The ballad of Buster Scruggs este un film aparte, scris și regizat de vestiții frații Coen (No country for old men, Fargo sau The big Lebowsky, să numesc câteva dintre filmele lor celebre), film care se ia la trântă cu Vestul Sălbatic.
Este mult spus că este film, ci o antologie de scurtmetraje, șase la număr, fiecare spunând o istorioară diferită, acoperind multiple aspecte ale vieții precare din Vestul Sălbatic, cu personaje diferite și o grămadă de actori cunoscuți, dar uneori greu de recunoscut sub tot jegul care-i acoperă.
Fiind o colecție de filmulețe, îmi este destul de greu să fac o scurtă descriere a peliculei, tocmai din cauza inexistenței unui fir narativ singular de la un capăt la altul și nu prea are sens să mă apuc să descriu fiecare din cele șase povestioare pentru că au durate foarte scurte și, practic, ar însemna să le prezint pe de-a-ntregul.
Cert este că avem de-a face cu o pleiadă de personaje, care mai simpatice de te fac să zâmbești involuntar, care mai dizgrațioase de-ți strepezesc firele de păr din scalp, care mai naive prin inocența lor înduioșătoare, care mai nenorocite prin viziunea egoistă pe care o au asupra vieții, care mai captivante prin modul în care percep efemeritatea existenței, care mai plictisitoare pentru că se complac într-un cotidian care ucide spiritul uman.
Dar toate personajele au o trăsătură comună, se agață cu dinții de viața groaznic de grea din Vestul Sălbatic.
Povestirile te aruncă dintr-o parte în alta, ca o diligență sentimentală aflată pe un drum plin de gropi sau o autostradă autohtonă.
Filmul are de toate, și deși toate poveștile pornesc de la aceeași picătură primordială, fiecare este diferită de restul prin subiectul de sine stătător și modul în care este construită.
Avem comedie, chiar dacă neagră spre întunecată, dar comedie specifică fraților Coen (nu toți le gustă umorul, de multe ori sec), avem muzică, ba chiar destul de multă muzică sub forma baladelor cântate de Buster Scruggs și nu numai, nu ne ocolește dramatismul, prezent în toate istorisirile (în unele mai accentuat, în altele așa, mai lejer, cât să nu ni se înnegrească inima de tot), avem chiar și romantism, subtil, dar suficient cât să îți încălzească sufletul și nu se putea fără niște momente cu adevărat întunecate care vor oripila spectatorul.
Cât despre acțiune, este și ea prezentă, slavă Domnului, nu se putea film plasat în Vestul Sălbatic fără nelipsitele dueluri, lupte cu indieni, scalpări brutale și trădări violente.
Scenariul este unul care te unge pe suflet, vorbit în specificul grai arhaic care, dublat de scriitura fraților, generează un dialog savuros, mieros, poetic chiar, și este mai mare plăcerea de a asculta filmul.
Nu vă lăsați înșelați, povestioarele nu sunt prezentate doar de dragul de a umple timpul, toate au o dublă semnificație, un sens ascuns și care se leagă de natura umană cu bune și, mai ales, cu multele rele.
Avem parte de niște alegorii care ne arată că omenirea, din punct de vedere instinctual, nu s-a schimbat.
Da, am progresat, nu ne mai plimbăm cu trăsuri și nu mai dormim sub cerul liber, avem acum nave spațiale și clădiri de sute de metri înălțime, dar la bază am rămas aceeași specie sălbatică mânată de dorința de supraviețuire cu orice cost, chiar dacă asta înseamnă să călcăm pe cadavre (atât la propriu, cât și la figurat).
Vă îndemn să fiți foarte atenți la ultima poveste pentru că este cea mai stilizată dintre toate, arătând ca o piesă de teatru și în care nu se întâmplă nimic în afară de vorbe, dar cu tâlc pentru cine are urechi să le audă și minte să le priceapă.
Poate că nu veți gusta The ballad of Buster Scruggs ca un tot unitar, dar sigur veți găsi câteva capitole care vă vor fi pe plac.
Personal, mi-au plăcut cel mai mult prima povestire, cea care și dă titlul filmului, The ballad of Buster Scruggs, pentru că este cea mai amuzantă (la suprafață), dar care are și un substrat întunecat, și a patra, All golds canyon, care mi s-a părut cea mai optimistă, deși și ea transmite niște mesaje îngrijorătoare.
Este una dintre producțiile din eșalonul superior al filmografiei fraților Coen, superb regizat, arată excelent filmul, transmițându-ți duritatea impenetrabilă, dar și frumusețea răpitoare a Vestului Sălbatic, cu un joc actoricesc de înaltă clasă ale unor Liam Neeson (deși personajul său nu are multe cuvinte în bagaj), Brendan Gleeson sau Tim Blake Nelson.
The ballad of Buster Scruggs nu este un film care inovează prea mult, dar care este, în felul lui, unic și mie mi-a plăcut, chiar dacă nu toate poveștile au aceeași consistență și unele o mai iau pe arătură, dar, per total, este un film solid care te pune (sau ar trebui) pe gânduri.
Nu vă îngrămădiți să-l căutați la cinema pentru că îl veți regăsi pe Netflix.
Pentru mine se plasează undeva în jurul orbitei lui 8.

Trailer:
https://www.youtube.com/watch?v=YES0lLXIIz4