Ghost in the shell: SAC_2045 Sustainable war

Mă rătăcisem un pic pe Netflix, nemaiștiind pe ce să apăs Play când mi-a sărit în ochi anime-ul Kôkaku kidôtai SAC_2045 Jizoku kanô sensô sau Ghost in the shell: SAC_2045 Sustainable war.

N-am știut că este, de fapt, un fel de rezumat al primului sezon animat. Dar despre asta mai târziu.

🎬 Premisă

Suntem în anul 2045, duh, scrie-n titlu, lumea a căcărisit-o  grav, un dezastru economic a transformat radical societatea, iar avansul tehnologic este unul extraordinar, la tot pasul dai de cibernetică.

În acest univers își duce traiul Motoko, șefa grupării de mercenari GHOST, care s-a reprofilat pe meserie și acum îndeplinește misiuni pe principiul: Dai banii, a ta sunt.

Gașca ei este una hârșâită în lupte cibernetice și are experiență, așa că nu duce lipsă de muncă.

GHOST este antamată de un nene ce aduce mult cu Agent Smith din Matrix (chiar îl cheamă Smith) să pună mâna pe un personaj aparent extrem de valoros pentru guvern.

Și uite așa, o misiune ce părea relativ ușoară la prima vedere, că vorba aia, cât de greu este să încătușezi un singur om, se transformă într-o conspirație devastatoare pentru umanitate dacă o nouă specie de oameni va ieși la suprafață.

💭 Comentariu

Dacă este să arunc un epitet laudativ la adresa lui Ghost in the shell: SAC_2045 Sustainable war, atunci acesta este imaginativ.

Scoate la iveală niște concepte futuriste destul de alambicate, nu neapărat noi, dar bine dezvoltate, care îți vor încrunta serios ridurile de pe frunte prin complexitatea morală și îmbârligătura cerebrală la care se dedau.

M-a alergat ceva prin câmpiile cibernetice până am reușit să stăpânesc, parțial, hățișul de termeni tehnici care însoțesc povestea, dar odată ce m-am relaxat la cerebel, m-am putut bucura de-o poveste explozivă și plină de acțiune.

O fi un simplu anime, dar Ghost in the shell: SAC_2045 Sustainable war bate la poponeață multe dintre filmele live action pentru că secvențele de cafteală sunt multe, complexe, incitante și nu duc lipsă de grandoare-n bubuieli mirobolante, dar și în ciomăgeli personale de toată frumusețea.

Animația este un pic ciudată, dar este ceva specific anime-urilor (cel puțin așa tind să cred, că n-am văzut multe), dar nu-i greu să te obișnuiești cu acel stil diferit de Hollywood.

Olelei, muică, anula-mi-ai votul la Eurovision, câtă acțiune are filmul, și una care nu se rezumă doar la câteva scene repetate la infinit, ci variază mult de tot, avem soldați invizibili, roboți cibernetici, androizi, cyborgi, tancuri, elicoptere, postumani nu care nu este bine să te pui rău, avem de toate încât n-ai cum să fii plictisit de partea cinetică a filmului.

Unde dă cu ciocanu-n șurub filmul este fix la ceea ce făceam referire la început. Nu este un film, este doar un scurt eseu bazat pe serial.

Și se simte din plin pentru că firele narative apar și dispar cu o viteză uluitoare, la fel ca și personaje care păreau esențiale la început, dar aflăm rapid că nu prea contează.

De fapt, filmul te face de vreo 3-4 ori să crezi că ai în față personajul negativ, ca după câteva minute să fie trecut la categoria „Și alții‟.

Scenariul este ciopârțit, este ca și cum Gina Pistol (p-asta ce o mai știu dintre vedetele autohtone) vrea să ne citească À la recherche du temps perdu de Marcel Proust în doar 2 ore și asta rupe fluența ritmului narativ, că nu mai știi unde să îți concentrezi atenția din cauza multiplelor puncte de interes.

N-am reușit să înțeleg pe deplin povestea în totalitatea ei, mi-am dat seama pe la mijloc, cam după prima oră, când lucrurile încep să o ia razna, că este ceva putred, că lipsesc niște instrucțiuni de asamblare și că scaunul de la IKEA va avea la final un al cincilea picior poziționat favorabil pentru o penetrare nedorită.

🏆 Verdict

Ghost in the shell: SAC_2045 Sustainable war  nu este cel mai bun anime urmărit, nici pe departe, pare un lucru făcut de mântuială, să mai zică Netflix că are o altă producție lansată.

Însă unde pierde în coeziune, recuperează în acțiune.

Părțile lipsă din povestea ciuntită sunt astupate de confruntări SF meseriașe care mai elimină din amărăciunea degustării unui scenariu cu de toate care-ți provoacă indigestie figurativă.

Amu` nici n-am de gând să mă pun să casc gura la serial, să-mi completez cunoștințele, că am văzut că este jale pe procentaj, așa că mă rezum doar la filmul de față.

Balansând negativul cu pozitivul, Ghost in the shell: SAC_2045 Sustainable war ia de la mine 6 creiere cibernetice, înclin balanța spre plus pentru că are un final emoționant.

3 out of 5 stars (3 / 5)

Trailer:

IMDB

Rotten Tomatoes

About admin

Check Also

Alice in Borderland

Alice in Borderland

Primul serial văzut în 2025 a fost Alice in Borderland de pe Netflix. Și bine …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *