Godzilla: The planet eater

Godzilla: The planet eater reia firul poveștii de la finalul lui Godzilla: City on the edge of battle care îi găsește pe eroii noștri umanoizi învinși din nou de divinitatea supremă care domină Terra.

Nimic nu pare în stare a-l distruge pe Godzilla, nici măcar MechaGodzilla reinterpretat din partea secundă a acestei trilogii animate.

Între cele 3 specii cu formă umană, Om, Exif și Bilusaludo, apar tensiuni cu privire la strategie de supraviețuire ce va trebui adoptată acum, după ce și arma supremă pe care s-au bazat a dat greș și Godzilla a ieșit din nou învingător.

Dar surprizele nu iau sfârșit aici, mai există o speranță de victorie, dar ea nu vine de pe Terra, nu vine nici măcar din acest univers, ci dintr-unul paralel, și se transformă în cel mai formidabil oponent pe care Godzilla l-a întâlnit până acum.

O entitate distructivă este invocată și își face apariția dintr-o dimensiune diferită și necunoscută legilor fizicii care guvernează acest univers. Numele ei va rămâne secret pentru că odată rostit va aduce cu sine extincție planetară. De data asta Godzilla va avea mult de furcă, va reuși să iasă din nou victorios?

După dezamăgirea numită Godzilla: Planet of the monsters, trilogia și-a spălat păcatele cu Godzilla: City on the edge of battle, așa că așteptam un final apoteotic, o confruntare titanică demnă de un asemenea personaj.

Vai de știuletele meu ofilit, cât de prost poate fi acest film.

Cei doi scenariști care s-au băgat la al doilea film au dispărut din peisaj și a rămas singur pe metereze Gen Urobuchi, cel care a scris gogomănia din prima animație a trilogiei. Și asta se simte din plin.

Revin discuțiile filozofice despre orice și scenaristul ne bate la cap cu concepte precum renaștere, transcendență, meditație, rugăciune, puritate sufletească, existențialitatea existenței, ciclicitatea ciclului vieții, paroxismul religios, liberul arbitru care a primit cartonaș roșu de la băieții inteligenți, turma de bovine care merge singură la tăiere, ce să mai, atâtea concepte „mătafizice‟ de m-a luat durerea de cap.

Din acest punct de vedere Godzilla: The planet eater este crâncen până la nivel de tortură fizică, ajunsesem să nu mai suport perorațiile unui anume personaj, vinovat de toată această liturghie limbricoasă despre sensul existenței și scopul vieții pe planetă, oricare planetă.

Până și antagonistul divin, monstrul cu care se luptă Godzilla, primește o altă origine, este reinterpretat la nivel simbolic, nu mai este o prezență fizică, devine ceva abstract, plin de paradoxuri de genul atinge, dar nu poate fi atins sau există, dar nu poate fi dovedit sau lovește, dar nu poate fi lovit sau arde, dar este rece.

Simțeam că-mi bubuie capul de atâta filozofie retorică religioasă despre găsirea păcii interioare, despre atingerea scopului suprem care poate fi aflat doar în moarte sau despre mesaje aberante antitehnologie. Și aici este un paradox, deși transmiteau idei reale, avertizări concrete și explorau teme universale despre relația om-natură, creație-distrugere, tehnologie-regres, filmul este nenorocit de plictisitor. Introspectiv, dar totul are o limită, nu poți umple filmul de baliverne moderne filozofice fără a găsi un echilibru.

Ca atare, timpul destinat luptelor în care Godzilla este implicat aproape că nu există. De fapt, Godzilla nu face nimic în filmul de față, doar stă, pentru că alții îi rezolvă problema, evident tot la nivel filozofic.

Dați-vă bă dracului cu toată poliloghia voastră teologico-spirituală, nu este un curs de misticism divin, este o animație care presupune confruntări între monștri, chit că ei sunt reprezentări fizice ale unor percepte intangibile.

Ce să mai zic despre Godzilla: The planet eater? Animația arată superb, designul monstrului care îl atacă pe Godzilla este complet diferit de imaginea cu care am fost obișnuiți, dar tot arată amenințător.

Din nefericire, nu se întâmplă nimic palpitant, nici măcar în scurta confruntare a celor 2 creaturi separate de o dimensiune spațiu-timp, încât să facă să merite cele vreo 75-80 de minute de chin ezoteric la care am fost supus în acest film.

Înțeleg că Godzilla este un simbol al puterii distructive a umanității, dar prea se exagerează cu insistența pe această temă, așa că nu am cum să îi aduc drept ofrandă pe altarul sacrificiului mai mult de 3 capete.

1.5 out of 5 stars (1,5 / 5)

Trailer:

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

Godzilla: Planet of the monsters

Pe Godzilla: Planet of the monsters l-am descoperit pe Netflix căutând alt film cu Godzilla, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *