Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Tusk reprezintă primul film al trilogiei (acum defuncte) True North (Nordul Adevărat), film deversat de mintea bolnavă a lui Kevin Smith, și o zic nu în sensul rău.
Se pare că trecut la vârsta a doua Kevin Smith a dezvoltat o imaginație extrem de ciudată și contorsionată, așa cum dovedește acest film precum și următorul din această trilogie.
Tusk este povestea lui Wallace, un podcaster cu niscai faimă dobândită ca urmare a umorului crud pe care-l aruncă asupra unor persoane cu anumite suferințe și cu povești de viață tragice, faimă care i se urcă la cap și îl transformă într-un nesuferit fustangiu și lipsit de maniere, având fuck-ul pregătit în orice situație.
Aventura lui pornește atunci când i se pune pe chelie să ia interviu unui tâmpit care s-a filmat jucându-se cu o sabie, joacă încheiată tragic, prin retezarea în direct a piciorului tăntălăului. Așa că-și lasă iubita superbă și partenerul de taclale la vatră și o întinde singur la vecinii canadieni. Doar că aici ghinion, tripodul uman și-a luat viața cu câteva zile înainte lăsându-l pe Wallace cu buza umflată. Nu pentru mult timp, pentru, că în timpul unei pișări, pe peretele toaletei găsește o scrisoare lacrimogenă a unui boșorog olog disperat de a găsi o persoană doritoare de a-i asculta poveștile fabuloase pe care le-a experimentat de-a lungul vieții.
Tusk este practic un film în două, prima parte fiind dedicată cunoașterii în profunzime a caracterului infect pe care-l emană Wallace, un pulifrici cu aere de mare vedetă care are impresia că dacă e ascultat de o mână de oameni asta îi dă dreptul să se comporte ca o jivină castrată. Simultan facem cunoștință și cu Howard, moșul cu o poveste de viață incredibilă pe care o ascultăm fermecați, asistăm la niște schimburi acide de replici între cei doi, vedem cum tensiunea crește vertiginos, presimțim că urmează să se întâmple ceva sumbru și bun.
Intră în scenă partea secundă a filmului, nu știu dacă dau vreun spoiler, dar ar fi trebuit să vă prindeți după postere și trailer care este miezul acestui Tusk, și anume transformarea forțată a lui Wallace într-o morsă prin procedee medicale torționare și abjecte. De ce tocmai într-o morsă? Este explicat în film.
Toată tensiunea explodează și suntem puși în fața unui tablou grotesc, pe cât de prost arată așa-zisele efecte speciale practice (groaznic, se vede de la o poștă că este vorba de un costum), pe atât de terifiante sunt imaginile vizuale prezentate.
Chiar dacă sunt obișnuit cu cele mai dezgustătoare imagini, că am văzut belșug de filme horror de o calitate execrabilă, cu toate astea Tusk a reușit să mă zdruncine, dacă nu prin imagini, atunci prin ideea din spatele imaginilor, prin mintea bolnavă care ar putea gândi așa ceva.
Din fericire, secvențele astea traumatizante sunt întrerupte din când în când de câteva momente de relaș comic specifice umorului sec al lui Kevin Smith, care nu se lasă și aruncă el câte o suliță către filmele cu supereroi sau spre naziști (o temă comună primelor două filme din această trilogie).
Ah, să nu uit de momentul absolut ilar avut de Johnny Depp care atacă fără perdea instituția primei căsătorii, cu săgeți directe spre prima soția din viața de zi cu zi a lui Depp. Oricât de scabros ar fi filmul, nu are cum să nu te apuce un râs isteric când îl vezi pe Depp povestindu-și în fața camerei de filmat problemele avute cu prima nevastă.
Filmul nu se vrea neapărat un horror, ci mai mult o satiră socială, dincolo de transformarea asta în morsă, găsim un comentariu acid cu privire la starea societății umane, o stare aflată în continuă degradare, cu multiple motive (unele întemeiate, altele superficiale) care ne transformă încet, dar sigur, în niște brute lipsite de orice sentiment uman, în niște canibali vegani care nu se hrănesc cu carne, ci cu emoții pe care le căcăm rapid fără să ne pese de durerea celorlalți.
La final, când m-a lovit frontal iluminarea și am priceput pe deplin mesajul ascuns al filmului, parcă am fost electrocutat și m-a bulversat total secvențele de final cuplate cu melodia de pe generic (Gerard Way – The water is wide (Oh Waly Waly) – magnifică și bulversantă piesă), am rămas cu privirea în gol, sfredelind peretele și gândindu-mă că filmul nu a fost atât de rău pe cât aș fi crezut.
În afară de neamurile lui Kevin Smith și Johnny Depp care au umplut ecranul, se remarcă jocul excelent prestat de Justin Long (Wallace) și Michael Parks (terifiantul Howard).
Chiar dacă arată destul de rău pe partea vizuală și scenariul este destul de bolnav, să nu uităm că Tusk este un film experimental făcut nu pentru publicul larg, știu că pare o notă aiuritor de mare, dar comicul absurd pe alocuri combinat cu mesajele brutale servite cu barosul în frunte mă fac să îi dau un 7.
(3,5 / 5)
Trailer:
