Belyy tigr nu este vreo poveste naturistă despre un tigru alb, ci este un film de război din 2012 conceput în laboratoarele din mama Rusie care se înfige cu gradele ascuțite în Al Doilea Război Mondial, că tot m-a prins moda unor asemenea filme. Și Belyy tigr se axează, la fel ca T-34 și Nesokrushimyy, pe tancuri.
Au rușii o fascinație aparte pentru tancuri din câte se pare. Filmul de față este un pic mai diferit pentru că are ușoare elemente de fantezie pentru că acest Belyy tigr este porecla dată unui invulnerabil tanc fantomatic german care face prăpăd în rândul forțelor armate rusești, apare din neant, trimite la fier vechi câte o duzină de tancuri comuniste, mai prăpădește la foc automat și alte blindate, și apoi se face nevăzut mai ceva ca o țuică în paharul unul rusnac înfrigurat.
Și pe lângă acest tanc legendar, ce nu pare real, ci doar o plăsmuire a unei imaginații fervente, îl mai avem și pe Naidenov, un personaj ce pare mai mult supererou, pentru că este salvat dintr-un tanc în flăcări, având arsuri pe 90% din suprafața corpului, dar se vindecă miraculos, reînviind dintr-o iminentă moarte. Este lovit de amnezie și pare țicnit, insistând că poate vorbi cu tancurile, dar un singur lucru i-a rămas adânc întipărit în minte, Belyy tigr a fost cel care era gata să-i facă de petrecanie, așa că misiunea lui de bază este aceea de a găsi acest tanc aparent mistic. Sună a Moby Dick, dar cu tanc în loc de-o balenă?
Filmul este unul de război autentic și este captivant și interesant o bună bucată de timp, iar secvențele de acțiune sunt impresionante prin transpunerea pe ecrane a trântelor șenilate ce au loc între cele două forțe combatante. Nu este vreo surpriză că acest Belyy tigr există și arată impresionant. Doar simpla lui (veșnică) pomenire era suficientă pentru a împrăștia panică și teroare în rândul soldaților ruși și nedumerire în mintea spectatorilor increduli, că nah, dă-l în uleiul mă-sii, e tanc, nu dinozaur de metal, cât de al dracului poate să fie?
Dar când își face apariția, îți dai seama că toate superlativele și aura de mister țesută în jurul lui sunt meritate, pentru că dacă tancurile rusești au o turelă comparativă cu puța bleagă de chinez, atunci Belyy tigr are țeava prin care împrăștie moarte cât o mătărângă erectă de negru dotat. Da, știu, este o comparație demnă de XXX, dar atât m-a dus capul pentru un exemplu grăitor.
Când tancurile intră în acțiune, să te ții bine de scaun, că avem parte de distrugeri în masă, bubuie monstruozitățile pe șenile ce nu-ți poți închipui, soldații se prăjesc de parcă nu ar exista stratul de ozon încât simți miros de carne arsă atacându-ți nările sensibile, iar efectele războiului sunt destul de grafice și, pe alocuri, grotești.
M-a ținut bine de tot în priză filmul pentru prima oră și încă vreo 10 minute dar, din nefericire, își dă drumul prea repede și ajunge la punctul culminant când încă mai era vreo jumătate de oră de vizionat. Dacă s-ar fi terminat după 75 de minute aș fi fost mulțumit, dar continuă cu o jumătate de oră absolut inutilă care mai mult ține o lecție de istorie și nu i-am înțeles rostul. Aveam impresia că s-a trezit vreun fan înfocat de istorie să înregistreze un documentar peste film atât de mare este discordanța între cele două bucăți, de parcă a venit o altă echipă de producție și a fost forțată să mai umple cu ceva banda de celuloid să iasă de un film de lung metraj.
Devine mai mult o meditație spirituală asupra însemnătății războiului, asupra efectelor devastatoare pe care le împrăștie cu nonșalantă dezarmantă aspra unei umanități ce devine o victimă sigură în această afacere bănoasă pe care unii o consideră ca fiind chiar elementară pentru perpetuarea speciei umane.
Și deși finalul este disonant, are tupeul să exprime niște gânduri nerostite, dar nutrite în tăcere de multă lume. Nu mi-a plăcut contextul în care a apărut acest final, că nu își avea locul chiar aici, dar a reușit să îmi dea ceva fiori cu privire la adevărul emanat de un anume personaj.
Belyy tigr este un film ciudat, pare a fi mai mult o combinație de două episoade diferite ca tonalitate plasate în același univers, o bucată zdravănă de acțiune spectaculoasă urmată de ceva suprarealist, cerebral, care te pune pe gânduri și care transformă tot ce ai văzut în prima parte într-o metaforă cu profunde semnificații.
7 este nota finală asupra căreia m-am oprit după ce am mestecat mai bine ambele componente ale filmului, mai degrabă preferam două filme separate, fiecare cu subiectul său propriu, decât acest amalgam alambicat care mi-a mai domolit entuziasmul inițial.
(3,5 / 5)Trailer:
Alte filme cu tancuri: