Nipemi Trăncăneală despre filme
Related Articles
Aventura prin spațiul infinit și necunoscut continuă cu Star Trek: The wrath of Khan, un film SF apărut în anul 1982.
Ca informație personală, a văzut lumina zilei la nici măcar o lună distanță după lansarea mea pe această planetă.
🎬 Star Trek: The wrath of Khan – Premisă 📖
James T. Kirk (William Shatner) a avansat în carieră, nu mai este căpitan de navă, acum este amiral.
Nu prea-i cade bine acest post pe care îl găsește plictisitor, îi lipsește aventura de dinainte, acum doar testează cadeți și face pe durul cu ei.
Dar un semnal SOS venit din negura cosmosului îl activează pe experimentatul Kirk care nu mai stă la discuții și preia comanda lui Enterprise pentru a vedea care-i treaba cu acel strigăt de ajutor.
Eh, omul are și niște interese personale, așa că este de înțeles de ce a lăsat totul și a tulit-o spre o destinație necunoscută care poate ascunde pericole nevăzute.
Și, într-adevăr, la capătul călătoriei dă peste un adversar familiar, Khan (Ricardo Montalban), care așteaptă încă din sezonul 1, episodul 22, să se răzbune pentru ostracizarea pe o planetă neprimitoare, ostracizare cauzată de Kirk.
💭 Star Trek: The wrath of Khan – Comentariu 🍿
Nu am fost fermecat de primul film din serie, The motion picture, am rămas oleacă dezamăgit de gargara interminabilă și scenele statice eterne, dar aici se schimbă complet foaia.
Scenariul reușește să îmbine perfect dialogurile filozofice, pline de must cerebral, cu acțiunea spațială flamboiantă, de aici rezultând o producție care m-a captivat și vizual, dar și intelectual.
Discuțiile dintre logicul Spock (Leonard Nimoy), care este sterp de orice emoție și pentru care contează doar gândirea obiectivă, și vulcanicul Kirk, care acționează de multe pe baza sentimentelor, sunt delicioase.
Mai ales în cazul de față în care prezența unui inamic cunoscut ce trezește animozități erodează gândirea strategică și îndeamnă la acțiuni impulsive, fără multă analiză în ele.
Apoi interacțiunea, chiar dacă nu față în față, dintre Kirk și Khan (ambele nume încep cu K și au patru litere, hm, o fi însemnând ceva?) este spectaculoasă.
Ambii par a avea dreptate, dar doar unul vrea să-l distrugă pe celălalt.
Și dacă tot am ajuns aici, cât de fain este Ricardo Montalban în rolul lui Khan? Deși avea 62 de ani pe atunci, a jucat un personaj atractiv, sexy, carismatic, dar și dur, neînduplecat și malefic.
Însă nu diabolic doar de dragul de a cauza prăpăd, era suficient de rațional încât să achiesezi la ideile lui ca timbrul de plic, dar și suficient de țăcănit încât să te dezici de el mai repede decât Sfântul Petru de Isus.
La fel ca Thanos, emitea niște gânduri coerente pe care nu le puteai da la o parte instantaneu, aveau niște premise interesante și care puneau sub semnul întrebării construcția societală după care se ghidează multe specii, în special cea umană.
Însă, la bază, rămâne un tiran care nu mai bagă pe cineva în seamă și nu mai ia în considerare vreun sfat când i se pune pata și vrea să-l trimită pe Kirk la cele veșnice.
Nu s-a terminat partea intelectuală a filmului, că mai avem de-a face și cu o invenție care poate fi atât o unealtă miraculoasă, cât și o armă distrugătoare de planete.
Am tras o comparație cu Death Star din cealaltă franciză spațială, Star Wars, pentru că mi s-a părut captivantă diferența ideologică dintre abordările diametral opuse.
Dacă Death Star distrugea și atât, ei bine, în acest film Genesis distruge creând viață sau creează viață distrugând.
În caz că v-am bulversat prin această antiteză ce pare lipsită de logică, urmăriți Wrath of Khan și vă veți lămuri că nu bat câmpii.
Este suficient să spun că avem și o incursiune în miezul ideii jocului de-a Dumnezeul creator și dacă este etic sau nu acest țel al omenirii.
Toată această dezbatere în contradictoriu în care neuronii sunt puși să facă niște conexiuni suplimentare ar fi dus, până la urmă, la plictiseală dacă nu ar fi existat și acțiune.
Nu mă pot plânge din acest punct de vedere pentru că am primit destul scandal spațial în care navele se urmăresc prin universul vast pentru a se duela în lasere și torpile futuriste.
Ba o dădeau parte în parte, față în față, ba se fugăreau prin nebuloase și se ascundeau pe după planete diverse.
Iar luptele în sine, deși nu pot spune că-s neapărat spectaculoase, au oferit distracție suficientă cât să-mi satisfacă pofta de a vedea niscai distrugeri.
Că tehnic nu arată foarte bine, n-am cum să ocolesc mortul din coșciug și trebuie să recunosc că scârțâie pe acest palier, filmul a apărut într-o perioadă nu prea ofertantă pentru ideile grandioase pe care le-a avut.
Nici nu a avut la dispoziție un buget prea generos pentru a se aventura în scene extravagante care să se ridice la înălțimea unui Return of the Jedi care a apărut un an mai târziu și a avut budget triplu.
Însă nici nu am fost deranjat de acest aspect, l-am luat ca atare, nu mă apuc acum să-l dezmembrez pentru vizualul dezordonat și îmbătrânit destul de urât.
De aceea nici nu insist prea mult pe el și în această ultimă parte a comentariului revin la bucata umană, cea care are legătură cu personajele.
Nu stau acum să le înșir pe toate, că deja le știți, o voi menționa doar pe Kirstie Alley care este o apariție nouă în acest univers, și singura ei prezență în franciză, aflată practic la debutul cinematografic.
A avut un rol scurt, dar unul de impact, măcar pentru mine.
Eh, dar filmul mai are un as ascuns în mânecă, anume finalul emoționant, unul greu de uitat prin implicațiile sale la nivel rațional.
Aș avea câteva chestii de comentat pe seama lui, dar nu vreau să vă iradiez cu spoilere, așa că mă rezum doar la a menționa că uneori umanul vine de unde nu te aștepți, sentimentele se pot naște și din deșertul cerebral, nu doar din sufletul luxuriant.
Puteam să închid aici acest capitol, într-o notă melancolică, dar sunt un pic al naibii și voi concluziona pomenind destulele erori prezente în scenariu.
Treacă meargă alea de continuitate, băi, dar să nu îți dai seama că o planetă a explodat și alta a fost mutată de pe orbită? E cam trasă de păr treaba asta.
🏆 Star Trek: The wrath of Khan – Verdict 👍 sau 👎
Nu degeaba este acest film considerat cel mai bun din toată franciza trekkistă, nu am văzut decât două până acum, mai am mult de cutreierat prin această saga, dar tind să cred că este vârful de lance al calității.
Are tot ce îi trebuie și tot ce aștept de la un asemenea film.
Nu duce lipsă de concepte curajoase, are dialoguri suculente numai bune de a genera discuții pe tema lor, acțiune pe cinste și, nu în ultimul rând, un antagonist memorabil.
Este și spectaculos, dar și inteligent, oferă distracție pentru copilul din tine, dar și pilule cerebrale pentru omul matur.
Nici nu vreau să-mi imaginez cum ar arăta fix aceeași poveste transpusă acum pe marele ecran cu tehnologia de care dispune industria, probabil ar fi un festin vizual pe cinste.
Oare cumva am identificat o idee preluată din acest film de către primul The Avengers? Sau este doar o coincidență?
Cam atât pentru azi, înainte să mă retrag la depou am să strig și eu de 9 ori KHAN!!!!
(4,5 / 5)
