Ex-Machina

Ex machina

4 out of 5 stars (4 / 5)

Ex Machina e un film pentru creier, pentru punerea în mișcare a celulelor nervoase.

Nathan, un excentric șef al unei companii inovatoare în domeniul tehnologiei IT, retras pe o insulă proprietate personală organizează un concurs al cărui premiu este o săptămână petrecută cu el pe acea insulă, o săptămână în care un fericit tocilar va avea șansa să afle în premieră, cu un an înaintea restului lumii, o descoperire epocală.

Intră în scenă fericitul câștigător, Caleb, un programator angajat la compania lui Nathan.

Preluat de un elicopter, este dus în mijlocul pustiului, la mama dracului în praznic, unde îl întâlnește  pe Nathan care îl întâmpină amiabil și îl pune la punct cu programul săptămânii.

De asemenea, îi dezvăluie și despre ce avans tehnologic este vorba, nici mai mult, nici mai puțin, de prima inteligență artificială care trebuie supusă unui test Turing pentru a determina dacă este atât de avansată încât să rupă bariera dintre artificial și uman.

Așadar facem cunoștință cu Ava, un android cu înfățișare parte de robot, parte de om.

Începe testarea propriu-zisă și filmul schimbă oarecum modul de desfășurare, fiind prezentat ca o succesiune de sesiuni de testare întrerupte de inevitabilele ședințe de concluzii.

Evident că nimic nu e ceea ce pare la prima vedere, că fiecare sesiune ridică și mai multe întrebări, că răspunsurile la acele întrebări nu fac altceva decât să adâncească misterul.

Asta e povestea în mare, am reușit să sintetizez în câteva cuvinte fără să dau prea multe din casă pentru că vă asigur, veți fi aruncați dintr-un colț al convingerilor personale într-un alt colț al îndoielilor asupra propriei existențe.

E un film pur SF dar terifiant de credibil, pictând un viitor poate nu chiar atât de îndepărtat pe cât am crede sau atât de imposibil pe cât l-am dori.

Bugetul este unul micuț, așa că nu trebuie să vă așteptați la cine știe ce desfășurare impresionantă de forțe din punct de vedere vizual, cum am zis și la început, acest film se adresează creierului, regizorul și scenaristul, Alex Garland, reușind să conceapă o poveste captivantă, chiar dacă nu originală, dar care te ține în suspans pe tot timpul filmului pentru că ți se dau doar bucățele de informații, astfel încât nu știi la ce să te aștepți de la scena următoare.

Totuși, cu banii puțini avuți la dispoziție, mediul creat, și anume reședința lui Nathan arată impecabil, o îmbinare între arhaic, rustic pe de o parte, și tehnologia avansată pe care doar o visăm la acest moment, pe de altă parte. Această îmbinare nu e pur întâmplătoare, are un scop bine definit, pe care îl descoperi abia mai târziu.

Ava, androidul cu o conștiință proprie, arată remarcabil, se comportă exact ca un om, o altă îmbinare cu mesaje subliminale, a fost realizat prin utilizarea a miliarde de informații obținute prin hăcuirea tuturor telefoanelor mobile din lume pentru a obține imagini cu mișcări faciale, cu limbajul corpului, pentru a stăpâni la perfecție orice emoție.

Odată cu primele sesiuni de testare a androidului încep problemele lui Caleb care începe să dezvolte sentimente pentru Ava, deși e conștient că până la urma urmei e doar un robot, nu se poate stăpâni.

La rândul ei, hai să îi zicem ea androidului, din moment ce are construcția unei femei, Ava pare că are sentimente reciproce.

Sau nu, oare acele sentimente fac parte din test, până la urmă nu mai știi cine e testat, Ava sau Caleb?

Cine e supus testării? Inteligența artificială pentru a afla dacă se poate integra în societatea umană, sau umanitatea, pentru a afla dacă e capabilă să își ducă existența alături de inteligența artificială, care cu cât se va dezvolta mai mult, cu atât va deveni mai greu de depistat?

Oare e posibil ca un om să iubească un robot sau un robot să se îndrăgostească de un om? Să devină, un surogat, dar nu unul programat, ci unul cu emoții, sentimente și gânduri proprii?

Și întrebările ridicate la fileu de film nu se opresc aici, sunt mult mai multe, unele chiar mai terifiante de atât, dacă vă puteți imagina.

Te pune pe gânduri dacă omul chiar are o conștiință proprie, dacă are cu adevărat liberul arbitru sau totul e deja programat încă dinainte de a ne naște, și înainte să sară religioșii cu Biblia, nu, nu mă refer la o programare din partea lui Dumnezeu.

Oare acțiunile pe care le întreprindem sunt rodul propriei noastre gândiri sau reprezintă de fapt un cumul de stimuli, de informații preluate din subconștient care se ordonă creierului ce să facem și noi să avem impresia că deciziile ne aparțin? Ar mai fi multe de spus, deja a doua jumătate a filmului devine tare filozofică dar și foarte antrenantă.

Dacă prima parte se desfășoară într-un ritm lent și lin, aproape plictisitor pe acolo, cu multe dialoguri, o mare parte din ele antrenante dar și câteva de umplutură, care nu aduc nimic nou poveștii, partea secundă, din care nu am dezvăluit nimic, calcă pedala de accelerație și povestea o ia la galop, avem parte și de ceva acțiune, dar nu vă imaginați cine știe ce, o mare parte din secrete ne sunt dezvăluite, totul avansează rapid. Unele întorsături de situații le anticipezi, dar altele te iau prin surprindere.

Stop, că iar mă ambalez și poate scap vreun spoiler.

Actorii sunt mulți, vreo 3, în mare parte necunoscuți, doar de Oscar Isaac am auzit și asta doar pentru că va juca în Star Wars, el îl interpretează pe excentricul, bețivul, bădăranul dar și excepțional de inteligentul Nathan, Domhnall Gleeson este Caleb cel cu profunde probleme de interpretare a unor stimuli, care nu știe dacă e corect să iubească un robot sau dacă sentimentele sunt reciproce.

Revelația e însă Alicia Vikander, superba actriță care dă viața Avei, deși doar fața este cea care i se vede pe parcursul filmului însă e suficient, interpretarea ei e excelentă, reușește să joace un robot care la rândul lui încearcă să întruchipeze un om.

Filmul e mult mai complicat decât am reușit eu să descriu, se leagă de temporalitate, de conștiința umană, dacă existența ei e programată sau dobândită și alte și alte probleme legate de însăși scopul umanității pe acest Pământ, chiar de calitatea de divinitate pe care omul caută să o dobândească și repercusiunile pe care le-ar avea jucatul cu ceva ce nu înțelegem.

Puncte negative nu prea am găsit, poate doar o lipsă de originalitate pentru că am mai văzut filme care atacă un astfel de subiect, unele chiar mai criptice și incitante. De asemenea, e un pic previzibil, în mare parte îți cam dai seama după a doua jumătate la ce să te aștepți, iar finalul e unul destul de slăbuț, dezvăluit încă din prima parte a filmului.

Un film de nota 8, se putea mai mult, dar per ansamblu, foarte bun, care chiar te pune pe gânduri și te întrebi ce ai face dacă într-un viitor apropiat ai fi obligat să împarți planeta cu niște roboți conștienți. Terminator sau nu?

Trailer

Link IMDB

Link RottenTomatoes

Link review

About admin

Check Also

The Marvels

The Marvels

A sosit momentul mult așteptat pentru ca The Marvels să schimbe totul, așa cum se …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *