Godzilla: Final wars

Pentru a aniversa jumătate de secol de filme, Toho a scos pe piață Godzilla: Final wars, un film omagiu adus longevivei francizei care datează tocmai din anul 1954 și care încă mai supraviețuiește și în zilele noastre.

Nici nu știu de unde să încep în prezentarea premisei pentru că scenariul este extrem de încărcat de fire narative care sunt împrăștiate în toate direcțiile ca tentaculele unei caracatițe bete.

O fosilă a unui monstru imens, Gigan, este descoperită și, coincidență sau nu, Terra este vizitată de o navă extraterestră, o civilizație mult evoluată ce vine de pe planeta X.

Acești xilieni aduc cu ei o veste teribilă, un asteroid va urma să facă schimb de scoarță cu Terra și doar xilienii ne pot veni în ajutor.

Dar asta nu este singura problemă a planetei, parcă toți monștrii și-au sincronizat perioada sensibilă a lunii pentru că s-au trezit să atace simultan diverse orașe renumite ale lumii.

Și umanitatea ce să facă? Ba să pună la cale un plan de a scăpa de asteroid, ba să facă într-un fel să elimine toți monștrii înainte de a fi prea târziu? Că dacă prăpădesc asteroidul și lasă monștrii liberi sau viceversa, oricum planeta e sortită pieirii.

Ah, și în film apare și Godzilla.

Povestea este mult mai complicată de atât, nimic nu este ceea ce pare la prima vedere și am rămas impresionat de cât material narativ a putut fi îngrămădit în 2 ore de film.

Godzilla: Final wars este realizat în stilul clasic și inconfundabil al filmelor japoneze cu acest personaj fictiv în prim plan. Dacă nu ești obișnuit cu această modalitate de prezentare vei urî din toată inima filmul, pentru că este de un kitsch absolut, dar unul voit, intenționat, așa sunt aceste producții.

Monștrii, și sunt o grămadă, poate chiar prea mulți, sunt doar niște oameni în costume sofisticate (în mare parte), și asta se vede cu ochiul liber, nici măcar nu se sinchisesc să ascundă acest aspect, pentru că monstrălăii au cinetică umană, se mișcă exact ca oamenii. Iar decorurile folosite sunt în mare parte miniaturi, din nou, un lucru extrem de evident, de până și Adrian Puradelu` Miracol s-ar simți un Gargantua printre acele clădiri.

Știam la ce să mă aștept, japonezii țin cu dinții la această tradiție, chiar dacă filmul este ultimul din Millennium era, apărând în 2004, efectele speciale computerizate sunt reduse la minimum, tot omu-n costum este baza, ca în primul film din 1954.

Și, mă rog, cu cine se caftește în film? mă întrebați voi telepatic.

Simplu, cu toți.

Odată ce am trecut peste cringe-ul decorurilor bizare și al monștrilor antropomorfizați, m-am lăsat cufundat în absurditatea acțiunii. Și nu exagerez, filmul colcăie de acțiune, nu degeaba este cel mai scump film japonez cu Godzilla. Chiar dacă toate decorurile sunt miniaturale, asta nu diminuează extravaganța exploziilor impresionante, a flăcărilor care abundă, a clădirilor care se dărâmă ca niște cutii de chibrituri (probabil multe asta și sunt) sau a luptelor intense, deși ridicole, dintre Godzilla și căcălăul de monștri care atentează la viața lui.

Filmul este un ghiveci plin cu fel și fel de ingrediente, multe împrumutate de la Hollywood, nu pot să trec cu vedere elemente din clasicele Star Wars, Independence day, Matrix sau chiar X-Men (la dracu, în film avem și mutanți). De asemenea, Godzilla: Final wars își bate pe față cucuruzul față de filmul Godzilla american din 1998, monstrul de acolo, rebotezat Zilla, își face și aici apariția și, pe lângă asta, avem și replici pline de venin aruncate spre filmul lui Roland Emmerich. Am râs la acea fază, chiar prea mult.

Are și o parte componentă prea infantilă, un fir narativ secundar destinat copiilor, ducând astfel la un film prea încărcat, sunt multe personaje de a căror soartă nu mă interesează.

Povestea este tare încâlcită, avem monștri caraghioși care se luptă pe Terra, o invazie extraterestră, un complot pentru îngenuncherea umanității, un asteroid care amenință planeta, gene mutante, căutarea punctului G (nu, nu ăla la care vă gândiți), precum și o relație tată-fiu picată din senin.

Godzilla, în clasicul stil al francizei, nu ne onorează prea mult cu prezența, dar și când apare nu stă la discuții, cei mai mulți adversari crapă imediat, că Godzilla n-are timp de stat la taclale, dar are și inamici cu care se luptă mai pe îndelete.

Arată destul de suplu în film, semn că încă nu s-a înfruptat cu shaorme nucleare, și este activ, are scheme de UFC, de arte marțiale, de box, este expert, ca tot omu` asiatic, în diverse stiluri de luptă orientale, expertiză pe care o pune la treabă.

De final ce să zic? Godzilla: Final wars este un film over the top, mai over de atât nu cred că se putea, cu actorie exagerată, efecte speciale ridicole, dar distractive, oameni în costume care calcă jucării în picioare și, per ansamblu, un omagiu adus filmelor cu Godzilla, de la prezența într-un rol important a unui actor din chiar primul film, până la multitudinea de adversari recognoscibili cu care Godzilla se înfruntă.

Este un film bun? Nu.

Este distractiv dacă îl accepți așa cum e? Da.

Eu m-am lăsat purtat de absurditatea totală a filmului și m-am amuzat teribil la cât de caterincă este Godzilla: Final wars, așa că îi combin 7 gene mutante.

3.5 out of 5 stars (3,5 / 5)

Link IMDB

Link RottenTomatoes

About admin

Check Also

King Kong

Am făcut eu King Kong din 1933 și Skull Island din 2017 și ratam King …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *