War for the planet of the apes încheie noua trilogie a domniei primatelor, după excelentele Rise și Dawn.
Am știut eu de ce așteptam acest film pentru recenzia cu numărul 200. War începe epic și se termină apoteotic.
După o prezentare succintă a evenimentelor din primele două părți, War trece direct la acțiune, aruncându-ne în mijlocul evenimentelor la câțiva ani după finalul din Dawn.
Caesar își vede liniștit de treabă alături de (cum s-o numi o adunătură de primate? Parlament?) primatele pe care le veghează cu o mână de fier în cartierul lor din mijlocul pădurii unde nu deranjează pe nimeni.
Doar că omul, specia umană, nu își vede de problemele lui și i se pune pata că aceste primate sunt o amenințare la supraviețuirea lui, așa că, la comanda Colonelului (că alt nume nu are), invadează violent regatul lui Caesar.
Lupta inaugurală a filmului este una dură, cruntă, se lasă cu victime multe (în special colaterale) de ambele tabere dar, mai ales, cu o sete de răzbunare cruntă din partea lui Caesar care nu înțelege de unde vine această ură umană împotriva lor când ar fi trebuit să fie fix pe dos.
Pornim alături de Caesar într-o călătorie care-l duce pe niște meleaguri întunecate din punct de vedere mental în misiunea lui de a-i veni de hac Colonelului care simte că sfârșitul omului este iminent, mai ales că virusul creat de om în joaca lui de-a Dumnezeu, virus care a decimat populația, a suferit niscai mutații care-l face și mai periculos pentru cei câțiva oameni care mai populează planeta.
War for the planet of the apes este total diferit față de ce mă așteptam, nu se ridică la înălțimea titlului, sau cel puțin nu așa cum credeam eu, nu colcăie de acțiune foarte multă, în schimb războiul care se duce între cele două tabere are loc mai mult la nivel ideologic și psihologic.
Asta nu înseamnă că am fost dezamăgit de film, oho, nici pe departe. Cum spuneam, secvențele de acțiune sunt foarte răzlețe, practic se concentrează la început și la final în două scene de luptă apocaliptice, care impresionează prin modul de filmare, prin punerea în scenă a luptelor, cu două tabere total diferite, una super tehnologizată cu gânduri de invadare și cealaltă, mai primitivă din punct de vedere armat, dar care vrea doar să sălășluiască în pace.
Povestea se concentrează foarte mult asupra lui Caesar care, din cauza anumitor evenimente tragice, se transformă din liderul pe care te poți baza într-o, era să zic persoană, primată măcinată de gânduri din ce în ce mai negre, care alunecă ușor pe o pantă periculoasă care ar da apă la moară oamenilor cu privire la amenințarea pe care o reprezintă primatele, care devine cu pași rapizi fix ceea ce ura la Koba (cine a urmărit precedentele filme știe la cine mă refer).
Performanța oferită de Andy Serkis în rolul lui Caesar este monumentală, excepțională, avem de-a face cu un Caesar mult schimbat față de Dawn, mai bătrân, mai cărunt, mai înțelept dar și mai cotropit de emoții care-i întunecă judecata.
Serkis reușește să transmită atât de multe sentimente dintr-o singură privire, cu un simplu gest, fără prea multe cuvinte încât nu înțeleg cum o asemenea performanță nu este demnă de o nominalizare la Oscar pentru cel mai bun actor.
Nici ceilalți actori care interpretează primate nu se lasă mai prejos, cea mai mare parte a comunicării are loc prin gesturi, cu toate astea, și fără subtitrare, înțelegi ce vor să transmită doar privindu-le chipurile, atât de expresive sunt, nu îți vine a crede că urmărești ceva creat pe calculator, atât de real arată primatele.
Un alt rol complex îl joacă Woody Harrelson în postura Colonelului considerat nebun dar care este un personaj mai profund decât lasă să se vadă la prima vedere, un om tulburat la rândul lui de niște tragedii inimaginabile care crede cu toată tăria că acțiunile lui sunt justificate și că vrea doar binele umanității.
În film își face apariția și o fetiță, victimă a noii mutații a virusului, care nu face altceva decât să arate că primatele sunt mai umane decât chiar oamenii și generează niște scene halucinant de emotive, fără vreo rușine o spun, am plâns în sală la acest film cum rar am făcut-o pentru că atât de tragică este povestea și plină de momente întunecate care arată răutatea umană față de alte specii care doar încearcă să-și ducă liniștite existența.
Dacă intrăm mai adânc în simbolistica filmului, avem de-a face cu o satiră acidă și amară cu privire la istoria violentă a omului, putem înlocui primatele cu orice altă civilizație decimată de națiunile aparent mai dezvoltate care au impresia că li se cuvine totul și că sunt stăpâni pe planetă, mentalitate care datează de mii de ani și care se manifestă și în zilele noastre.
War este o dramă emoționantă presărată cu câteva momente de umor generate de prestația personajului Bad Ape care credeam că va strica atmosfera sumbră a filmului, dar a aprovizionat scenariul cu un strop de umor binevenit pe lângă atâtea avalanșe de lacrimi.
Să amintesc și de coloana sonoră superbă, care a completat divin scenariul și a înlocuit cu succes dialogul lipsă generat de comunicarea prin semne.
Este oarecum ciudat ca într-un film în care umanitatea este în pragul dispariției să încurajezi tabăra adversă, specia din care nu faci parte, dar în War for the planet of the apes nu ai cum să ții cu oamenii perfizi și monstruoși care, deși beneficiază de avantajul unei inteligențe ridicate, sunt mai animale decât majoritatea speciilor și nu m-ar mira ca într-un viitor sumbru sfârșitul umanității să fie generat chiar de oameni.
War este un diamant șlefuit la perfecție, un briliant cum rar am văzut și încheie sclipitor epopeea lui Caesar.
Nu pot decât să închei cu un sincer bravo pentru Matt Reeves (regizorul) și un meritat 10, primul și, cred, singurul pe care-l voi da anul acesta.

Trailer: