Thor: Ragnarok

admin 28/10/2017 Aventură Leave a comment 4,160 Views

Thor: Ragnarok este al treilea film al seriei Thor și al 17-lea al universului cinematic Marvel. Dacă ne întrebam pe unde a umblat Thor de nu s-a arătat în Civil War, Ragnarok ne dă răspunsul la această întrebare, umbla hai-hui prin iad să se ia la trântă cu Surtur, o matahală care o arde-n flăcări la propriu și care vrea să-și bage, tot la propriu, picioarele-n Asgard.

Așa începe filmul, dar trecem rapid peste această confruntare pentru că pe Thor îl așteaptă alte probleme mai grave legate de tac-su Odin și de sor-sa mai mare Hela, care iese de la zdup și vrea tronul Asgard-ului care i se cuvine de drept.

Thor, împreună cu Loki, fra-su cel mieros în glas și veninos în gânduri, își iau tălpășița la spinare și pleacă în universul larg pentru a-și căuta niscai aliați să formeze o echipă să o pună cu botul pe coarne pe Hela, Zeița Morții.

Ajung pe planeta Sakaar, aflată la mama dracului, pitită într-un colț al universului, locuită de strângători de gunoaie, nu, nu din ăia de pe la noi, condusă de un nene Mare Maestru care o arde în lupte între gladiatori sclavi.

Aici Thor dă peste nimeni altul decât Hulk, așa cum vedeți din trailer.

Ce mai tura-vura, stric tastele de pomană, se pune de-o echipă de șoc și se pornește înspre salvarea Asgard-ului de la distrugerea definitivă.

Thor Ragnarok este regizat de Taika Waititi, așa că știam cam la ce să mă aștept de la film, cu bune și cu rele.

Taika Waititi inserează ceva din stilul său, senzația este de film de anii `80, mai ales datorită coloanei sonore excelente bazată mult pe muzică sintetică aducătoare aminte de copilărie pentru ăștia care încă mai știu să scrie folosind cuvinte și nu desene.

Acțiunea nu dezamăgește, avem parte de distrugere demnă de numele Ragnarok, filmul are câteva momente epice, incitante, neașteptate, chiar dacă nu se diferențiază prea mult de alte filme din MCU, seamănă prea mult cu Guardians of the galaxy, avem tot o echipă adunată mai mult de forță majoră, care umblă prin cosmos încercând să scape dintr-un loc și să ajungă în alt loc pentru a lua parte la o bătălie grandioasă contra unui inamic absurd de puternic.

Marvel continuă trendul cu răufăcători nefolosiţi la potenţial maxim, Hela este un adversar redutabil, Cate Blanchett e magnifică în film, e rea, dar e și sexy, exact tipul de gagică numai bună să-ți enervezi părinții, dar analizând la rece, după film, îţi dai seama că nu s-a strofocat decât vreo două-trei secvenţe, în rest, numai gura e de ea, deşi se vede de la o poştă că e capabilă de multe nenorociri.

În continuare Loki rămâne cel mai fermecător răufăcător/antierou al acestui univers, depinde cum se trezește dimineața, și deja începi să ții la el, deși este un șarpe trădător, are și mult bine ascuns adânc în suflet.

Tessa Thompson în rolul Valkyrie este și ea încântătoare și se potrivește la perfecție în rol, despre ceilalți actori cunoscuți nu mai este nimic de zis, deja ne-am obișnuit cu ei.

Dar, că este un mare dar, să-mi scot ghearele la înaintare, devine obositor umorul, măcar într-un film intitulat Ragnarok – The end of all things – să avem parte de ceva serios, sumbru.

Ce este drept, comedia nu este forțată (nu prea des, că au fost momente în care o ardeau în glume subversive cu ciocane de mi se luase), curge natural, uneori este chiar extrem de ilară, generatoare de râsete sănătoase, dacă filmul se numea altfel, aș fi aplaudat, dar eu tot așteptam distrugerea supremă când, între noi fie vorba, nu îți arde deloc de poante.

Se pierde cam mult timp, mă rog, nu se pierde, ci se insistă, pe relația dintre Thor și Hulk/Banner, începusem să bat din picioare cu o rimă-n cap ceva gen:

Lăsați glumele de prieteni de bloc,

Eu vreau să văd Ragnarok,

Discutați despre cine o are mai puternică,

După ce scăpați mai întâi de nemernică.

Thor nu are deloc timpi morți, nici nu simți când trece timpul, dacă nu e acțiune, este comedie, când nu este comedie, avem parte de acțiune.

Din păcate, filmul a avut la dispoziție şi câteva oportunități dramatice pe care le-a cam irosit, putea măcar în acele momente să ridice piciorul de pe pedala cu glume şi să verse găleata cu lacrimi și să ne gâdile la inimă, dar se trece repede peste acele momente.

Ce m-a surprins au fost cameo-urile interesante, în afară de obligatoria prezenţă a lui Stan Lee, care aici chiar are ceva util de făcut, au fost şi câteva apariţii total neaşteptate.

Thor Ragnarok arată foarte bine la nivel vizual şi imaginativ, asta şi pentru că am renunțat de mult să mă întreb cum naiba se face că toți extratereștrii cunosc limba engleză sau cum atmosfera și gravitația altor planete se potrivesc la fix pentru a susține viața umană, nu mai zic de poante făcute de extratereștri care au înțeles doar pentru pământeni.

Filmul este mult prea colorat (în special violet) pentru gustul meu şi, din nou, aduce prea mult cu Guardians of the galaxy.

Ce am mai observat este că au schimbat semnificativ trei secvenţe din trailer, ele se regăsesc în film dar într-o altă formă, pot spune mult mai incitante în film, o să vedeţi la ce mă refer.

Thor Ragnarok ar fi fost un film foarte bun dacă avea un cu totul alt titlu, dar Marvel, te implor, măcar la 4-5 filme vino cu unul cu un ton serios, sumbru în care să simţi cu adevărat apăsarea ameninţării şi în care personajele să nu o mai rupă-n glume la fiecare câteva minute.

Nu este posibil ca într-un film care ne promite sfârşitul tuturor lucrurilor (chiar al universului) să stăm să râdem în loc să luăm poziţia fetală de frică.

Mai mult de nota 7 nu pot să îi dau, sunt cam dezamăgit anul ăsta de Marvel, numai note de 7 le-am dat.