Printr-o îmbârligătură a destinului am ajuns să văd Duel în trei, un film regizat de către Iura Luncașu.
🎬 Duel în trei – Premisă 🕮
Suntem cu vreun veac în urmă, în România rurală pe unde trenul se deplasează cu aceeași viteză ca în anul 2024.
Aici îl regăsim pe mândrul nostru Mihail (Florin Aioane – Libertate) care se întoarce la vatră după ani de pribegie prin Franța. Revenirea pe tărâmuri natale este realizată cu un scop clar, vrea să se însoare.
Cu cine? Cu Elena (Maruca Băiașu), o tânără văduvă care încă jelește după moartea soțului infidel.
Mihail, însă, are câteva probleme trecute pe răboj pe care trebuie să le rezolve în primă instanță.
Elena nu știe că urmează să se mărite și habar n-are că Mihail se întoarce să-și proclame dragostea.
Apoi, la mâna ei mai atentează un pretendent răsărit din senin, Mândru (Andrei Mateiu – Closer to the Moon), așa că lucrurile se complică.
Orice ar fi, în acea zi trebuie ținută o nuntă pentru că sătenii au nevoie urgentă de-o distracție care să-i scoată din starea de mohorâre.
💭 Duel în trei – Comentariu 🍿
Mi-am luat una dintre cele mai mari țepe din istoria recentă a mersului la filme. Și nu mi-am luat-o oricum, ci în două ture.
În primul rând, după titlu credeam că o să primesc o dramă romantică de tip telenovelă lacrimogenă care să se lase cu morți și tragedie, că de aia e duel în trei și nu altceva în trei.
Când colo, ce să vezi? Filmul este o comedie. Păcăleala asta a fost cum a fost, dar stați s-o vedeți pe următoarea.
Mă așteptam să fie un rebut ordinar, de cea mai joasă speță, precum execrabilul Complotul bonelor, abominația regizată de același Iura Luncașu.
Însă a doua săgeată înfiptă cu sete în creier a fost o minune dumnezeiască ce depășește până și miracolul reînvierii lui Hristos: filmul este unul care m-a surprins plăcut.
Se simte că nu este o idee originală, scenariul fiind inspirat din Ursul lui Cehov, iar la scrierea lui a contribuit, presupun că într-o proporție majoritară, Gabriel Radu.
Dacă v-au plăcut scenetele de pe timpuri ale grupului Vouă, atunci sunt șanse bune să vă relaxați și la Duel în trei pentru că filmul seamănă destul de mult cu respectivele scheciuri.
Ritmul este unul extrem de lent, aproape că nu se petrece ceva din punct de vedere dinamic, acțiunea fiind îngrădită într-o suprafață destul de redusă și are loc pe parcursul unei zile.
Nici personajele nu se grăbesc să-și rostească replicile, molcomul verbal este la ordinea zilei, parcă pentru a egala viteza medie a CFR-ului care mai mult stă pe loc decât merge.
Au fost câteva scene care m-au iritat pentru că editarea nu este cea mai reușită, se așteaptă o fracțiune de secundă prea mult pentru livrarea poantei de final de glumă.
Și, uneori, această sincronizare defectuoasă a dus la reducerea impactului amuzant.
Cu toate acestea, am râs destul de mult la film pentru că replicile sunt atât de absurde, hâtre și seci, uneori aveau simultan toate aceste caracteristici, încât mă trezeam că-mi scapă un hohot de râs din senin, fără să-mi dau seama.
Este unul din rarele cazuri când repetiția unei snoave sau chiar a unui cuvânt ce are o semnificație aparte în respectivul context nu m-a scos din sărite.
Din contră, efectul ilar s-a tot amplificat, de zici că scenariul înghițise o pilulă potențatoare a inspirației când aceasta este blegită.
Nu vă așteptați la glume inteligente, de ai nevoie de un dicționar explicativ pentru a le pricepe, sunt unele banale, dar eficiente pentru că-s bine plasate în poveste.
La atmosfera destinsă contribuie și felul în care sunt scrise personajele, și nu mă refer aici doar la dialoguri, ci la întregul pachet.
Modul în care se comportă ca niște galinacee cu inteligența decapitată și expresiile moacelor care dau senzația că-s niște copii inocenți captivi în trupuri adulte vin și ele cu o doză consistentă de umor.
Am apreciat și cumințenia limbajului, nu se înjură ca-n Coteț, chit că se mai scapă câte o sudalmă, dar nu unele care să oripileze urechile sensibile.
Ca referință, să vedeți că nu bat câmpii, dracu` este cel mai impertinent cuvânt folosit în film.
Două chestii mari și late nu mi-au plăcut, deja vă știți un fel de Mama Omida ghicitoare în unde sonore și ați dibuit care este una dintre ele.
Sunetul este șubred, au fost destule ocaziile în care nu am priceput ce au spus personajele.
Sau, că s-a întâmplat și asta, a durat un pic până când creierul a descifrat sunetele și le-a pus în ordine, dar era deja prea târziu, că pierdusem trenul glumei care părăsise gara.
Din cauza asta, sau poate datorită, o poantă am priceput-o cu totul altfel pentru că nu am înțeles cum trebuie cuvântul „mure‟ și mintea mea dereglată a înlocuit o literă cu alta.
Și nu am fost singurul, că am auzit câteva râsete răzlețe în sală, deși nu era vorba de o dumă per se, semn că și alții au interpretat acel cuvânt ca mine. Să le fie rușine!
O să scriu până-mi ies sânge din buricele degetelor, subtitrările la filmele românești ar trebui să fie obligatorii pentru că este clar că un sunet bine mixat este încă un mare mister pentru cinematografia autohtonă.
Și, de ce nu, ar fi și o facilitate venită în ajutorul persoanelor care au deficiențe de auz sau nu aud deloc. Ele de ce să nu se delecteze cu replicile unui film?
În al doilea rând, parcă atmosfera nu a fost cea de acum un veac, se simțea că scenele sunt trase recent cu intenția de a da senzația că-s în 1924.
O fi fost de la lipsa unor elemente specifice acelor vremuri? Că în afară de o mașină veche, nu prea aveai cum să-ți dai altfel seama că nu suntem în prezent.
O fi fost și de la limbajul care părea cam modern? Ce-i drept, mai era azvârlit în ceaunul verbal câte un arhaism / regionalism menit a ne teleporta în vremea străbunicilor, dar nu prea a dat gustul necesar.
Cert este că nu mi-a transmis senzația de autenticitate, dacă mi se spunea că acțiunea are loc acum, aș fi crezut fără să-mi pun multe întrebări.
Ar mai fi de comentat și pe seama felului în care satul, în integralitatea lui, este implicat, trup și suflet, în organizarea acestei nunți.
Sau, dacă nu nuntă, măcar să se lase cu o înmormântare, orice, numai să stăm la masă.
Oare mai există în zilele noastre această puternică legătură umană în sânul unei comunități sau ne-am înstrăinat de tot?
Nu insist cine știe ce pe actorie, că nu rupe nimeni gura târgului, dar a fost drăguță relația dintre două personaje, tată și fiică, jucate de Gabriel Radu (Anul Nou care n-a fost) și Ana Radu (5Gang: Un altfel de Crăciun).
Numele lor de familie nu este o potriveală, și în viața reală sunt tată și fiică, de unde și naturalețea interpretării lor.
🏆 Duel în trei – Verdict 👍 sau 👎?
Sunt surprins că nu am despicat acest film ca pe porcul de Ignat, că înainte de vizionare eram aproape convins că o să comit un măcel sângeros, dar mă bucur când mi se dovedește că m-am înșelat.
S-ar putea să fie o laudă prea mare, dar filmul pare o combinație de grupul Vouă, pe care l-am pomenit anterior, cu Nunta mută a lui Horațiu Mălăele.
Știu că sună ca o blasfemie făcând această comparație, dar seamănă destul de mult ca structură narativă și scenariu mucalit cu filmul maestrului Mălăele care se află, totuși, la un alt nivel calitativ.
Dacă am îngropat precedentul film semnat de Iura Luncașu sub tone de bălegar urât mirositor, că acolo îi este locul, aici trebuie să parfumez Duel în trei pentru că m-a distrat.
Apropo, nu este chiar un film atât de lejer pe cât pare la prima vedere, sunt și niscai mesaje legate de emancipare, deși spuse pe un ton misogin și tăios.
Așa că nu-mi rămâne altceva de făcut decât să mă apuc să-i sparg filmului 7 nuci. Deocamdată.