Itu ninu este un film de lungmetraj din Mexic urmărit pe platforma de streaming a The Galactic Imaginarium Film Festival, ediția 2024.
🎬 Itu ninu – Premisă 📖
Acțiunea din acest film este plasată într-un viitor arid în care seceta a lovit peste tot și cei năpăstuiți trag spre SUA.
Aici dăm peste cele două personaje, un el și o ea, care încearcă să recreeze versurile cântate de Mădălina Manole – Te-am văzut, mi-ai plăcut, ce rămâne de făcut.
Dar trebuie să găsească o modalitate astfel încât să nu fie știuți de cei care sunt cu ochii și urechile peste tot.
💭 Itu ninu – Comentariu 🍿
Povestea se plasează în zona romantismului, dar nu este atât de banal pe cât ar părea la prima vedere, asta ca urmare a contextului în care are loc acțiunea, într-un viitor în care fiecare mișcare a omului este urmărită cu ajutorul tehnologiei.
Singura varianta la intimitate verbală este scrisul. Așa că n-ar fi rău să continuați să-l exersați, pe lângă apăsat ecrane tactile, merge și un pix /stilou/creion ținut în mână.
Deși este diferit, romantismul atinge aceleași puncte vitale specifice genului, așa că nu pot spune că mi-a umezit ochii.
Oricum ar fi fost păcat să irosesc lacrimile având în vedere cât de prețioasă este apa în film.
Nu vreau să mă hazardez în concluzii ce ar putea fi eronate, dar de la un moment dat încolo am sesizat un aspect interesant și ciudat, apropo de privarea de intimitate.
Se spun multe, dar nu se vorbește deloc. Toată comunicarea are loc prin intermediul scrisorilor narate aievea de către cei doi iubăreți. Altfel, ei nu-și vorbesc direct unul altuia. Și nici nu bagă în seamă camera de filmat.
Aici am depistat o eroare pentru că la un moment dat el deschide gura, rostește câteva cuvinte, apoi actorul cred că și-a adus aminte că nu are voie să vorbească, închide gura, dar cuvintele se aud în continuare deși buzele lui nu se mai mișcă.
O altă neatenție în scenariu are legătură directă cu premisa de la care pornește filmul. Suntem în 2084, foarte multe plante sunt pe cale de dispariție, așadar flora este la mare căutare.
Cu toate astea, cei doi n-au deloc simțul răspunderii, fac risipă uriașă de hârtie pentru că își scriu epistolele doar pe o pagină a foii, nu folosesc față-verso, așa cum ar fi normal.
Având în vedere contextul, pentru așa ceva ar fi meritat să intre la pușcărie.
Este o poveste de dragoste amară care se desfășoară într-o lume sumbră spre care tind să cred că ne îndreptăm cu pași repezi, un viitor în care libertatea și închisoarea vor fi sinonime, singura diferență dintre ele fiind lipsa sau prezența gratiilor fizice.
Ele nu există în libertate, chipurile, dar sunt acolo, nu sub formă de drugi verticali, dar sunt gratii psihologice și intelectuale.
Ai cămăruța ta, rația zilnică de apă și mâncare de mai bine faci foamea, orice mișcare îți este monitorizată, comunici prin altceva decât viu grai să nu fii luat la ochi și brățara electronică piuie când nu îi convine ceva.
Practic aici am descris o viață la mititica, doar că asta este libertatea celor din viitor.
Astfel, filmul naște o senzație de angoasă care ți se pune-n gât ca o bilă de biliard pentru că prezice o direcție lugubră în evoluția umanității.
🏆 Itu ninu – Verdict 👍 sau 👎?
Nu este un film pe care să-l țin minte pentru că n-are cârligul narativ cu care să-mi agațe atenția, însă nici nu pot spune că m-am plictisit, chiar dacă exagerează cu multe imagini statice ale unei naturi mișcătoare.
Ba chiar sunt atât de multe plante și legume prezentate într-un colaj destul de lung încât am transpirat toată ceafa de porc pe care o mâncasem înainte.
Să nu uit să menționez că limba scrisă/vorbită este un dialect mexican, așa că este de apreciat oarecum originalitatea poveștii având în vedere de unde vine filmul.
N-am cum să închei articolul așa sec, m-a amuzat una dintre declarațiile de dragoste, cu siguranță cea mai agricolă din istorie, a fost ceva gen: Număra-ți-aș cu drag boabele de porumb din buric.
Am rămas în cap cu imaginea asta, așa că-i dau filmului 6 boabe de porumb să aibă și mai mult de numărat.