Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
(4,5 / 5)
Un alt film al dracului de friguros după cel cu ăia 8, este vorba, v-aţi prins, despre The revenant.
Nici ăsta nu se dezminte, are vreo 2 ore şi jumătate, dar hai să vedem cu ce se mănâncă, o să citiţi mai târziu de ce am ţinut musai să folosesc această exprimare.
Nu te aşezi bine cu curul pe scaun / în pat să savurezi filmul că deja te bagă-n priză, aruncându-te în mijlocul unei lupte sângeroase între niscai umblători după piele, de animale, bre, nu vă gândiţi la prostii, şi o şatră de indieni supăraţi că fata şefului ăl mare a fost răpită şi ăştia nu stau la comentarii, ai luat-o, n-ai luat-o, mai întâi scalpare şi apoi întrebare.
Cu chiu, cu vai, pielarii noştri scapă nevătămaţi, vorba vine, că se împuţinează rău de tot grupul, başca sunt nevoiţi să renunţe şi la recolta lor preţioasă de piei, rodul muncii de jumătate de an.
În scurt timp izbucneşte şi un scandal în rândul lor pentru că şeful lor îşi pune toată încrederea într-un oarecare Hugh Glass pentru a-i îndruma spre un orăşel mai sigur, dacă se poate spune aşa, oricum, nu în mijlocul sălbăticiei unde pot deveni foarte uşor victimele indienilor.
Unii sunt de acord să renunţe la barca lor şi la pieile valoroase pentru a-şi scăpa propria piele, alţii, mai lacomi, ar prefera să moară decât să-şi dosească averea în ideea că o vor recupera mai târziu, aşa că pun la îndoiala judecata şefului lor de a se încrede în Hugh, mai ales că mister s-a iubit cu o indiancă şi cară după el o odraslă cu pielea roşie.
Dar cum cu şeful nu te pui şi îl laşi să te fută cum vrea el, ăştia contra înghit în sec şi îl urmează pe Hugh la mama dracului în praznic, pe nişte coclauri de multă vreme necălcate de oameni tocmai pentru a scurta drumul către destinaţia salvatoare.
Acum nu ştiu câţi au văzut trailerul dar oricum, cred că întreaga planetă ştie că Hugh are o întâlnire amoroasă cu un urs care-l lasă într-o stare soră cu moartea, frate cu coşciugul.
Şi de aici încolo filmul se transformă într-o poveste solitară de supravieţuire, camera urmărindu-l pe Hugh prin multiplele sale încercări de a rămâne în viaţă şi înverşunarea asta de a nu muri are un singur scop final, răzbunarea. De ce şi împotriva cui? Asta e treaba voastră să aflaţi.
Prima expresie ce mi-a venit în cap pentru a descrie filmul este Holy shit. Dacă sunteţi slabi de înger, dacă nu aveţi stomac tare, fugiţi de filmul ăsta ca de dracu pentru că este dezgustător în multe momente.
The revenant este un film în care instinctele primare, animalice care zac în noi fără să ştim că le avem, ies la iveală şi ele sunt cele care guvernează acţiunile personajelor din film.
Ce civilizaţie, ce educaţie, ce bun simţ? Astea nu au nici o şansă în faţa instinctului primordial de supravieţuire, nu contează ce fac şi cui fac, important e ca eu să apuc ziua de mâine.
Te uiţi şi te minunezi prin câte căcaturi poate trece Hugh în demersul său de a se răzbuna. Eşti uimit de câte poate îndura un corp uman când există o voinţă de fier. Te cruceşti când vezi cu ce situaţii absurde se confruntă Hugh dar mai ales, ce soluţii salvatoare găseşte, de cele mai multe dezgustătoare şi inumane. Nu poţi decât să beleşti ochii a prost şi să mai tragi un pic plapuma pe tine chiar dacă înăuntru sunt 30 de grade, simţi cum frigul din film se scurge pe lângă ecran şi te cotropeşte. Sau este doar efectul imaginilor care te iau cu fiori şi îţi îngheaţă sângele-n vene?
Este un film visceral în cel mai pur sens al cuvântului. Aş putea să încep să vă povestesc ce mănâncă Hugh, cum îşi îngrijeşte rănile, pe unde doarme pentru a se feri de frig, dar nu are rost, secvenţele sunt prea dure şi incredibile pentru a putea fi puse pe hârtie, trebuie să le vedeţi cu proprii ochi.
Mă întind iar la vorbă, pe scurt, avem de-a face cu o poveste epică de supravieţuire redusă la simplitatea unui mănâncă azi pentru a trăi mâine.
Ce impresionează la acest film este modul lui de realizare, Innaritu, regizorul, a ţinut morţiş ca totul sau aproape totul să fie filmat folosind doar lumină naturală. Şi rezultatul este unul spectaculos, nu ştiu cât au umblat să găsească acele locaţii dar sunt magnifice, chiar par desprinse din trecut, eşti transpus la începutul secolului 19. Mai mult decât atât, actorii au trecut prin chinuri groaznice, prin friguri cumplite pentru ca povestea să pară cât mai reală.
Şi nu mai ştii cât e actorie şi cât e realitate, diCaprio, cel care-l joacă pe Hugh a înhăţat, într-un final, Oscarul pentru acest rol deşi a afirmat că o mare parte din film nu a jucat, nu s-a prefăcut, ci chiar a trăit pe viu acele senzaţii transmise spectatorului mai mult prin expresii faciale şi mormăieli, pentru că scenariul este foarte sărac în dialog, primează vizualul şi odiseea supravieţuirii decât vorbele lipsite de profunzime. Totuşi, mi se pare un pic dusă la extrem treaba asta cu actoria, să suferi acele friguri şi să mănânci pe bune ce mănâncă personajul, deja e cam mult, unde mai e actoria dacă nu te mai prefaci?
Mai avem şi un Tom Hardy care ne serveşte acelaşi rol cu replici servite parcă în dezgust, aproape neinteligibile, dar care îţi provoacă scârbă imensă, probabil şi pentru că în sinea ta ştii că ai proceda la fel pentru ca tu să apuci ziua de mâine.
The revenant e un film terifiant şi superb în acelaşi timp, feroce, sângeros, groaznic dar şi dătător de speranţe prin câteva frânturi care-ţi restabilesc încrederea fragilă în umanitate. Scenariul este lipsit de complexitate, povestea este simplă dar puternică şi îţi rămâne întipărită în creier pentru mult timp. Poate se exagerează un pic cu nişte cadre cu natura, ce-i drept frumoase, dar să nu întindem coarda, nu e femeie să hlizeşti ochii la ea atâta timp.
Plus de asta, ne dă de gândit, să nu ne mai văităm pentru orice căcat, vai de mine, mă doare jegul de sub unghie, ce mă fac, mor, hai sictir sclifositule, gura mica, joc de glezne, iată ce a îndurat Hugh și nu s-a mai văitat, fără vreo urmă de homofobie, ca un fătălău.
Nota 9, The revenant, cel care se întoarce din morţi, este un film obligatoriu de văzut pentru orice cinefil pe stomacul gol şi băgat în plapumă.
Trailer
