Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Nu se poate film horror recent fără sequel, așa că Sinister 2, profitând de calitatea primului film, pune pe rolă o nouă poveste setată în acest univers.
Singura legătură cu Sinister este un personaj secundar care este printre protagoniști, anume fostul copoi papleacă So and So, care s-a lăsat de meserie și acum s-a făcut detectiv privat, încercând să distrugă orice posibilitate a demonului Bughuul de a mai teroriza lumea terestră.
În investigațiile lui dă peste o familie, mamă și doi puradei, ce se ascunde într-una din casele în care s-a petrecut o crimă oribilă. Deja știm că Bughuul are o influență nocivă asupra minților nefermentate ale celor care pun o mână pe camera de filmat și una pe instrumentul morții, care diferă de la crimă la crimă.
Toate indiciile duc către un interes sporit al lui Bughuul avut pentru această familie, așa că pică în sarcina nătăflețului fost polițist să salveze muierea arătoasă și pe cei doi băieți de la o soartă ce se anunță a fi una cruntă.
În peisaj se mai bagă și tatăl bogătan al celor două odrasle, unul violent, din cauza căruia familia s-a cărăbănit și uite așa, pe versurile melodiei de la E-Type, Here I go again.
Din păcate pentru Sinister 2, acestuia îi lipsesc aproape toate elementele care au făcut din predecesorul său un horror de-a dreptul excelent.
Regizorul nu mai este Scott Derrickson, ci un anume un Ciarán Foy care n-a făcut nimic notabil în acest domeniu și asta se vede din plin în Sinister 2 deoarece recurge la cea mai leneșă tehnică de speriat în asemenea filme, anume zgomotul puternic.
Pfiu, și se exagerează enorm, practic toate scenele așa-zise horror sunt generate de disconfort auditiv, atât, nu are nimic special care să atragă interesul.
Povestea încearcă să fie un pic diferită, să abordeze un alt unghi al aceleiași legende mitologice, dar asta nu este suficient pentru a genera un film bun, trebuie și construcția să fie de așa natură încât să ducă la momente de tensiune și imprevizibil.
În Sinister 2 nici nu avem parte de un film real de groază, ci mai mult de o dramă familială dintre cele mai clișeice care se nimerește să aibă pe fundal și câteva elemente paranormale.
Când nu se ceartă ăia mici, când mama nu flirtează cu ex-curcanul, când tatăl nu încearcă să-și ia băieții acasă, mai primește și Bughuul ceva timp să-și facă de cap, redus fiind la un fir narativ secundar, mai ales că deja știm care-i sunt tertipurile și nu prea mai impresionează cu ceva anume.
Cel mai bun lucru pe care-l pot spune despre Sinister 2 este că are două scene de film în film în care morțile sunt chiar ingenioase și născătoare de coșmaruri.
Dar în rest este cam plictis mare și lacrimogenie telenovelistică demne de un film tip dramă, nu de un horror.
Ce este și mai grav este că pe final devine ridicol, și fără să spun mai multe, avem o confruntare între forțe disproporționate care nu se duce în deznodământul care ar fi logic într-o lume normală, ci o ia pe arătură, că de atât a fost în stare scenariul. Și în loc să mă sperie, m-a făcut să râd isteric la acele scene penibile, lipsite de orice dram de inteligență și realism.
Au mamă, și filmul micționează pe regulile stabilite cu migală de primul film, astfel încât aici la final nimic nu mai are sens și am început să suspectez că demonul arhaic cu alură de rocker emo este cam tâmpit prin modul în care-și complică îndeplinirea menirii lui.
Uite așa se strică o franciză, se ia un director necunoscut, se aruncă în ciorbă un scenariu putred, fără vreo sămânță de intelectualitate în el și hai să dăm drumul camerei de filmat, că oricum bugetul este mic și nu are cum să dea chix filmul.
Actoria este sub mediocră, James Ransone n-are stofă de actor principal, puradeii sunt enervanți, nu doar ăștia de aburesc oglinda, ci și alții, cât despre actrița de o joacă pe mamă, a pornit în videoclipuri muzicale, deci este clar ce talent are.
Sinister 2 m-a dezamăgit cumplit, de la excelentul Sinister căruia i-am dat 9 mă văd nevoit să cobor tocmai în beci pentru a scormoni după un amărât de 3.
(1,5 / 5)
