta ar însemna chiar un spoiler, dar vă știu fete și băieți cu inteligență superioară și vă veți da seama ce se petrece.
Ideea este una apetisantă dacă are toate ingredientele corecte puse la timpul lor în amestec, dar Sightless stă prost la capitolul coerență pentru că nu au sens anumite elemente adiacente care nu ar trebui să fie atât de lipsite din peisaj în condiții optime ce ar presupune un scenariu inteligent.
Plus că odată ce te prinzi de șpil, Sightless devine plictisitor pentru că tot ce mai aștepți este confirmarea deznodământului pe care ți l-ai imaginat. Și va fi fix același pe care îl crezi, Sightless nefiind unul din filmele care te pune pe multiple căi greșite, jucându-se cu mintea ta, ci este unul care merge pe un fir narativ drept, fără ramificații, fără să se complice, și tocmai asta face ca misterul să fie ușor de dezlegat.
Te lovește însă cu drama unei persoane rămase subit nevăzătoare, ne arată cât de mult depindem de simțul văzului, cum îți poate juca mintea feste ca urmare a percepției modificate substanțial, pentru că fără privire trebuie să te bazezi mai mult pe cuvintele altora care pot spune adevărul sau nu. Aici m-a luat cu un pic de fiori și mă gândeam că dacă ar trebui să renunț la un simț, văzul ar fi ultimul ales.
Filmul n-are acțiune cine știe ce, majoritatea timpului o petrecem alături de Ellen în camera ei de recuperare și, din păcate, nu prea transmite compasiune pentru că se ia de mână cu personajul din Hush (acolo era o mută), deoarece apelează la o serie de decizii stupide încât îți vine s-o iei la palme de să-i sară globul ocular din cap, că și așa nu mai are ce face cu el.
Un asemenea film ar trebui să se bazeze pe mult suspans, pe incertitudine, pe mister, dar Sightless este fad, scenariul nu este deloc bine scris, cu siguranță băiețelul acesta de a scris/regizat filmul nu s-a sinchisit să se documenteze despre ce înseamnă să fii orb, a scris scenariul probabil amintindu-și ce a văzut la TV, pentru că este slab de tot, cu găuri în el de ar intra prin ele și Khalid bin Mohsen Shaari (google) înainte să slăbească.
De bine ce să mai zic? Posterul este mișto, în rest Sightless nu merită să vadă din partea mai mult de 4 alarme enervante.
(2 / 5)
Trailer:
