La chimera părea o țăcăneală de film din trailer așa că am cedat curiozității și am fost la cinema să îl văd.
🎬 La chimera – Premisă 📖
Arthur (Josh O`Connor – Emma.) este proaspăt integrat în societate, eliberat de la zdup după ce și-a ispășit pedeapsa.
Însă revenit pe meleaguri cunoscute, la cocioaba lui, este luat în primire de vechea trupă care vrea să-l corupă pentru a reveni la ilegalitățile care l-au băgat în belea.
Adică să practice arheologia fără autorizație, în limbaj neacademic înseamnă să dezgroape morții pentru a-i ușui de zestre.
El ar vrea, dar nu prea deoarece are o altă misiune, aceea de a-și găsi iubita, pe Beniamina.
💭 La chimera – Comentariu 🍿
Nu-s prea familiarizat cu filmografia regizoarei Alice Rohrwacher, așa că nu știam la ce să mă aștept.
Acum mă dau și eu rotund cu acel prea, ca și când aș avea un pic de habar despre peliculele ei, adevărul este că mi-a ieșit ignoranța pe nas pentru că de la ea am văzut doar scurtmetrajul Le pupille.
Și asta pentru că a fost nominalizat la Oscar.
Într-o sală goală, fără să fie cumva vreo critică dură la adresa filmului, cred că am moțăit în liniște vreo jumătate de oră pentru că nu se petrecea mare lucru pe ecran.
Ritmul este destul de lent, devine chiar repetitiv pentru că după degrevarea unui mormânt de obiectele prețioase apare o scurtă perioadă de relaș și apoi se reia ciclul.
Producția este una mai degrabă poetică decât prozaică și ai nevoie de o anume stare de spirit pentru a aprecia așa cum trebuie imaginile care se perindă prin fața ochilor.
Viața prezentată de film este una săracă lucie, cu oameni care trăiesc la limita supraviețuirii în case dărăpănate, asta dacă 4 foi de tablă pe post de pereți înseamnă o casă.
În același timp, în ciuda acestor greutăți, sau tocmai ca urmare a lor, fericirea vine din nimicuri, se naște din neant, lumea se bucură la lucruri mărunte și, de principiu, simplitatea devine mai apreciată.
Există și o componentă socială, un protest la adresa traficului de antichități, și scenariul nu se sfiește deloc și dă cu barda în nepăsarea autorităților cu privire la acest flagel.
Unii ar spune că de vechituri nu ne mai ardea acum când lumea este în starea jalnică în care este.
Alții s-ar poziționa la polul opus, dacă nu ne prezervăm cultura și istoria atunci degeaba trăim.
Dinadins încerc să nu sap prea adânc în firul narativ pe care protagonistul îl deșiră în încercarea de a o dibui pe iubita lui parcă dispărută de pe fața pământului.
Aici am regăsit o componentă psihologică profundă, nu prea greu de intuit, care vine la pachet cu o doză zdravănă de dramă.
Chiar dacă vizualul este de mahala și murdar, așa cum sunt personajele, atmosfera creată este mai degrabă erudită, are un nu știu ce care face filmul să fie intelectual.
Or fi hoții cu ochii pe căpătuială, dar nu-s neapărat needucați, deoarece dau dovadă de cunoștințe temeinice, în special în ceea ce privește cultura etruscă.
Dintre numele prezente în distribuție l-am recunoscut doar pe cel al faimoasei Isabella Rossellini (Marcel the shell with shoes on) într-un rol secundar, însă important.
🏆 La chimera – Verdict 👍 sau 👎?
Filmul reușește să îmbine destul de bine banalul cotidian lipsit de potență financiară și o fabulă aproape de basm.
Și undeva, la mijloc, se plasează călătoria spirituală a unei ființe umane care-și caută sensul în viață și protagonistul este confuz deoarece nu știe care ar fi alegerea potrivită.
Fie o aventură palpitantă donquijotiană care-l va pune, cu siguranță, în fața unor mori de vânt, fie siguranța liniștii generată de palpabil, de ceea ce este tangibil.
Are destule tușe de suprarealism erudit simbolic, și nu este vreo plăsmuire a imaginației mele, ceea ce îi imprimă o aură de melancolie meditativă.
Cum personajele nu sunt cine știe ce dezvoltate, iar povestea tergiversează nejustificat, nu am să fiu atât de generos la licitație în ciuda aspectelor pozitive cu care filmul m-a delectat.
Aș fi dorit și ceva mai diversificat, o poveste înfiptă mai acătării cu picioarele în pământ, de aceea am să subtilizez doar 7 sculpturi inestimabile.