Vremuri de restriște

Vremuri de restriste🎭 🎤 VREMURI DE RESTRIȘTE (Stand-up comedy) – Micutzu, Geo Adrian și George Dumitru

 

🎬 Este prima oară când particip la un stand-up semnat de Micutzu care a luat ceva avânt după ce s-a apucat și de actorie. Iar în deschidere au fost doi nenici de care nu auzisem până atunci.

Primul care a intrat în arena leilor a fost Geo Adrian cu niște glume lipsite, în mare parte, de vulgaritate excesivă, doar că au fost destul de răsuflate. Ba chiar, să mă laud, i-am îmbunătățit una din ele.

Plus că vreo 2-3 mi s-au părut foarte cunoscute pentru că le mai auzisem prin alte părți.

George Dumitru a scos la înainte cuvintele porcoase, din 3 cuvinte vreo 4-5 se refereau la organe reproducătoare în diferite stare de erecție.

Aveam în spate un domn ce părea a avea un intelect de maidan care se căca pe el de râs de fiecare dată când era slobozită o 3,14zdă în aer sau era sculată câte-o mătărângă din adormire.

Deci fiecare cu gustul lui în materie de comedie.

Vremuri de restriste

 

Apoi a venit greul, și la propriu și la figurat, show-ului. Iar numărul lui Micutzu nu a fost atât de amuzant pe cât ar fi trebuit.

Nu zic că n-am râs, dar mai mult la partea în care a interacționat cu publicul la poanta cu vibratorul.

Fie cel care i-a pus o întrebare retardă a fost plantat în public, sper că așa a fost, fie ăla chiar a fost un tâmpit de nu l-a dus mintea să se prindă ce prostie întreabă. Indiferent de răspuns, cert este că sala atunci a râs cel mai mult.

Subiectele abordate sunt diverse, dar predomină cel al îmbătrânirii, toți trei au atacat poante care s-au scăldat în copaia înaintării în etate și a presiunilor sociale care vin cu ea, de la însurătoare până la farmacia inimii…. hai că ați cântat continuarea.

 

👍 sau 👎? Dacă primii doi nu au pierdut vremea și au livrat poveștile amuzante la foc automat, Micutzu a avut material subțire cantitativ și a tot tras de timp să pară că a stat cel mai mult pe scenă.

Până s-a apucat de primele glume deja ne povestise că s-a lăsat de stand-up, că acum s-a reapucat după jumătate de an, că nu știe dacă se mai pricepe, că așa și pe dincolo.

Iar la final a lălăit-o scuzându-se într-un fel pentru înjurăturile din stand-up, băgând placa aia cum că este subiectivă comedia și că nu trebuie să ne oripilăm dacă nu ne plac unele glume, că alții le vor găsi amuzante. Duh!!! Știam și eu asta, nu era nevoie să-mi țină un seminar pe tema asta.

Parcă presimte că o să ajungă și la noi CCC-ul mult hulit din USA, curentul cancel culture care te pensionează dacă zici o dumă care ofensează pe cineva, pe oricine.

 

🏁 Nu pot spune că m-am îngrășat de la atâta râs, dar nici nu am făcut foamea. Se putea mai bine, cel puțin pe gustul meu, că sala s-a cam spart de râs, dar mai mult pentru că auzea cuvinte porcoase, fiind ușor impresionabilă.

Poate și eu sunt mai greu de mulțumit după ce am urmărit zeci de spectacole de afară cu artiști care au poante inteligente și, adeseori, lipsite de vulgarități.

3 out of 5 stars (3 / 5)

About admin

Check Also

Glume, nu vorbe

🎭 🎤 GLUME, NU VORBE – Stand-up (Natanticu, Andrei Ciobanu, Raul Gheba, Bogdan Mălăele)   …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *