Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Netflix a dat drumul unui puhoi de filme interesante într-un timp scurt, Fractured fiind unul dintre ele.
E pe bază de mindfuck, așa că voi ține povestioara despre film la un minimum absolut.
Sam Worthington (totuși puteau găsi pe unul mai bun) este Ray Monroe, un soț și tată ce-și conduce familia la socri pentru Ziua Recunoștinței.
Pe drum, fetiței Perri îi vine să facă pișulică, Ray oprește la o benzinărie și cât își face de treabă pe acolo, Perri suferă un accident. Cei doi soți dau năvală spre cel mai apropiat spital pentru un consult.
Din fericire pentru ei, un spital se află nu foarte departe, dar odată ajunși acolo, atmosfera devine una ciudată, parcă se simte în aer că este ceva în neregulă.
Ei bine, sentimentul neliniștitor devine realitate în momentul în care Ray, furat de somn câteva ore, cât fetița lui este consultată, se trezește și nu-și mai găsește familia.
Și de aici încolo Fractured începe să ne fractureze imaginația pentru că scenariul este de așa natură încât te pune pe două piste total opuse, dar ambele la fel de plauzibile.
Ba aș putea spune, la cât de scrântit sunt, că se poate scoate de la naftalină și o a treia interpretare a evenimentelor ce se petrec pe ecran.
Nu am să vă spun care-s cele două piste, vă las să le descoperiți singuri, cine știe, poate voi vă veți închipui cu totul altceva.
Cert este că Fractured începe un du-te-vino amețitor cu mintea spectatorului și acest ping-pong vitezist te face să te îndoiești de propria-ți rațiune. Este clar că modul în care personajele se comportă, cum vorbesc și cum interacționează este unul ciudat, dar nu știi cum să interpretezi toate aceste informații.
Când ești sigur că ai deslușit misterul, că toate piesele se îmbină perfect spre o anumită rezolvare, poc, filmul scoate bâta de baseball și îți tuflește una în cerebel cu amănunte care te deraiază imediat de pe drumul ales și te trimite pe contrasens, fiind convins că de data asta soluția imaginată este cea corectă.
Doar că bâta este la datorie și spectatorul mai primește câteva lovituri astfel încât până spre final nu mai știi ce să crezi.
Fractured este un thriller psihologic bine construit care-ți scoate mintea din hibernare, dar care te și amăgește cu fel și fel de tertipuri (dar care nu par așa la prima vedere) pentru a te arunca pe diverse drumuri fără ieșire. Trebuie să fiți atenți la fiecare linie de dialog pentru că în mare parte cuvintele au dublu înțeles și semnificații ascunse. La fel, sunt împrăștiate pe tot parcursul filmului fărâme de indicii care te vor pune pe un drum sau altul.
Regizorul Brad Anderson nu este străin de astfel de filme, profund psihologice sau extrem de tensionate, pentru că a mai regizat Session 9, El maquinista sau The call.
Așa că pentru cei care au văzut filmele astea nu o să fie o mare surpriză suspansul și permanenta stare de incertitudine pe care filmul ni le induce prin modul lui de desfășurare.
Unii ar putea spune că este previzibil (și eu mă număr printre ei) pentru că nu este greu să ghicești rezultatul corect, dar scenariul este unul bine construit, fapt ce mă miră ținând cont că scenaristul este Alan B. McElroy, cel care a scris „capodoperele” Wrong turn (vreo 5 dintre ele), și, prin indiciile picurate cu măiestrie, te determină să-ți schimbi opinia, să nu mai fii sigur pe tine.
Și șmecheria asta subliminală are o semnificație profundă pentru că nu ești singurul căruia îi este schimbată percepția.
Din păcate, finalul strică tot filmul, aș fi preferat ca misterul să fie lăsat nedezlegat, ca Fractured să nu aibă o finalitate concretă, să rămânem noi cu misiunea de a ne imagina propriul sfârșit pentru a ne da seama cât de sănătoși suntem la scăfârlie, plus că ar fi lăsat loc unor discuții delicioase între cei care ar fi crezut una din variante și cei care ar fi susținut-o pe cealaltă.
Tocmai din cauza acestui final nefericit, Fractured primește doar un 8.
(4 / 5)
Trailer:
