PRI 005 – Instant family
Instant family este una dintre acele comedii care au drept scop să te sensibilizeze până la lacrimi. Faptul că este bazată și pe o poveste adevărată nu face decât să contribuie la amplificarea acțiunii de forare a puțului lacrimar.
Mark Wahlberg și Rose Byrne sunt Pete și Ellie, un cuplu fericit, ocupat cu restaurarea unor locuințe degradate pe care le vând apoi la suprapreț, care nu mai sunt chiar la prima tinerețe, deci nici nu prea mai au chef să procreeze.
La un moment dat, în urma unei conversații încinse cu familia, cei doi se decid, cu surle și trâmbițe, să adopte un copil. De fapt, mai întâi vor să probeze marfa o perioadă sub forma asistenței maternale și dacă nu le convine, vor returna copilul.
Aleg o adolescentă de 15 ani, Lizzy, că nu mai este mult de muncă la creșterea ei, dar Lizzy vine la pachet cu un frate mai mic, Juan, și o surioară și mai mică, Lita.
Nu cred că mai este cazul să spun cât de previzibilă este toată povestea că ați mai văzut astfel de filme de familie.
La început cei cinci par desprinși dintr-un reality show prost regizat în care fiecare este obligat să se certe cu fiecare pentru orice lucru mărunt, ca la final totul să se termine cu flori, miere și pupături.
Instant family nici nu se sinchisește să inoveze, să ne surprindă cu ceva neașteptat, merge cu aceleași clișee și stereotipuri cu care suntem învățați, dar la care răspundem pavlovian.
Deși extrem de previzibil, Instant family este un film amuzant, dar și drăguț, jucăuș, dar și sensibilizator, numai bun de urmărit cu toată familia, pentru că are de toate pentru toți.
Am chicotit de câteva ori, m-am și întristat pe alocuri, aproape că era să și plâng de vreo 2 ori și per total m-am simțit bine la acest film.
Nu are cu adevărat puncte tari, de o să țin minte filmul peste ani și ani, probabil o să-l confund cu altele de acest gen, dar nici reproșuri prea mari nu am să îi aduc pentru că nu își asumă niciun risc.
Este o producție banală, cu o poveste fumată de îți intră plămânii în colaps, nu excelează la vreun capitol anume, dar per ansamblu merită să rupi 90 de minute din timp să caști gura la film, deși poate nu la cinema.
Nota 7
(3,5 / 5)
Trailer: