Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Este timpul pentru un micuț film necunoscut intitulat The last Jedi cu Star Wars Episode VIII în față.
Oare cu ce o fi acest film despre care nu a auzit mai nimeni?
Lăsând gluma forțată la o parte, în The last Jedi ne reîntâlnim cu personajele care au scăpat nevătămate din Trezirea forței și suntem azvârliți fix în mijlocul luptei neîntrerupte dintre First Order și ce a mai rămas din Rezistență.
Dacă vă este frică să nu mă scap pe mine de vreo gogoașă stricătoare de poftă, fiți fără griji, o să dansez elegant pe lângă poveste fără să dau prea multe detalii.
Filmul se împarte oarecum în trei fire narative principale, mă rog, unul principal și două care gravitează în jurul lui.
Sper că ați văzut The force awakens, că nu am ce vă face, deja au trecut doi ani de la film, așa că nu mă puteți acuza de spoilere din acel film.
În prim plan avem, bineînțeles, aprofundarea istoriei personajului Rey, care-i treaba cu ea, de unde zace talentul forței în ea, va reuși Luke Skywalker să scoată din ea un Jedi meserie, care să aducă pacea în univers? Asta dacă măcar Luke cel sictirit se va sinchisi să o antreneze. Sau Luke va da din nou greș, așa cum a făcut-o cu Kylo Ren/Ben Solo?
În paralel cu acest fir narativ ne ciocnim de încercările disperate ale brumei de Rezistențe rămase în frunte cu Leia și Poe, bașca Finn, de a scăpa de furia Ordinului Dintâi cu un general Hux dornic de măcelărie și un Kylo Ren tot mai bulversat de cele mai recente evenimente.
Și nu în ultimul rând, îl avem pe dracul dracilor, Snoke, care simte că este ceva în neregulă cu discipolul său Kylo Ren și vrea cu tot dinadinsul să ajungă cumva la Rey pentru a o lua sub aripa sa, încercând să o atragă de partea întunericului înainte ca Rey să devină datoare la ENEL, acumulând prea multă lumină.
Cam astea sunt coordonatele după care se ghidează The last Jedi. Desigur, ne mai întâlnim cu destule personaje îndrăgite, de la Chewbacca la BB-8, de la Maz Kanata până la duo-ul R2D2 / C3PO.
Cred că am reușit să acopăr în mare parte povestea fără să dau detalii semnificative care să îmi aducă alimente cu multe proteine în frigider.
Acțiunea este superbă, efervescentă, cu bătălii spațiale monstruoase și excelent redate vizual, cu lupte cu săbii-laser coregrafiate artistic, în stil pur poetic, sunt câteva secvențe monumentale, de o grandoare epică a desfășurării de forțe, la care am rămas înmărmurit de cât de uimitor arătau.
Nu am ce să îi reproșez filmului din acest punct de vedere, mi-a satisfăcut și poftele pe care nu știam că le am.
Comparativ cu The force awakens, atmosfera filmului este mai apăsătoare, senzația de pericol iminent și extincție este mai pregnantă, tonul general al filmului este mai grav, chiar dacă avem și destule momente cu accente comice, care mai reușite, care mai slabe.
Da, The last Jedi, când mă refer la momentele de relaș mai slabe mă refer la nenorociții ăia de porgi pe care mi i-ai băgat pe gât ori de câte ori ai avut ocazia. Știu că Disney vrea să vândă cât mai multe jucării cu acești drăgălași porgi (vedea-i-aș fripturi), dar la un moment m-am săturat de prezența lor inutilă pe ecran.
Povestea curge lin, fără sincope, fără hopuri, deși ține spre două ore jumătate, timpul trece pe nesimțite, ce este drept, filmul are și mult material de acoperit, așa că nu stă mai deloc să caște gura cu fel și fel de secvențe inutile, deși parcă sunt câteva fire narative inutile și deșirate ca la ștrampi care nu duc nicăieri și strică imaginea produsului final.
Ritmul este unul alert, ceea ce în mare parte aduce un plus de dinamism filmului.
Spun în mare parte pentru că același ritm alert strică pe alocuri câteva scene unde parcă aș fi avut nevoie de mai mult timp să procesez informațiile primite și, mai ales, sentimentele pe care le generează. Din păcate, impactul emoțional este mult diminuat pentru că se trece foarte repede peste niște secvențe care ar fi trebuit să-mi răscolească sufletul.
Deși nu sunt cine știe ce fan al acestei francize (să îmi fie rușine, deja simt cum mă gâdilă forța fanilor pe la tălpi cu spini de oțel înroșit), am încercat pe cât posibil ca în ultimele zile de când a fost premiera mondială să stau departe de rețelele sociale pentru a nu fi „spoilerizat”.
Și cu adevărat sunt câteva momente în care nu m-am abținut și am slobozit în gând (cred că și cu voce tare) câteva cuvinte necunoscute dicționarului. Avem parte de câteva întorsături și turnuri total neașteptate care te înfioară pentru că îți arată nivelul stratosferic pe care l-au atins / îl vor atinge anumite personaje.
Se simte, din păcate, că este un preambul către finalul trilogiei pentru că The last Jedi nu are o finalitate satisfăcătoare, în schimb amplifică nivelul de anticipație pentru Episode IX.
Actorii noi au crescut în rolurile lor, iar cei vechi și-au dovedit măiestria în interpretarea rolurilor care le-au adus faimă, în special Mark Hamill face rolul vieții lui, să fiu un pic rău, nici nu a fost greu pentru că acesta a fost rolul care l-a propulsat la nivel de vedetă, dar care l-a și etichetat pe vecie drept Luke Skywalker și a rămas în umbra acestui personaj.
Star Wars Episode VIII: The last Jedi nu este nici pe departe un film perfect, povestea este ciuntită pe la margini din cauza faptului că trebuie să construiască fundația pentru următorul film, iar acei porgi blestemați transformă pe alocuri filmul într-o nenorocită de reclamă agresivă. Și nimic domne, dar nimic despre moartea lui Han Solo?
Filmul m-a distrat pe săturate, mă face să aștept cu nerăbdare finalul acestei trilogii, dar în același timp, nu a reușit să mă emoționeze pe cât ar fi trebuit și nu mai zic nimic de porgi, că i-am porcăit destul, așa că îi dau 8.
(4 / 5)
Trailer:
