Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
(3 / 5)
Horrible bosses 2, pe româneşte, şefi de coşmar, staţi liniştiţi, nu e poveste reală, e comedie, nu film de groază.
Sincer, nu prea mai ţin minte exact cu ce a fost prima parte, dar măcar ştiu că pleacă de unde a rămas, cu cei 3 cretinei, Nick, Kurt şi Dale încercând să găsească niscai investitori pentru produsul lor minune Shower-buddy.
Nu trece prea mult timp şi evident că la câtă prostie le curge prin vene sunt traşi în piept de un mare şmecheraş, Bert Hanson, interpretat de Christoph Waltz.
Aduşi în pragul falimentului, cei trei concep un plan absurd, stupid, fără nici cea mai mică şansă de reuşită şi se pun pe treabă, încercând să-l răpească pe fiul bogătaşului şi să ceară eliberarea lui pentru suma de juma de milion de coco, atât cât le era necesar pentru a scăpa de faliment.
Evident că nimic nu merge cum trebuie, că totul ia o turnură neaşteptată şi în schema răpirii se implică activ chiar presupusa victima, fiul bogătaşului, Rex interpretat de captain Kirk, pardon, Chris Pine, care vrea şi el o bucată mai mare de felie din tort, vrând să se răzbune pe tac-su că nu-i acceptă toate excesele pe care le face, aşa că ţăcănitul se bagă şi el în schemă, dar nu cu juma de milion, ci cu 5 milioane.
Şi de aici încolo încep tot felul de peripeţii, care de care mai neverosimile şi pe care le aşteptai într-o asemenea de comedie.
Pe parcurs apar şi alte personaje din prima parte, Dave jucat de Kevin Spacey care acum înfundă pârnaia, Dean Motherfucker interpretat de Jamie Foxx sau Julia interpretată de focoasa Jennifer Aniston.
O pleiadă de actori de renume care însă nu reuşesc să facă prea mare lucru cu materialul avut la dispoziţie.
Nici nu aveam cine ştie ce mari aşteptări de la film, mai ales că primul nu a fost atât de bun încât să-l reţin mai mult timp dar parcă totuşi se putea mai bine.
E unul din acele filme care te ţine în permanenţă cu un rânjet întipărit pe moacă în aşteptarea unei glume excelente care să te facă să te caci pe tine de râs şi tot stai cu rânjetul pe buze până când îţi înţepeneşte falca şi gluma tot nu vine.
Cam aşa a fost pentru mine filmul, tot chicoteam, zicându-mi că gata, acum trebuie să vină poanta criminală, hai că poate la următoarea fază, nici acum, e clar, urmează ceva epic. Şi tot aşa până când am constatat că s-a terminat filmul.
Dar nici de aruncat la gunoi nu e filmul, te face să te simţi bine pe tot parcursul lui, chiar dacă nu te scutură de râs cu poantele, te destinde cât de cât.
Mi-a plăcut că nu a apelat prea mult la umorul de veceu, cum s-ar traduce pe la noi, adică nu am avut parte de prea mult gaguri cu băşini, spermă, căcaţi şi aşa mai departe, aşa cum majoritatea comediilor insipide din zilele noastre apelează tot mai des la asemenea poante groteşti pentru a scoate nişte râsete forţate a la seriale sitcom cu aplaudaci plătiţi.
Desigur, asta nu înseamnă că nu există asemenea glume, doar că nu se exagerează, sunt puţine şi nu foarte deranjante.
Partea comică, aia câtă e, vine mai ales din inepţia planurilor concepute de gaşca lui papuc, din naivitatea şi prostia lor, uneori sunt atât de inocenţi şi se cred infailibili, încât nu te poţi abţine să nu zâmbeşti deşi nu auzi vreo glumă.
Au fost şi momente în care m-am enervat pentru că o anumită glumă era lungită prea mult, repetată obsesiv până când te scotea din sărite şi îţi venea să urli: ajunge bă, că m-am prins, nu-s ca voi, să am nevoie de repetiţie infinită ca să îmi dau seama despre ce e vorba.
Mai aruncau şi câte un mişto cu privire la anumite vedete de la Hollywood, da, Sandra Bullock, şi tu eşti pe acolo, nu te face că nu ai auzit poanta despre tine.
Per ansamblu, scenariu amuzant, dar filmul nu se vrea a fi o amuzemie, ci o comedie, deci amuzant nu e suficient.
În fine, cam despre asta e vorba aici, 3 ciumpalaci rupţi în gură de foame care concep o idioţenie pentru a-şi salva curul de ţeapa în care singuri au intrat.
Am tot pomenit de cei 3 dar nu am apucat să zic şi cine sunt cei care le dau viaţă fraierilor: cei doi Jason, Bateman şi Sudeikis şi Charlie Day.
Cei trei se vede de la o poştă că se înţeleg bine, au o chimie bună între ei, sunt amuzanţi în ciondăneala lor, dar nimic ieşit din comun, cu un material ceva mai bun ar fi ieşit ceva excelent.
Sunt un pic rău când îi fac pe cei 3 cretini, de fapt doar 2 sunt cretini iar personajul interpretat de Jason Bateman e cel care se chinuie să îi aducă pe linia de plutire pe cei 2 prieteni aerieni care cred că totul se rezolvă cu o fugă sănătoasă, o vorbă bună şi o privire inocentă.
Surprinzător pentru un astfel de film, interpretările sunt foarte bune, era şi culmea ca un dublu oscarizat să dea o performanţă slabă. Christoph Waltz face ce ştie el cel mai bine, joacă rolul personajului negativ şi deşi nu apare prea mult în film, scurtele momente în care interpretează te fac să îl urăşti, să doreşti să i se întâmple ceva rău. Nici Chris Pine nu se lasă mai prejos, el având un rol ceva mai dificil de interpretat, ba e cel rău, ba e victima, ba e oaia neagră a familiei, ba e băiatul oropsit căruia i se refuză anumite pofte, ba e psihopatul ahtiat după bani, toate aceste mini-roluri sunt trecute cu brio de către Chris Pine.
Kevin Spacey din spatele gratiilor îşi joacă foarte bine rolul de şef nenorocit, te ia cu fiori pe şira spinării interpretarea lui, e şi amuzantă dar şi terifiantă în acelaşi timp, ţi l-ai dori şeful celui mai mare duşman al tău, că metodă mai bună de răzbunare nu există.
Şi Jennifer Aniston, o, mama, Jennifer, wow, nu ştiu ce naiba are în ea fătuca asta, dar e tare fierbinte, mă uit la ea şi să dea pe dinafară de frumoasă nu e, corp rotunjit pe ici, pe colo nu are, cam piticanie e, de apropiat de 50 de ani se apropie, dar să dea dracii de nu are ceva în ea de te înnebuneşte, l-a prins pe vino-ncoa şi nu-i mai dă drumul. Şi se pare că ştie şi ea prea bine acest lucru, alegându-şi comedii în care să apeleze la sex-appealul ei, deşi cel mai recent rol al său e o dramă excelentă.
Dar gata, că nu e vorba despre Aniston aici, ci despre film care, fiind o comedie, nu a avut cine ştie ce decoruri extravagante sau scene de acţiune pline de adrenalină ca să identific niscai erori.
Per total, un film uşurel, nu ai cine ştie ce mari aşteptări de la el, deci nici nu te poate dezamăgi prea mult, dar nici o notă ieşită din comun nu poate primi.
Sunt comedii care te ţin pe uscat mult timp ca apoi să-ţi trântească poanta care-ţi plezneşte venele, sunt alte comedii care te ţin într-o hlizeală permanentă, nici nu te omoară în râs, dar nici să-ţi tai venele de plictiseală nu e, ăsta face parte din a doua categorie.
Oscilez între nota 5 sau 6, cred că Jennifer a înclinat balanţa către 6. Încă aştept comedia care să merite un 8, de ce nu, chiar un 9, dar cred că mai am mult de aşteptat.
Trailer
