Sinister 1

admin 27/10/2020 Horror Leave a comment 1,256 Views

Sinister este un film horror din 2012 regizat de Scott Derrickson (Dr. Strange) și îl are în rol principal pe unul din actorii mei favoriți, Ethan Hawke (Predestination, The magnificent seven, 24 hours to live). El interpretează un scriitor care caută cu disperare reeditarea unui succes de acum mulți ani și se axează pe non-ficțiune, scriind despre cazuri odioase de crime macabre.

Cea mai nouă carte se învârte în jurul unui familii care dă un sens sinistru cântecelului pentru copii cu elefantul care se legăna pe o cracă.

Așa că Oswalt își ia familia de-o aripă și se mută fix în casa în curtea căreia se regăsește copacul gâtuitor. Și doar el, din familia lui, știe secretul înfiorător care învăluie amenințător această locuință, soția și cei doi copii neavând habar, crezând că este doar o altă sursă de inspirație pentru scriitorul părăsit de muză.

Oswalt găsește în podul casei niște filme pe care începe să le urmărească cu nesaț. Nu, nu sunt filme xxxnache, ci unele care prezintă niște crime vechi înfiorătoare. Cine le-a filmat, cine le-a lăsat în podul casei, de ce le-a pus acolo? Astea sunt întrebări care-l macină pe Oswalt, dar nici spectatorul nu se simte confortabil urmărind acele filme snuff.

Plus că, fiind un film de groază, în Sinister încep să apară fenomene ciudate care dăunează grav pipotei.

Oare de ce am fost atât de fraier de am scăpat acest film până acum și l-am tot ocolit?

Sinister nu are el o poveste ieșită din comun, aceeași eternă casă bântuită, dar de data asta, spiritul zglobiu care-i toacă scenă cu scenă și cadru cu cadru nervii lui Oswalt vine dintr-o altă categorie decât fantoma supărată care n-are altă treabă prin purgatoriu și deranjează oamenii noaptea prin casă. Nicidecum, antagonistul își are originea într-o mitologie religioasă mai obscură, cred că își face debutul pe marele ecran și o face într-un mare stil.

Filmul se leapădă în mare parte de clișeele obosite ale acestui gen și livrează niște sperieturi de mama focului pentru că vin pe neașteptate, neexistând acele elemente prevestitoare sub forma coloanei sonore date la maximum chiar înainte de a petrece ceva cu efecte relaxante pentru sfincter. Ba chiar uneori muzica nu exista și regizorul lăsa să curgă natural scena, fără să ne facă să tresărim forțat, ci ne speria pe bune, fără cascadorii leneșe, unealta nepriceputului în filme horror.

Are rating R, dar nu înseamnă că este visceral, din contră, este foarte cuminte din acest punct de vedere, morțile prezentate sunt violente, dar nu scârboase, nu se face risipă de ketchup fals sau mai știu eu ce intestine de porcine, dar horror-ul se naște din atmosfera apăsătoare pentru că filmul este sinistru (sic) de-a dreptul și din povestea captivantă care este oarecum originală în acest domeniu cam obosit.

Multă acțiune are loc noaptea, cu un joc lumină-umbră care contribuie la creșterea coeficientului de paranoia, iar unele secvențe sunt nemaipomenit de eficiente în creșterea subită a pulsului. Să le ia mama dracului de cutii de carton și role de film, că mi-au pus inima la grea încercare.

Hibe multe nu prea are Sinister, îmi vin în minte vreo două, a fost la un moment dat o scenă în care mi-am zis: „Ce mișto ar fi dacă s-ar întâmpla X‟, și parcă regizorul mi-a citit gândurile pentru că peste vreo jumătate de oră, în alt context, chiar se petrece ce îmi doream, asta însemnând că filmul este oarecum previzibil, al doilea moment de acest gen apare chiar pe la început când o chestie parcă prea era vârâtă în ochii tăi să fie sigur filmul că nu ratezi o anumită conexiune care, pentru mine, a cam dat de gol finalul pentru că la cât s-a insistat, mi-am dat seama că va avea un rol important. Și nu m-am înșelat.

Dar în rest Sinister este un film excelent care livrează din greu pe partea de groază, de la Atterados nu m-am mai speriat așa de rău, deși în partea secundă cade și el în păcatul clișeelor în câteva rânduri cu zgomotele asurzitoare premergătoare unor jumpscares ieftine, de parcă regizorul a ieșit la o bere și altcineva s-a ocupat de acele părți din film.

Nu prea mă arunc des cu laude în domeniul horror, dar Sinister merită aplauze pentru povestea bine închegată și pentru curajul de a se scutura, în cea mai mare parte, de tiparul filmelor horror și să aducă un suflu proaspăt, demonstrând că acolo unde este talent, poți speria omul și fără decibelii dați peste limita admisă, dar și cu efecte speciale puține, fiind suficientă o atmosferă paranoică presărată cu sperieturi autentice. Tocmai de asta mă bag în seamă și ofer drept cadou o casă 9 pentru Sinister.