Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Captive state ne aruncă fără multe menajamente într-un viitor apropiat în care extratereștrii au pus stăpânire pe Terra, neavând de-a face cu un Will Smith ca în Independence Day sau un Tom Cruise ca în War of the worlds care să le vină de hac prin același tertip.
Aflăm prin intermediul unei narațiuni scrise ce a urmat acestei invazii și sărim vreo 9 ani după ocuparea Pământului pentru a descoperi o societate americană condusă în stil comunist de către legislatorii non-umani ce au o înfățișare destul de ciudată și înfiorătoare, îi pot compara cu niște arici de mare supradimensionați plini de țepi erecți în momente de tensiune.
Așa cum era de așteptat, pe hârtie lucrurile arată frumos, cică economia duduie, șomajul aproape că nu mai există, sărăcia este eradicată, crimele s-au evaporat. Nu, nu sunt sloganuri dintr-o apropiată campanie electorală. Însă realitatea este cu totul alta, cei care s-au înhăitat cu aricii străini o duc ca boierii în timp ce pulimea este folosită ca mână de lucru ieftină mai ceva ca-n China pentru a exploata resursele planetei noastre în favoarea musafirilor nepoftiți.
După ce oamenii se prind că nu rezolvă nimic cu proteste pașnice și cu Make love, not war, se trece la următorul nivel, terorism, ăăă, represalii armate justificate. Se creează o celulă insurgentă care pune la cale un atac masiv pentru a destabiliza mâna tiranică a extratereștrilor și a le demonstra acestora că oamenii nu se dau bătuți.
În mijlocul acțiunii se află, pe de o parte, Gabriel Drummond, un tânăr debutant într-ale rezistenței, cu capsa pusă pe intrușii care i-au ucis fratele și care este piesa principală a planului de atac, iar pe de altă parte dăm peste William Mulligan (John Goodman), cel care este de partea greșită a baricadei și vrea să deconspire întreaga celulă teroristă pentru a se pune bine cu limbricii spinoși.
Captive state nu este un film SF de acțiune, așa că nu vă udați la prospectul unor cafteli epice între cele două specii. Filmul este unul din ăla greu, gânditor, în care se pălăvrăgește mult și nu se întâmplă mai nimic incitant.
Uneori astfel de filme sunt interesant pentru că sunt ajutate de un scenariu bun, alteori te plictisesc de moarte. Captive state intră în a doua categorie.
Cred că mai mult de o oră Captive state a fost doar o mașinărie Rube Goldberg, un mecanism foarte complicat cu multe piese pentru a executa o operație extrem de simplă, pentru că scenariul ne bagă-n față multiple personaje, fiecare fiind o mică piesă dintr-un puzzle uriaș, fiecare îndeplinind o misiune care ne duce la următorul personaj care, la rândul lui, are o altă misiune, și tot așa, timp de peste o oră am asistat la un carusel amețitor că nu am înțeles deloc rostul complicării inutile a poveștii, alegerea căii excesiv de îmbârligate în locul drumului drept.
Da, filmul este atmosferic, atât de sumbru că și pe Satana l-ar lua cu frisoane, plin de mesaje directe țintite către prea puternicii care conduc lumea cu o mână de fier și cu buzunarele hulpave, care satirizează amar societatea aflată într-un declin permanent în care sclavia nu a fost eradicată, dar acum a fost legiferată, dar asta nu înseamnă automat că dacă filmul este unul greu, serios, grav, este și bun.
Captive state este o amestecătură de scene fără legătură mare între ele încât dacă ar fi fost tăiată ora de mijloc din film deznodământul ar fi fost același și la aceeași gară am fi coborât.
Scenariul se dorește a fi imprevizibil, dar din atâta chin de a o lua pe cărări ocolite, s-a dat de gol foarte devreme încât finalitatea este trâmbițată încă din teaser.
Doar partea finală merită cât de cât, dar Captive state mi-a pus răbdarea la o grea încercare, nu numai că m-a mitraliat cu o pleiadă infinită de personaje lipsite de nume, dar și editarea este una de natură să genereze poftă de Nurofen pentru că nenorocita aia de cameră zici că este prinsă într-un cutremur permanent și nu stă o clipă locului.
Chiar nu am înțeles această abordare din partea regizorului Rupert Wyatt, cel care a pornit una dintre cele mai bune trilogii din istoria recentă cu Rise of the planet of the apes.
Probabil din motive bugetare pentru că filmul, deși ambițios ca idee, nu a avut multă susținere financiară, așa că extratereștrii apar sporadic și doar în condiții de întuneric, ceață sau fum, iar imaginea mi s-a părut prea finisată și plastifiată încât dădea senzația de falsitate grosolană, de parcă eram într-un joc video.
Acum am înțeles de ce Captive state a stat doar vreo 3 săptămâni în cinematografe și mă opresc la un 5 dat mai mult pentru ideea din spatele filmului, care ar fi avut potențial dacă era ajutat de un scenariu mai acătării. Păcat de actori precum John Goodman sau Vera Farmiga că nici măcar interpretarea lor nu pot salva filmul de la mediocritate.
(2,5 / 5)
Trailer:
