Demon slayer: Mugen train

A durat ceva, dar am ajuns și la Kimetsu no yaiba: Mugen ressha-hen sau, pentru anglofoni, Demon slayer: Mugen train, un anime japonez din 2020 care a făcut harcea parcea concurența-n pandemie, fiind al doilea în topul box-office-ului mondial, la mică distanță de chinezescul The Eight Hundred.

Nu știu cât de adecvate vor fi cuvintele mele despre acest anime pentru că n-am nici cea mai mică idee despre fenomenul din spatele filmului, cunoscătorii vor râde probabil de cât de habarnist sunt, dar sunt ca trestia, mi se-ndoaie-n vânt, așa că hai să mestec câteva impresii despre Demon slayer: Mugen train.

Animația are în prim-plan câțiva vânători de demoni, trei mai începători, Tanjiro, Zenitsu și Inosuke (ăsta din urmă este tare ciudat, cu o mască de porc pe cap, dar din motive bine întemeiate – inițial am crezut că așa este din născare, deh, repet, habarnist), și unul mai meseriaș, Rengoku, care le învârte bine de tot pe sabie.

Toți se aburcă la bordul unui tren plin cu pasageri pentru a se lupta cu un nenorocit care a făcut prăpăd în rândul feliatorilor de demoni, dacă am reținut bine, Enmu se numește, un demonaș așa, mai pricăjit, care are gânduri de preamărire și vrea să ajungă în eșalonul superior.

Văleleu, apăi dacă ăsta este pielea prăpădiților, oare cum or fi demonii ăia de rang înalt?

Chiar dacă sunt un neofit în acest domeniu, povestea din Demon slayer: Mugen train m-a fascinat imediat pentru că prezintă un univers extrem de complex, atât la nivel vizual, cât și spiritual.

Pfoai, cât de originală este ideea, dar și modul ei de punere în practică, scenariul îmbină superb secvențe îndelungi de acțiune violentă și scârboasă cu scene metafizice, pline de spiritualitate și cu metafore în fiecare linie de dialog.

Replicile mustesc de înțelepciune niponă, cuvintele sunt dulci și pline de povețe care se duc direct la inimă, iar modul în care animația redă anumite flashback-uri te va sensibiliza instantaneu, pentru că atât la nivel vizual, cât și prin aspectul mistic, vei fi cucerit iremediabil de frumusețea intrinsecă a poveștii.

Nu vreau să vă adorm cu atâtea cuvinte frumoase, cert este că prima parte, una meditativă și care abordează elementul efemer al existenței umane, dă lecții multor filme așa-zis filozofice, dar care nu-s decât niște flatulații snoabe cu aere de falsă intelectualitate.

Și apoi Demon slayer: Mugen train intră în acțiunea virulentă, viscerală și scabroasă, cu un vizual destul de grotesc pe alocuri, de parcă eram adânc înfipți în intestinul gros al unui elefant. Aici imaginația zburdă fără restricții și am rămas mut de uimire urmărind modul în care acționează atât demonii, care au puteri de neimaginat, dar și strategiile adoptate de luptătorii net inferiori dar care sunt nevoiți să apeleze la toată forța lor pentru a ține piept acestor ființe infame venite parcă dintr-un iad care nu le mai suportă depravarea și răutatea meschină pe care o poartă omenirii.

Au fost câteva momente în care subconștientul a preluat frâiele și am strigat, fără să-mi dau seama: „Nu cred așa ceva”!!!

Chiar dacă animația nu este la cel mai înalt nivel calitativ, sunt și momente în care nu prea se înțelege nimic în tot haosul creat, iar o parte substanțială din dialog constă în bălmăjirea unor vrăji din care n-am avut ce să pricep, că-s cuvinte anapoda legate împreună, Demon slayer: Mugen train impresionează prin acțiunea diversă și spectaculoasă, atât prin virulența cu care se revarsă peste spectatori, cât și prin inovația de care dă dovadă.

Pe la jumătate, hipnotizat de ceea ce vedeam, mi-am dat seama că încă mai am o oră de urmărit și nu știam cum poate fi depășit ceea ce văzusem până atunci. Aici a ieșit la iveală neștiutorul din mine, pentru că nici n-aveam idee ce mă aștepta în partea secundă a filmului.

Bătălia finală este de-a dreptul răvășitoare din toate punctele de vedere, atât ca intensitate ce-ți taie răsuflarea, cât și ca impact emoționant.

Ce să mai tura-vura, Demon slayer: Mugen train este un film excepțional, fenomenal, ravisant și demonic de original pe care-l poți înțelege fără probleme chiar dacă nu ai văzut și serialul de animație pentru că filmul nu te lasă de izbeliște, dezvoltă foarte bine personajele fără să pară că îți ține prelegeri narative, ci totul vine natural, semnul unui scenariu aproape perfect.

Sunt puține lucruri de reproșat lui Demon slayer: Mugen train, doar animația cam butucănoasă în anumite momente și cavalcada de denumiri de vrăji care, pentru mine, n-au avut vreo însemnătate, ar fi singurele supozitoare somnolente pentru că în rest filmul este fără cusur.

Și nu puteam să uit de ultimele două elemente care întregesc această minunăție de animație, emoțiile care fac să plouă torențial până și în cel mai arid deșert și coloana sonoră care m-a determinat, ceea ce este mare lucru, să las creditele de final să curgă până la ultima secundă pentru că nu puteam să mă dezlipesc de melodiile din film. Dacă până și melodia din serial a fost folosită și la Olimpiada de la Tokyo, vă dați seama ce impact a avut.

Așa că nu-mi rămâne de făcut decât să vânez și serialul, că este scurt și îl rașchetez rapid, dar nu înainte de a-i antama pe cei patru eroi să-mi apere 10 vagoane ceferiste.

5 out of 5 stars (5 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

The tower

Am vrut neapărat să revăd The tower (Ta-weo) doar din ambiție să îl am și …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *