Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Oscar pentru cel mai bun film străin – Ediția 1954
După un an de pauză, Oscarul pentru cel mai bun film străin, premiu încă onorific, revenea lui Jigokumon, un film japonez.
Îl găsiți mai ușor ca Gate of hell.
🎬 Jigokumon – Premisă 📖
Acum mult timp, prin 1160, lordul Kiyomori pleacă în plimbare pe la castelele vecine să se mai destindă oleacă.
Dușmanii atât au așteptat, că au și pornit năvală să dea o lovitură de stat.
Însă complotul mișelesc dă greș pentru că un brav samurai, Morito (Kazuo Hasegawa), flutură sabia de mama focului și pun cu botul pe labe acea răzmeriță. Dar nu singur, că nu-i super erou, ci alături de alți loiali ai lordului.
Acum după faptă, și răsplată, nu?
Că altfel de ce ți-ai pune viața la bătaie spre a servi un lord dacă acesta nu-ți oferă și recunoștință?
Când vine timpul pentru împărțirea cadourilor, cei mai mulți cer posesiuni materiale, ba un cal, ba o armură, ba un domeniu.
Numai al nostru Morito râvnește la ceva ce i-ar hrăni suflețelul. El vrea să se însoare cu Kesa (Machiko Kyô), o domniță de la curtea lordului.
💭 Jigokumon – Comentariu 🍿
Bineînțeles că ignoranța mea într-ale peliculelor vechi și străine și-a scos capul la iveală pentru că habar n-aveam despre acest film, așa că a constituit pentru mine o surpriză.
După cum pornise, și având în vedere și titlul său, mă așteptam la o producție războinică în care samuraii să se lupte în permanență pentru a pune mâna pe putere.
Mare mi-a fost mirarea când mi-am dat seama că am de-a face cu o dramă romantică get beget deoarece Morito o vrea pe Kesa, însă problema insurmontabilă este că domnița este deja luată.
Are un soț, vajnicul samurai Wataru (Isao Yamagata) care nu-i vreun rebut al societății, vreo scursură violentă sau vreun abuzator bețivan să ai motive să-l susții pe Morito.
Așadar, conflictul narativ este generat de dorința nestăvilită a lui Morito de a se căsători cu Kesa în ciuda tuturor opreliștilor.
Și asta duce la destule acțiuni necugetate la care iubărețul se dedă pentru că omul nu a fost luat la țintă de către Cupidon cu o simplă săgeată, l-a nimerit cu ditamai harponul.
Așa că el nici nu ia în calcul sentimentele celor din jur, în special ale cuplului pe care vrea să-l despartă, o ține una și bună, o vrea pe Kesa cu orice preț.
Personajul lui este unul fascinant pentru că nu știi dacă este un erou sau un răufăcător.
Pe de o parte, este de admirat insistența lui, semn că Morito este topit după sufletul lui pereche.
Și nu îl condamn, parcă și eu mi-aș fi pus în cap un întreg regat pentru Kesa, este și frumoasă, și talentată muzical, și respectuoasă, și stăpână pe sine, și devotată, ce să mai, material prețios de nevastă.
Pe de altă parte, oricât de amorezat este Morito, nu trebuie să uităm că vrea să fure soția altui om care nu i-a greșit cu nimic.
Dragostea ca dragoste, dar până la un anumit punct, nu te bagi ca armăsarul nărăvaș să destrami fericirea altui cuplu că ți-a căzut cu tronc cineva care nu-ți răspunde cu reciprocitate la sentimentele tale.
Subiectul abordat nu este unul care să fie pe gustul meu, așa că nu am fost chiar impresionat de acest aspect, că nu prea le am cu romantismele.
În schimb, și acum sunt superficial, mi-a plăcut cum arată pelicula. Este color, cică ar fi primul film japonez color care a fost prezentat și vestului, iar imaginile sunt superbe.
Nuanțele sunt vibrante, dar deloc obositoare, ba chiar odihnitoare pentru ochi, și parcă potențează valoarea naturii și clădirilor nipone.
Costumația este din altă lume, veștmintele purtate de personaje sunt extraordinare prin mulțimea de detalii pe care le au și prin croiala alambicată.
Așa că nu a fost o surpriză faptul că a câștigat Oscar pentru costume, de data asta unul oficial, nu onorific.
🏆 Jigokumon – Verdict 👍 sau 👎
M-a surprins direcția pe care se înscrie firul narativ, eu aveam alte doleanțe de la poveste, așa că nu m-a dat pe spate această dilemă morală pentru că nici nu-s mare fan al acestui gen cinematografic.
Este o poveste despre obsesia fără limite, despre dragostea condamnată la neîmplinire încă din fașă și este și un film tragic pentru că nu are deloc sfârșit fericit.
Însă, până la acel final care dă drumul lacrimilor, povestea se cam târâie prin repetiția aceluiași laitmotiv.
Și chiar dacă de fiecare dată obsesia lui Morito mai urcă o treaptă pe scara disperării nu a existat acel jenesaisquoi care să mă captiveze și să mă țină lipit de ecranul televizorului.
Gate of hell are noroc că nu-i deloc lung, nu atinge borna celor 90 de minute, așadar nici nu insistă prea mult pe această temă.
Nu pot spune că este un film vai de el, nici vorbă, este decent spre bun, așa l-am perceput, dar nu-i nici pe departe pelicula pe care mi-o construisem în minte, una grandioasă și plină de bătălii.
Un strop de sânge nu am văzut deși se dau câteva lupte pe parcursul desfășurării acțiunii.
Faptul că a reușit, cumva, să nu mă plictisească merită, din punctul meu de vedere, armăsari numai buni de curse.
(3,5 / 5)
