Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
(3,5 / 5)
Kingsman e un serviciu secret independent cu spioni antrenați până în măduva oaselor care i-ar face de râs pe James Bond și Jason Bourne.
Film pornește în trecut, cu o acțiune antiteroristă eșuată care are ca rezultat moartea unui dintre agenții Kingsman.
Sărim înainte, peste 17 ani și facem cunoștință cu familia agentului mort, nevasta înhăitată cu un bețivan bătăuș, băiatul, un pierde-vară cu potențial enorm, atât intelectual cât și atletic, dar irosit cu fel și fel de prostii delicvente.
În ală parte a lumii, facem cunoștință cu antagonistul filmului, un miliardar excentric care dorește salvarea planetei apelând la același clișeu folosit din ce în ce mai des în ultima vreme, acela cum că omul distruge planeta și singura modalitate de a salva planeta e distrugerea omului. Cum, necum, un alt agent mușcă țărâna și începe un concurs în vederea înlocuirii lui, fiecare agent având datoria de a face o propunere. Galahad, cel responsabil cu moartea primului agent nu are altă treabă decât să îl propună pe fiul acestuia, deși nu avea nici o pregătire înaltă, comparativ cu ceilalți candidați care provenea de la școli de rang înalt.
Mă rog, încep antrenamentele, din ce în ce mai dure și se duce cam jumătate din film până începe cu adevărat povestea, și anume încercările agenției de a-l stopa pe nenea cel rău, de aici încolo acțiunea trece pe modul turbo.
Cam atât în mare despre poveste, la bază nu e prea complicată, nici prea originală, că, deh, la ce să te aștepți de la un asemenea film, nici nu avea ce altă intrigă să aibă.
Așa, din vorbe, parcă nu pare cine știe ce film, doar ceva banal văzut de sute de ori, ăia buni trebuie să pună cu botul pe labe pe unul rău care crede că face ceva bun dar în realitate, nu face altceva decât să distrugă.
Punerea în practică e cea care face filmul acesta să fie unul foarte bun.
Se pornește el un pic mai greu, cu multă abureală și scene multe de umplutură, dar și când se pornește, te face să uiți că ai căscat gura de pomană aproape o oră.
Nu e ceva de reproșat, pentru că își rezervă ceva timp să ne pună-n temă cu caracterul personajelor principale, cu istoria agenției, cu scopul ei, nu ne aruncă direct în mijlocul luptei să ne întrebăm scărpinându-ne în cap ce dracului se întâmplă, așa cum fac majoritatea filmelor.
Deși prima oră e oarecum una introductivă, chiar dacă sunt câteva scene inutile, fiți siguri că avem parte de niscai scene de acțiune excelent regizate, pline de adrenalină, suficient de bine plasate încât să nu ne plictisim.
În schimb, a doua jumătate a filmului practic explodează în acțiune, și nu din aceea banală, văzută în toate răgăliile de filme.
Avem parte de scene de acțiune stilizate, modul de filmare și prezentare al unora dintre ele aducând mult cu benzile desenate, altele cu jocurile video, astfel încât e posibil ca filmul să nu fie pe placul tuturor. Însă coregrafia lor este de excepție, parcă asiști la un balet violent și grotesc, credeți-mă, filmul e foarte violent, mai ales infama scenă din biserică, unde totul se desfășoară într-un anume stil de îți stă senzația că tu ești cel care halucinează, care nu vede bine, iar violența exacerbată îți pompează adrenalină de îți face inima să îți decoleze din piept.
Atmosfera e una ciudată, o combinație între aerul aristocrat al Angliei boeme, cu costume clasice, scoase de la naftalină de acum 50 de ani, cu mașini la fel vechi și modernismul zilelor noastre, cu sateliți de ultimă generație, fel și fel de gadgeturi care de care mai sofisticate, tehnologie încă inexistentă astfel încât nu știi ce să faci, să îți iei ceaiul de la ora 17 sau să te ascunzi în primul buncăr care îți iese în cale să te pui la adăpost.
Ptiu, nu mai zic de muzică, coloana sonoră e și ea cam ciudățică, sunt momente în care se pliază perfect pe acțiune, o completează la perfecție, dar sunt alte momente care contrastează cu ceea ce vedem pe ecran, avem parte secvențe de o cruzime infinită acompaniate de o muzică veselă care îți creează un sentiment tare ciudat, pe de o parte, te ia cu greață când vezi ce se întâmplă, pe de altă parte, îți vine să dansezi când auzi muzica antrenantă.
Regizorul filmului, Matthew Vaughn, cel care a regizat Kick Ass și X Men First Class, reușește să transpună perfect pe marele ecran emoțiile, acțiunea și atmosfera prezente în benzile desenate, chiar dacă pe alocuri exagerează destul de mult, mai ales într-o secvență unde totul e atât de nerealist și plin de culori care de care mai extravagante încât ai impresia că urmărești niște desene animate psihedelice.
Filmul colcăie de actori de renume, de la Colin Firth, cel care dă viață elegantului, dar durului Galahad, Michael Caine, conducătorul agenției dar foarte îmbătrânit ți în pragul pensiei, până la Samuel L. Jackson, antagonistul cu gânduri mărețe de eradicare a populației dar căruia i se face rău la vederea unei picături de sânge.
Alegeri oarecum ciudate la prima vedere, cel puțin pe Colin Firth nu mi l-aș fi imaginat într-un film de acțiune de asemenea anvergură, iar pe Samuel L. Jackson nici atât într-un rol negativ atât de colorat ca interpretare.
Nu am pomenit de personajul principal, Eggsy, învățăcelul care trebuie să treacă rapid de la șmecheriile stradale la importanța și seriozitatea unei misiuni de salvare a planetei, el este jucat de un necunoscut pentru mine, Taron Egerton. E prototipul golanului crescut într-o zonă defavorizată, cu știința străzii, care nu pune prea mult accent pe reguli și legi și care încercă să supraviețuiască pe cont propriu. E interesant de urmărit transformarea lui dintr-un huligan destinat pușcăriei într-un gentleman care-și pune interesele proprii pe plan secund când vine vorba de binele țării.
Am cam lăudat filmul, nu? Are și niște bube pe care le-am cam dezvăluit, durează prea mult dezvoltarea personajelor, înțeleg că e nevoie de așa ceva, dar jumătate de film e cam mult totuși, nu suntem retarzi să avem nevoie de repetiție ca să înțelegem, ne prindem in prima (adică asta sper, deși e posibil ca unii nici acum să nu fi înțeles care-i treaba).
De asemenea, unele secvențe sunt cam prea exagerate și pune în umbră realismul filmului (nu că restul ar fi foarte real, dar totuși, capete explodând în culorile curcubeului e cam mult).
Și cam atât, altceva nu prea am ce să reproșez filmului, o acțiune antrenantă cu destule accente comice, plus niscai dramă, un film perfect pentru o doză de adrenalină concentrată, nota 7, tocmai că e un pic prea lung, niște secvențe de început scoase și nota s-ar fi dus la 8.
Trailer
