Avanpost

admin 31/05/2020 SF Leave a comment 1,984 Views

Rușii îi zic Avanpost, restul lumii îl numește The blackout, eu rămân devotat titlului original, așa că o să-l pomenesc ca Avanpost.

Filmul este unul SF din 2019 și are o poveste destul de complicată care pornește într-o Rusie a viitorului, cu drone zburătoare la tot pasul, gagici virtuale la fiecare colț, cu tehnologie avansată disponibilă și ultimului boschetar sărăntoc, un univers care lasă în urma lui o miasmă de Blade runner.

Dar nu am timp suficient să mă revolt cu privire la atmosfera asemănătoare cu filmul lui Ridley Scott pentru că mi se taie curentul. Mai bine zis, în Avanpost are loc o cădere globală de tensiune, aproape toată planeta rămâne-n beznă, doar o bucată centrală din Rusia și țările apropiate ca Estonia, Lituania, Letonia, Belarus sau Ucraina mai rămân luminate și cu populația la vedere.

Astfel, această zonă devine, mult prea evidentă denumirea, Cercul Vieții. OK, dragi ruși, ne-am prins încă din momentul în care am observat pe planetă ce țări au rămas luminate, știm, URSS este cea mai tare, cea mai șmecheră, nu era cazul să o dați prea mult în umflat cu mușchi și să ne frecați la ridiche că la voi e Cercul Vieții și în rest este nasoleală beznoasă, că la voi este viață și dincolo de cerc moarte peste tot unde îți arunci ochii.

Dar ce s-a întâmplat? Cine n-a plătit lumina? S-a supărat Putin pe toată lumea și a băgat-o-n beznă, au furat țiganii tot curentul din lume, au apăsat americanii din greșeală pe alte butoane și nu au nimerit ținta sau niscai dobitoace din afara atmosferei vor să cotropească bunătate de Pământ și s-au săturat să tot aterizeze în ograda americană?

Și senzația asta gâtuitoare de mister dăinuie o bună bucată din film pentru că prima parte nu este deloc una plină de acțiune, constă mai mult în dialoguri născătoare de ipoteze cu privire asupra situației în care se află rusnacii și am asistat la o paradă de tehnică militară plimbată de colo până colo cam de pomană în căutarea unui inamic nevăzut.

Să nu mă înțelegeți greșit, Avanpost nu este deloc rău în prima oră, petrecem acest timp cu personajele, ajungem să le cunoaștem, să aflăm ce-i face să ticăie, ce mentalitate au, să ne dăm seama cu ce actori / actrițe de la Hollywood seamănă, și chit că nu este deloc scandal vizual, povestea își vede de drumul ei, nestingherită.

Este mai mult post-apocaliptic, preferă să ne arate direct rezultatele fenomenului misterios decât să ne arunce în mijlocul catastrofei planetare care a făcut ravagii în rândul populației. Am înțeles și motivul de ce a ales ruta asta și pe care îl veți regăsi la final.

Dar și când misterul este elucidat, Avanpost explodează la propriu pentru că a doua oră este un război de neoprit între soldații de care ne-am atașat și inamicii care își arată adevărata față.

Și chiar dacă din trailer nu prea îți dai seama de asta, sunt prezent la datorie să vă spun că Avanpost este un film al dracului de antrenant și distractiv odată ce decide să dea cărțile pe față și să nu ne mai fiarbă cu enigma care învăluie premisa.

Deși la bază filmul este destul de previzibil, nu pot să trec cu vederea câteva momente, chiar dacă scurte, în care am rămas împietrit datorită imaginației scenariștilor și a întorsăturilor de situație care nu sunt puse acolo la voia întâmplării.

Nu prea am înțeles nevoia de a plasa acțiunea în viitor pentru că în afară de câteva elemente fugitive futuriste filmul este unul care apelează la tehnologia de azi, mai ales în ceea ce privește milităria. Aici avem parte de suficiente vehicule blindate, elicoptere, mitraliere, aruncătoare de grenade, lansatoare de rachete, încât să se lase cu un număr impresionat de victime. Și nu exagerez deloc, nu cred că am văzut un număr mai mare de cadavre pe metru pătrat care să nu fie generat de o armă de distrugere în masă, ci de lupta clasică, de război urban.

Iar distrugerile provocate în urma caftelii dintre ruși și inamici sunt au fost pe placul meu, macabre, sfâșietoare și bine redate vizual.

Însă dincolo de un film de acțiune, Avanpost este putred de bogat în parabole, pilde, metafore și alegorii în care nu aș vrea să intru prea mult pentru că ar însemna să deșir firul chiar până-n mijlocul nucleului care dă viață poveștii. Este suficient să zic că descrie aproape de perfecțiune starea contemporană a societății, fiind mai relevant decât fluctuația prețului țițeiului.

Aici reușește să îmbine extrem de bine acțiunea tâmpă cu cerebralitatea profundă și nu știam dacă să-mi bucur ochii de festinul mortuar plin de carnagiu sângeros la care asistam sau să-mi pun la treabă sinapsele să mestece la dilemele morale și adevărurile dureroase care veneau năvală peste mine.

Ah, dacă ar fi avut o primă parte mai bine editată, fără câteva scene care pun frână curgerii armonioase a poveștii, Avanpost ar fi fost și mai mișto de atât.

Printre actori i-am regăsit pe Pyotr Fyodorov (Ledokol și din așteptatul Sputnik) și, mai ales, pe Konstantin Lavronenko pe care deja îl văd un Samuel L. Jackson rusesc pentru că mă cam împiedic de el pe unde mă uit, vezi Zemletryasenie și Koma.

Pentru acțiunea fulminantă și mesajele cu tâlc din a doua jumătate a filmului îi dau lui Avanpost un 8 și îmi trag și două palme să mă trezesc din uimirea generată de bugetul de 3 milioane de euro care mi se pare fantasmagoric de mic pentru un film care arată atât de bine.