Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Godzilla: City on the edge of battle este al doilea film din trilogia animată SF disponibilă momentan pe Netflix cu Godzilla în prim-plan, trilogie pornită de Godzilla: Planet of the monsters și finalizată de Godzilla: The planet eater.
După evenimentele din primul film, ce n-au avut efectul scontat, cu Godzilla supraviețuind atacurilor oamenilor ce doreau să-și reînsușească planeta, Haruo Sakaki este lovit în aripă și zace rănit într-o rână de pădure.
Însă miracolul apare la orizont sub forma unor umanoizi care au reușit să se adapteze condițiilor vitrege de pe planetă și care ar fi oameni, dar n-ar prea fi oameni, având anumite caracteristici speciale.
Acest trib denumit Houtua a reușit să găsească o modalitate de a conviețui lângă Godzilla, Dumnezeul actual căruia Gaia i se supune.
Dar oamenii, alături de două specii extraterestre pe care nu le-am pomenit în primul film să nu divulg surpriza, Exif și Bilusaludo, nu vor s-o dea la pace așa ușor și pun la cale un alt plan, mai îndrăzneț și mai periculos, pentru a-l înfrânge pe Godzilla. Acum sunt mai încrezători pentru că vor avea parte de un ajutor nesperat.
Se simte o diferență enormă de calitate în ceea ce privește scenariul, dacă Godzilla: Planet of the monsters a fost un eșec răsunător pe partea de poveste, aici adaosul a altor 2 scenariști a adus un suflu nou în firul narativ care acum este coerent, interesant și plin de vervă.
Deși avem și aici aceeași structură clasică, o primă parte extinsă plină de lăbăreală demagogică, planificare strategică și filozofie profundă demnă de un pahar de Săniuță, urmată apoi de bucata finală de bătălie, Godzilla: City on the edge of battle ne propune o poveste beton, cu concepte prea avansate pentru o animație, demne de un SF de toată frumusețea. Chiar dacă m-a bătut la cap cu diverse paranghelii liturgice despre fel și fel de percepte morale și dileme existențiale, filmul nu insistă atât de mult pe aceste concepte ca Godzilla: Planet of the monsters și trece mai repede la acțiune.
Aici animația este superbă, este un stil cu care te obișnuiești mai greu, nu este atât de viu colorat și copilăresc precum stilul american, aduce a ceva mai bătrânesc, mai clasic, mai apropiat de desenul manual, dar arată excelent.
Intensitatea confruntărilor cu pantagruelicul Godzilla este la un nivel stratosferic, iar frumusețea exploziilor și diversitatea atacurilor transformă animația într-o producție palpitantă cu un Godzilla mult mai supărat și mai plin de motricitate, care nu mai stă ca o stană de piatră, și produce ravagii și mai mari de data asta, fiind mult mai cătrănit pentru că și trio-ul speciilor care-l atacă a pus la cale o strategie inteligentă și plină de surprize.
Au fost momente, unele statice, ce-i drept, în care Godzilla era atât de bine desenat încât părea smuls dintr-un live action de sute de milioane de dolari.
Fără să intru mai mult în detalii, pot scrie că aici se întâmplă multe lucruri care îți atrag atenția, apar tehnologii neîntâlnite în prima animație, dăm și peste personaje clasice ale universului Godzilla și, ceea ce important în viziunea mea, protagoniștii capătă caracteristicii definitorii proprii, le poți deosebi acum, nu mai sunt o masă amorfă la grămadă, toți pentru unul și unul pentru toți.
Fiecare specie are propria mentalitate și idei polarizante în ceea ce privește rezolvarea problemei numită Godzilla, fapt ce declanșează conflicte interne perturbatoare la nivel ideologic și care ne arată cine este adevăratul inamic al vieții în general.
N-au cum să-ți scape mesajele cu profund simbolism social care, fără să te bată la cap prea rău, îți arată cât de inutilă este rasa umană la nivel global, monștrii sunt prezenți peste tot, care la propriu, care la figurat.
Godzilla: City on the edge of battle este cu mult peste Godzilla: Planet of the monsters din punct de vedere calitativ, cu o poveste bine încleiată, fără luxații cerebrale, cu personaje mai umanizate, dar al cărui scenariu pe alocuri pare scris de un popă intrat în transă religioasă pentru că insistă prea mult pe liturghii divine și pilde biblice. Însă am uitat repede de încercarea de spălare a creierului pentru că acțiunea furibundă și spectaculoasă deviază mintea de la subiecte periculoase, generatoare de scandaluri virtuale între pioși și atei.
Rămâneți până la final de tot pentru că mai sunt ceva scene după credite, iar eu îmi iau zborul lăsând în urmă 8 bombe termice.
(4 / 5)
Trailer:
