Animal

AnimalPe Netflix am dat peste Animal, un film indian monstruos ca durată, aproape trei ore jumătate.

 

🎬  Animal – Premisă 📖

Vijay (Ranbir Kapoor – Brahmastra Part one: Shiva este fiul unui prosper om de afaceri, Balbir, ce acționează în domeniul metalurgiei cu a sa societate, scuze, dar ăsta-i numele ei, Swastik Steel.

O încercare de asasinare a celui bătrân îl determină pe Vijay să se întoarcă în țara natală pentru că el se stabilise de ani buni în USA.

Ajuns înapoi în sânul familiei, acesta descoperă că există un complot mârșav care vizează eliminarea lui Balbir de pe piață.

Atât îi trebuie lui Vijay care jură pe roșu cu legământ de sânge că nu va precupeți vreun efort în a descoperi cine este în spatele acestei încercări de a-i ucide tatăl la care ține mai mult decât la ochii din cap și inima din piept.

Și asta este tot ce trebuie să știți dacă aveți de gând să vă încumetați la o asemenea peliculă.

 

💭 Animal – Comentariu 🍿

N-am să vă duc cu zăhărelul că o dați în diabet cinefil, așa că azvârl din casă dușmanul narativ, filmul nu este unul bun pentru că suferă destul de mult din cauza hibelor cinematografiei indiene.

Cred că primele 65-75 de minute sunt de pomană pentru că nu fac altceva decât să ardă gazul de pomană cu prezentarea unor multiple povești de dragoste, unele banale, care nu-și aveau rostul.

Ce-i drept, nu totul este irosit în această parte incipientă care construiește un personaj atipic pe care nu știi dacă trebuie să-l iubești sau să-l urăști.

Încă nu m-am decis dacă Vijay este erou, nenorocit sau undeva la mijloc, un fel de antierou.

Își iubește cu pasiune familia, fie că vorbim de părinți, surori, soție sau copii, ar face orice, ABSOLUT ORICE, pentru ea, dar asta înseamnă că și ia decizii stupide care nu fac altceva decât să-și pună în pericol persoanele dragi.

De bază în film este relația incredibil de complicată pe care o are cu tatăl său, una cu nenumărate suișuri de dragoste și coborâșuri de ură.

Când își recită poeme de iubire eternă, când sar unul la beregata altuia din cauza unor diferențe de opinii ce privesc anumite decizii legate de afaceri, în particular, și viață, în general.

Tocmai de aceea producția se termină pe la 200 de minute, pentru că se insistă foarte mult pe acest aspect familial care, spre final, devine unul destul de lacrimogen.

Doar pe seama lui aș putea comenta cât pentru un articol întreg, dar mai sunt și alte bucăți ale narațiunii pe care trebuie să le iau la puricat.

Nu voi mai insista, este suficient să menționez doar că va genera multe sentimente în rândul celor care au avut sau au relații dificile cu părinții lor/copiii lor și vor rămâne cu un nod în gât, regrete în suflet și gânduri în cap.

Filmul este împărțit în două jumătăți distincte, aproape că zici că sunt două producții diferite, un eveniment crucial pentru protagonist fiind tăietura sabiei lui Solomon care le separă.

Prima jumătate constă în clădirea intrigii, prezentarea pe îndelete a multelor personaje și amplificarea tensiunii într-un ritm amețitor către marea confruntare.

Aici au existat câteva momente care ar fi fost magistrale în ceea ce privește întorsăturile de situație, doar că scenariul nu este deloc bine încropit și, astfel, impactul este mult diminuat.

Anumite întâmplări ar fi trebuit să-mi trântească falca de podea, dar informații inutile dezvăluite anterior au spulberat orice mister și orice suspans.

Nu le-am înțeles scopul, că nu ajută cu ceva anume, fără ele m-aș fi bucurat mai mult de film și inima mi-ar fi bubuit în piept până aproape de infarct ca urmare a unor șocuri primite.

Jumătatea secundă este o nebunie totală pentru că se dezlănțuie acțiunea furibundă așa cum numai indienii știu să pună la cale.

Se poate spune orice despre producțiile industriei indiene de film, că sunt exagerat de melodramatice, că se cântă și dansează aiurea (deși nu văd pe nimeni să se plângă de musicalurile americane), că poveștile sunt neverosimile, că efectele speciale sunt șubrede, și toate ar fi adevărate.

Însă în mod sigur nu aveți cum spune că le lipsește imaginația. Cel puțin aici am fost martorul unei scene gigantice de acțiune în care am văzut pentru prima oară o armă de proporții epice.

Habar nu am dacă există vreun dram de realism în ingineria din spatele ei, dar efectul folosirii ei este extaziant pentru că face un prăpăd imens.

Animal

 

Așadar, pe partea de scandal, Animal nu dezamăgește, n-o avea prea multe bătălii, dar cele prezente sunt lungi, diverse, brutale, sângeroase și al dracului de satisfăcătoare.

Fiecare dintre ele se concentrează pe un anume tip de armă, avem confruntări în care gloanțele sunt vedete incontestabile, lupte cu topoare/cuțite și, evident, nu putea lipsi clasica păruială corp la corp în care pumnii sunt responsabili cu vătămările corporale.

Totul, bineînțeles, exagerat până la ceruri pentru creșterea efectului dramatic, dar nu este ceva nou sub soare, eu mi-s obișnuit cu astfel de licențe artistice folosite în abundență de către cineaștii indieni, așa că nu am fost deranjat.

În schimb, m-au sâcâit melodiile groaznic de prost inserate în poveste, fix în momentele cele mai nepotrivite. Bune, nimic de comentat, dar stupid plasate.

Adică mi ți se bătea Vijay cu 2.120.401 de inamici, iar armata lui, care ar fi trebuit să-i sară în ajutor, era în spatele lui și îi cânta ode de preaslăvire, lăsându-l singur pe câmpul de luptă.

Făt-Frumosul din rolul principal demonstrează că are și ceva talent actoricesc pe lângă un fizic de invidiat pentru că are scene special croite pentru a-și vărsa sufletul și a ne face să lăcrimăm.

Și chiar îi reușește din plin acest lucru pentru că, așa cum am menționat deja, personajul său este unul complex, aveam impresia că-i la dublu, că prea se comportă polarizant și alternativ pe parcursul filmului.

Antagonistul numărul 1 este ascuns pentru mult timp, cred că abia după vreo două ore jumătate iese la liman, și este o amenințare teribilă pentru al nostru Vijay având în vedere contextul medical în care își face apariția.

Reușește foarte rapid să ne demonstreze cât este de nenorocit și naște-n privitor o ură instantanee, de parcă ar fi încălcat toate articolele Constituției în timp ce-ți măcelărea familia sub privirile tale neputincioase.

 

 🏆 Animal – Verdict 👍 sau 👎

Are o cisternă de maculatură verbală și rebut narativ care tergiversează declanșarea acțiunii propriu-zise, altfel ar fi fost un film bun spre foarte bun pentru că are toate ingredientele necesare.

Doar că sunt amestecate cu multă neghină care m-a iritat, dar am rezistat eroic până la separarea ei de spicul auriu al calității unei povești complexe.

Încă nu mi-am revenit din pumni pentru că protagonistul rămâne o enigmă.

Își proclamă iubirea eternă față de soție, dar se și tăvălește cu o fufă apetisantă. Are un motiv bine întemeiat, dar tot infidelitate se numește.

Se bate cu pumnu-n piept că tac-su este soarele din ochii lui și motorul inimii sale, dar firea lui vulcanică îl face să se certe cu el de zici că-s două partide care se bat pentru ciolanul guvernării.

Îmi venea să mă pun în genunchi și să-i ridic osanale pentru dârzenia cu care-și proteja familia, dar să-l și azvârl în cazanele etern înflăcărate ale iadului pentru felul în care o și trata uneori.

Am crezut că filmul dă chix și partea de logică, nu mă refer la acțiunea neverosimilă, ci la gropile din scenariu, dar m-am liniștit, ceea ce părea inexplicabil este lămurit în scene ulterioare.

Dacă erau aruncate la gunoi vreo 90 de minute, filmul ar fi fost o plăcere imensă atât pe palier emoțional, cât și din punct de vedere al acțiunii fulminante, însă n-a fost să fie.

Poate că Animal Park, continuarea despre care am aflat în timpul genericului de final, va elimina problemele pe care le-a avut acest film, deși m-aș mira pentru că a avut un succes imens în India.

Amu` sper doar să nu uit până în 2027, când este anunțată lansarea, ce s-a petrecut în Animal.

Până atunci îi ascut 6 topoare că am văzut că Vijay le mânuiește cu mult drag și spor.

3 out of 5 stars (3 / 5)

Animal

Trailer

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

On her majesty`s secret service

On her majesty`s secret service

În On her majesty`s secret service s-a produs prima schimbare de ștachetă în această franciză …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *