Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
(1,5 / 5)
Gods of Egypt continuă trendul din ultima vreme al filmelor realizate după povești naive de adormit proști, povești din vremuri imemoriale, adică după Biblie (vezi Noah și Exodus) și legendele zeilor egipteni, așa că iată-ne în Egiptul antic, o perioadă în care zeii erau la tot pasul, făcând-și de cap și cam rupându-li-se de sărăciile de oameni.
Cu o singură excepție, Osiris, care are un suflet măreț și își conduce regatul având grijă și de oameni, indiferent dacă-s bogați sau sărăntoci. Numai că a venit vremea să paseze coroana urmașului său, adică lui Horus, fiul său cam petrecăreț și cam nepotrivit pentru rolul de rege, dar dacă pe ăsta îl ai, cu ăsta defilezi.
Numai că în timpul încoronării își face apariția Seth, fratele lui Osiris, rege peste deșert, care s-a săturat de atâta nisip și vrea să fie rege peste tot, să petreacă și el în verdeață.
Se pune de-o răzmeriță, Horus rămâne făr` de ochi, Seth învinge și instituie domnia terorii, înrobind întreg Egiptul. Sărim un pic înainte și facem cunoștință cu Bek, un muritor de rând și de foame și a lui gagică Zaya, alte nasoleli se petrec și cum-necum, Bek îl scoate din exil și îl trezește din beție pe Horus, creând o improbabilă echipă în scopul lor comun de a-l detrona pe Seth.
Astfel începe o aventură trepidantă și tumultoasă în care cei doi au de răzbit prin fel și fel de situații care de care mai periculoase și imposibile și de înfruntat o grămadă de nații de ființe supranaturale, de monștri imenși, de zei cu capsa pusă, de creaturi ale tărâmului de sub noi și așa mai departe.
La prima vedere pare că Bek, omul insignifiant, nu are nimic de adus în acest duo inedit dar Horus, slăbit din cauza lipsei vederii, este nevoit să se bazeze pe el și în curând află că nu e chiar atât de inutil pe cât credea la început. De cealaltă parte, Bek îl urmează sfințește pe Horus în demersul său de a-și recuceri tronul ca urmare a unei promisiuni care i-a fost făcută de zeul cerului, vă las să aflați singuri ce promisiune și dacă s-a ținut de ea. Astfel, se creează o simbioză neașteptată care funcționează din ce în ce mai bine pe parcursul filmului.
Cam asta-i pe scurt povestea din Gods of Egypt , însă rar mi-a fost dat să urmăresc un film care să-mi genereze atâtea sentimente contradictorii. Pe de o parte, e prost de dă în gropi, pe de altă parte, în anumite momente chiar este excelent.
Trec peste povestea ridicolă, e cea mai mică problemă a filmului. Însă nu pot trece peste modul de realizare al peliculei, în cea mai mare parte te nenorocește vizual, multe dintre efectele generate pe calculator sunt execrabile, put a falsitate de la o poștă și te scot imediat din atmosferă. Chestia asta se observă mai ales când zeii se transformă în niște vietăți mitologice dar care arată tare mecanic, atunci CGI-ul dă un chix imens, arată a desene animate, a film pentru copii, cu atâtea culori, bling-bling, gloss și străluciri de îți strică ochii și la un moment dat nu mai înțelegi nimic, vezi doar niște grămezi de pixeli din care sar scântei și atât. Groaznic.
Și fundalurile arată extrem de fals, practic se vede delimitarea dintre actori și ecranul verde în fața căruia au jucat pentru că sunt înconjurați de o aură, de parcă ar fi desprinși din niște picturi bisericești.
Ah, uitai să menționez că Osiris și Seth sunt odraslele lui Ra pe care-l întâlnim undeva, deasupra Pământului, într-o barcă solară și care se află într-o luptă permanentă cu Apophis, spiritul antic al răului al cărui scop era să-l beștelească pe Ra și să cufunde Pământul într-un întuneric etern. Alte secvențe false ca dracu, probabil li s-a terminat bugetul pentru că din Apophis se vede doar ditamai gura (care poate înghiți chiar și întreg Nilul) cu un șirag impresionant de dinți dar restul trupului este învăluit de fum.
Culmea e că alte efecte speciale arată de excepție, mai sunt destule orătănii prin film care chiar impresionează prin design și vizual, aveam impresia că la film au lucrat două echipe separate, că prea e mare discordanța între efectele speciale.
În schimb filmul e distractiv, nu e ceva memorabil, dar îți smulge niscai zâmbete, este destul de lejer, comic, nu se ia deloc în serios, acțiunea abundă și chiar e impresionantă pe alocuri, deși povestea e trasă de păr și personajele se bazează prea mult pe noroc, ba apare din neant câte o salvare, ba stau bine cu ghicitul și norocul.
Actorii principali sunt niște necunoscute totale pentru mine, doar Gerard Butler ce e mai răsărit dintre ei. Mai apar în plan secundar un Geoffrey Rush și viitorul (de fapt, actualul) Black Panther. Nah, ce să zic despre actorie, doar că din nou se recurge la veșnicul “white-washing”, adică hai să punem actori mai albi ca laptele să interpreteze roluri de egipteni. Și cât de deconcertant e să auzi un egiptean rupând-o pe-o engleză cu accente scoțiene, Gerard nici măcar nu s-a chinuit să își ascundă accentul.
Moda asta mi se pare de-o stupizenie absolută, înțeleg că trebuie nume mari să atragă pulimea la film, dar măcar tu, ca regizor, pune biciul pe ei, fă-i să-și ascundă accentul, dă-le cu o mână de vopsea pe corp, să arate cât de cât a egipteni, pune-i la treabă, să-și merite cecul încasat, las-o dracului de treabă, chiar în halul ăsta nu se poate.
Nu înțeleg cum Alex Proyas, cel care a regizat filme excelente precum The crow, I, robot și, mai ales, Dark city, a putut să vomită atrocitatea asta. Să nu mai zic ce reacție de cretin a avut când lumea i-a criticat creația, s-a oripilat de zici că a regizat un Citizen Kane și nu o porcărie cruntă.
Și se miră producătorii de ce nu au succes asemenea filme. Păi cum dracu să aibă succes filme precum Gods of Egypt dacă sunt făcute în bătaie de joc.
Deși am zis că e destul de distractiv și excelent pe alocuri, momentele de tâmpenie divină sunt prea multe pentru a-i da o notă de trecere, așa că mai mult de 3 nu pot să-i acord.
Trailer
