Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
The peasants (Chlopi) este un film polonez din 2023, propus pentru premiile Oscar la cel mai bun film străin.
N-a prins nominalizarea finală.
🎬 The peasants – Premisă 🕮
Producția ne duce la țară, undeva la finele secolului XIX, într-un sat ca oricare altul unde dăm peste Jagna (Kamila Urzedowska), o frumoasă tânără care atrage privirile pofticioase ale bărbaților și invidia bârfitoare a zgripțuroaicelor ofilite.
Dar fătuca nici nu bagă-n seamă răutățile consiliului de supraveghere al satului căruia nu-i scapă nimic și își vede de treaba ei.
Doar că pentru mă-sa se ivește o oportunitate de a pune mâna pe niscai pământ prețios, dar asta ar însemna să o dea la schimb pe fata ei drept soție celui mai înstărit sătean, un bătrân care ar putea să-i fie tată tinerei noastre.
Ordinul nu se discută, se execută, așa că o punem de-o nuntă, dar de aici se declanșează o grămadă de probleme deoarece nimeni nu-i mulțumit de acest aranjament.
Iar țăranii se transformă brusc în țărănoi.
💭 The peasants – Comentariu 🍿
De ce a atras atenția acest film, vă întrebați?
Că povestea nu-i cine știe ce, nu ară tarlaua prin originalitatea ei, și vă dau dreptate.
Însă producția are o particularitate aparte, arată într-un mare fel, fiind realizată printr-o tehnică pe care, personal, nu am mai văzut-o prin alte filme.
Știu că Loving Vincent, precedenta realizare a celor doi regizori, s-a folosit de ea, dar a trecut pe sub radarul meu acel film.
Întreaga peliculă zici că este pictată manual, practic am urmărit niște tablouri mișcătoare semnate de Van Gogh.
Zici că este animație, dar nu este pentru că actorii au trebuit să-și interpreteze rolurile pe bune, normal.
Zici că este live action, dar nu este pentru că apoi toate scenele au fost pictate manual de-a lungul a 5 ani de către artiști din patru țări însumând vreo 200.000 de ore de muncă.
Rezultatul este unul minunat, dar necesită oleacă de timp să te obișnuiești cu acest stil care creează confuzii în creierul care nu știa la ce se uită.
Este prea realist să fie animat, dar prea animat să fie realist.
Nu știu dacă era chiar cazul de atâta trudă pentru că, deși scenariul se bazează pe un roman câștigător de premiu Nobel, povestea nu însămânțează în firul narativ prea multe noutăți.
Aproape că aveam impresia că-l văd pe Ion al nostru, de acel roman mi-a adus aminte filmul de față, fiind identic din multe puncte de vedere.
De ce Liviu Rebreanu nu a luat Nobel în 1920 pentru o poveste extrem de asemănătoare și l-a luat Władysław Reymont? Asta-i marea mea dilemă după ce am urmărit filmul.
Mi-a plăcut abordarea structurată pe anotimpuri, fiecare dintre ele reprezentând o anume perioadă a vieții, sugerând astfel efemeritatea existenței noastre care se scurge la fel de repede ca oricare din aceste perioade de patru luni.
De asemenea, scoate în evidență și statutul femeii din societatea de mult apusă (oare a apus?), aici Jagna ajunge, fără să aibă ceva de spus, să fie tranzacționată ca acțiunile la bursă sau vaca la obor.
Pe ea se concentrează povestea, prezentându-ne traseul destinului său, unul care, hai să nu ocolesc prea mult esențialul, s-a bazat pe un fel de „Dacă ai puț vârtos îți dau ghizda mea‟.
Înlocuiți voi cuvintele îngroșate cu cele pe care voiam să le scriu inițial, dar nu mă lasă obrazul.
Practic, ea este împărțită sentimental, și nu numai, între pu…zderia de pământuri ale soțului în etate și pu…terea tinerească a fiului său vitreg.
Hm, oare cine credeți că va ieși în câștig?
Și uite așa Jagna ajunge poligon de antrenament, cine dorea permis putea să tragă în parcarea ei indiferent de vârstă.
Revenind la partea tehnică, faptul că a fost realizat în acest mod a reușit cumva să îndulcească și anumite momente care, în caz contrar, dacă erau prezentate clasic, ar fi generat strigăte de spaimă în sala de cinema.
Dar și altfel de țipete.
Există și scene brutale care se lasă cu sânge împroșcat, dar și altele să le zic un picuț deocheate, iar stilul animat-pictat a diminuat oarecum impactul, ascunzând la vedere ce era mai deranjant pentru ochii sensibili.
🏆 The peasants – Verdict 👍 sau 👎
Poate că dacă nu aș fi citit Ion care mi-a rămas înfierat în minte ca urmare a comentariilor pe care a trebuit să le concep la o vârstă fragedă când încă nu pricepeam implicațiile simbolice ale scriiturii, aș fi fost mai impresionat de The peasants.
Este o poveste despre lăcomie, despre dorința de a strânge cât mai multă avuție, deși la un moment îți și prisosește, despre ce ești dispus să faci pentru o bucată în plus de pământ și despre multe altele pe care vă las să le descoperiți în film.
În mod clar merită văzut chiar și pentru giumbușlucul tehnic care-l diferențiază de vasta majoritate a celorlalte producții.
Doar că mă tem ca asta să nu devină o modă, nemaiexistând idei noi de scenarii originale, adică fondul, realizatorii de filme se vor concentra să ne fure ochii cu un ambalaj spilcuit și inedit, adică să ne ofere o formă dichisită care, însă, nu are cum să compenseze povestea care contează cel mai mult.
Cum nu am văzut Loving Vincent, am apreciat poate mai mult decât trebuia aspectul vizual care a fost o premieră pentru mine, dar firul narativ nu a fost atât de spectaculos încât să am o recoltă bogată de emoții.
Așa că nu-mi rămâne de făcut decât să mă trezesc cu noaptea în cap și să plec la muncă deoarece am de cosit 7 hectare.
(3,5 / 5)
