Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Top AFI 100
Locul 063 – Cabaret
Filmul de față, Cabaret, cu o tânără Liza Minnelli, într-unul din rolurile ce au definit-o pe vecie, a dat cu grebla la Oscarurile din 1973, rașchetând aproape tot ce se putea, 8 bucăți, mai puțin Cel mai bun film și Cel mai bun scenariu adaptat.
Nu de alta, dar era pe acolo The godfather care i-ar fi făcut o ofertă de nu ar fi uitat-o toată viața.
În Berlinul anilor `30 Sally Bowles este vedeta unui cabaret, un fel de show de varietăți, cum e acum pe la noi la TV, gen măgăriile prezentate de Dan Negru.
Fătuca-i talentată, dă bine din goarnă, atrage publicul și treaba merge grozav, luxul de pe mese fiind dovada indubitabilă că nemțălăii aveau bani de aruncat pe doamne semidezbrăcate.
Inițial mi-am spus ce ușor de distrat erau oamenii pe vremea aia, doar că și azi este la fel, dacă nu și mai ușor.
Bun, în același Berlin sosește cu trenul gagiul fatal, Brian (Michael York), care se procopsește cu o cameră de închiriat chiar ușă-n ușă cu Sally.
Și acum începe să răsune în difuzoare versurile Mădălinei Manole: Te-am văzut, mi-ai plăcut, ce rămâne de făcut?
Urmează o banală poveste de amor între el și ea, poveste ce la un moment se transformă într-o problemă de geometrie, pentru că răsare triunghiul stricător de relații, și încep ăștia să se pună pe măsurat, să vadă dacă este isoscel sau echilateral.
Totul, desigur, întrerupt când și când de câte-un număr muzical, care mai reușit, care nu prea.
Cabaret este primul film din top AFI 100 care mi-a displăcut profund și pe care, probabil, nu l-am înțeles.
Ce are atât de special de merită atâtea laude? Este o simplă poveste de iubire între o domnișoară aiurită, la cum vorbește și umblă, pare chiar drogată, și un domn prezentabil, luat pe sus de farmecele ei.
Da, povestea se desfășoară pe fundalul avântului luat de naziști, văzuți la început ca niște băieți guralivi, ușor de controlat, dar care se transformă în forța distructivă pe care cu toții o cunoaștem, dar cam atât.
Filmul poate fi considerat ca un ultim dans pe marginea prăpastiei, o escapadă finală înaintea sucombării libertăților umane primordiale, dar chiar și așa, nu m-a impresionat cu nimic.
Este alegoric, cu mesaje subliminale nu prea subtile, aseamănă viața reală cu un cabaret, are câteva suprapuneri interesante de cadre contrastante, îmbină simultan jucăușul cu tirania, violența cu distracția, în secvențe aproape identice ca desfășurare, dar atât de diferite ca rezultat final.
Și sfârșitul filmului a fost de impact, pentru că se termină fix cum a început, dar antagonist, prezentând o lume altfel distorsionată, o lume decadentă ce moare fără să-și dea seama, fix ca broasca pusă la fiert.
Dar în rest Cabaret ni-i prezintă pe cei doi, ea aeriană, pusă mereu pe distracție, și el gentilom, cam rușinat de aventurile prin care trece cu Sally.
Nu este nici atât de dramatic pe cât s-ar fi putut, pentru că pe amenințarea nazistă nu se insistă prea mult, apare când și când în fundal, dar nici atât de amuzant pe cât lăsa la început senzația, tocmai din cauza aceluiași nazism care întunecă buna dispoziție.
Liza Minnelli a luat Oscar pentru interpretare și pe bună dreptate, joacă impecabil rolul zăpăcitei Sally, bașca și cântă excelent, de aici a rămas celebră melodia Money makes the world go round.
Melodiile sunt și ele cu substrat, versurile ascund înțelesuri diferite, dar sunt destul de transparente încât să nu îți strofoci prea tare căpșorul pentru a le înțelege.
Am rămas însă consternat să aflu că filmul a luat Oscar și pentru editare, aici m-a bufnit râsul, pentru că are niște erori de continuitate grosolane, de-ți vine să dai cu peruca de pământ.
În rest nu prea am ce spune despre Cabaret, fiind și musical (și sunt extrem de rare musical-urile ce-mi plac), automat sunt și mai subiectiv, așa că nu mă lasă tastatura să îi dau mai mult de un 5, chit că filmul este super mega extra lăudat.
(2,5 / 5)
Trailer:
